Analiză: Rusia refuză extrădarea lui Șor în Moldova
15 februarie 2024Chișinăul a anunțat că a primit oficial acest refuz de la autoritățile ruse, după ce zilele trecute a transmis un demers la Moscova și la Lyon (sediul central Interpol) cu solicitarea de reținere și extrădăre a lui Șor. Săptămâna trecută, jurnaliștii moldoveni au aflat că fugarul Șor a părăsit Israelul (care l-a adăpostit din 2019 până acum) cu un avion privat și că s-ar afla la Moscova.
Istoric
În 2019, după ce Partidul Democrat (prin intermediul căruia oligarhul Vladimir Plahotniuc controla Guvernul și justiția) a cedat puterea la limita unei tentative de lovitură de stat după o scurtă discuție cu fostul ambasador al SUA la Chișinău, Derek J. Hogan, Șor și Plahotniuc au fugit din Moldova ocolind procedurile vamale legale. Procurorii moldoveni au descoperit ulterior că cei doi oligarhi jefuiau Moldova în mod coordonat . Inițial, Plahotniuc s-a adăpostit în SUA. Șor, având și cetățenie israeliană, a închiriat o vilă exclusivistă în Israel, pe malul Mediteranei unde a locuit până a fost găsit de jurnaliștii moldoveni în septembrie 2022. Procesele în justiția din Israel, inițiate împotriva lui Șor, la solicitarea procurorilor moldoveni, s-au desfășurat suspect de lent.
Acum, Israelul i-a permis lui Șor să se retragă la Moscova. Conform informațiilor obținute de corespondentul DW din Chișinău, Șor a ieșit din Israel ca cetățean israelian pe 1 februarie 2024 și, până în prezent, nu s-a mai întors. Sursele DW susțin că, cel mai probabil, Șor va rămâne la Moscova la adăpostul Kremlinului și va coordona de la distanță acțiunile forțelor pro-ruse și a falșilor pro-europeni din Moldova pe două direcții: campania electorală pentru alegerile prezidențiale din octombrie 2024 (când va avea loc și referendumul constituțional pentru aderarea țării la UE și pentru acțiuni de destabilizare a Moldovei în următoarele luni. Potrivit analiștilor politici de la Chișinău, Șor controlează acum cel puțin patru partide în Moldova – majoritatea figurante în dosare penale vizând finanțarea ilegală a proceselor electorale din ultima perioadă desfășurate în Republica Moldova.
Chișinăul susține că justificarea Rusiei este „aberantă și absurdă”
La 30 de minute după ce a fost demascat de jurnaliștii moldoveni că s-ar afla la Moscova, Șor a început să publice pe rețelele de socializare poze de la întâlnirile pe care le are zilnic cu diferiți oficiali ruși ostili parcursului european al Republicii Moldova. Biroul Interpol-Moldova a solicitat imediat Rusiei arestarea și extrădarea condamnatului fugar – un demers fiind expediat în paralel și secretariatului Interpol de la Lyon.
Miercuri seară, Interpol-Moldova a primit răspuns din partea Federației Ruse. Structura polițienească Interpol din Rusia menționează că Ilan Șor este președinte al „partidului Șor” și că în conformitate cu articolul 3 din Constituția Interpol, organizația nu are dreptul să se implice în activități cu caracter politic, militar, religios și rasial. Asta deși în iunie 2023, după condamnarea în lipsă a lui Șor la 15 ani de închisoare de către Curtea de Apel, Curtea Constituțională de la Chișinău a scos „partidul Șor” în afara legii , acesta fiind radiat deja din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Sursele DW susțin însă că BNC Interpol-Rusia nu este structură abilitată cu dreptul de a decide dacă o persoană căutată este sau nu prigonită politic, ci Secretariatul general al Interpol și Comisia de control a
fișierelor de la Lyon. Potrivit surselor DW din Chișinău, în anul 2021, Comisia de control a fișierelor a examinat demersul Chișinăului în privința lui Ilan Șor și a stabilit că solicitarea „este în strictă conformitate cu Constituția Interpol”. Prin urmare, autoritățile moldovene acuză Rusia de sfidarea obligațiilor pe care le are în cadrul Interpol.
Șeful biroului Interpol-Moldova, Viorel Țențiu, susține că răspunsul autorităților ruse este „aberant și absurd” și a cerut Secretariatului general al Interpol de la Lyon să intervină pentru a clarifica lucrurile. Tențiu a precizat că că Moldova l-a anunțat în căutare internațională pe Șor nu pentru activitatea sa politică, ci în baza unei condamnări definitive pentru escrocherie și delapidări de fonduri.
De la Moscova, Șor cere Rusiei să salveze moldovenii
Între timp, Șor continuă să se întâlnească la Moscova cu diferiți oficiali ruși, face live-uri în care elogiază Rusia și o atacă țintit pe președinta Maia Sandu, iar în zilele următoare, tot la Moscova, ar urma să se întâlnească cu mai mulți politicieni moldoveni. Jurnaliștii de la Chișinău cunosc cine, când și cum ar urma să ajungă la Moscova la această întâlnire la care s-ar planifica să se discute despre acțiunile sincronizate ale agenților Kremlinului din Moldova la alegerile prezidențiale din 2024. Ținta Moscovei este debarcarea Maiei Sandu de la Președinție și eșuarea referendumului pentru aderarea Moldovei la UE .
Săptămâna aceasta, după o întâlnire avută cu vicepreședintele Consiliului Federației Ruse, Konstantin Kosaciov, politicianul fugar moldovean a difuzat un video în care cere ajutor Rusiei și încearcă să convingă moldovenii că „cu Rusia vom trăi mai bine”. De asemenea, el invocă falsa „dorință a moldovenilor de a se apropia de Uniunea Erasiatică”, patronată de Kremlin. Asta în timp ce toate sondajele de opinie arată că aproximativ 60% dintre moldoveni ar opta pentru aderarea țării la UE .
Rusia refuză să spună dacă i-a dat cetățenie lui Șor
Nu se știe deocamdată cu certitudine dacă Kremlinul i-a oferit deja lui Ilan Șor cetățenie rusă. Biroul Interpol-Rusia a refuzat să comunice Chișinăului acest detaliu. Conform uzanțelor internaționale însă, niciun stat nu poate oferi cetățenia sa unui individ dat în căutare internațională. Cu atât mai mult dacă este deja condamnat. Doar că, în cazul Rusiei, există precedente. Anterior Rusia a oferit cetățenie inclusiv unor „hoți în lege” din Moldova, căutați internațional pentru comiterea unor crime deosebit de grave, inclusiv pentru omor la comandă.
În octombrie 2023, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, alături de alte 19 persoane și entități implicate în acte de corupție și în tentative de destabilizare a Moldovei , au fost incluse în lista de sancțiuni internaționale. Ulterior, lista oligarhilor moldoveni fugari interziși în UE, SUA, Canada și Marea Britanie s-a extins. Totuși, unii continuă să-și trăiască viața în lux în Marea Britanie .
Potrivit procurorilor moldoveni, după ce a părăsit SUA, oligarhul Vladimir Plahotniuc s-ar fi adăpostit o perioadă în Turcia, iar acum s-ar afla în Ciprul de Nord. Turcia nu a confirmat însă această informație. La nivel național, procedurile judiciare în privința celor doi oligarhi fugari, inclusiv dosarele de confiscare a averilor acestora din Moldova, sunt blocate de corupția din justiție. Majoritatea procurorilor și judecătorilor care au deservit regimul oligarhic al lui Plahotniuc în perioada 2014-2019 au rămas în funcții până în prezent, ei urmând a fi explulzați din sistem în 2024 prin procedura extraordinară de evaluare externă – proces aflat în plină desfășurare.