Analiză: Moldova în UE - cu sau fără Transnistria

Președinta Maia Sandu și ministrul de Externe, Nicu Popescu, au declarat că Moldova ar putea adera la UE până în 2030 fără regiunea transnistreană dacă, până atunci, acest conflict nu va fi soluționat.

Declarațiile celor doi oficiali moldoveni nu seamănă deloc cu niște afirmații făcute pe fond emotiv. Mai mult ca sigur că impactul lor intern și extern a fost calculat înainte să fie lansate și cu certitudine au fost consultate cu partenerii externi ai Moldovei. Acum cineva în Rusia se chinuie să rezolve o ecuație moldovenească cu foarte multe necunoscute.

Într-un interviu pentru publicația americană „Politico” publicat pe 19 septembrie, șeful diplomației moldovene, Nicu Popescu, a spus că „teritoriul care este controlat de guvernul nostru de la Chișinău poate adera la UE indiferent de ceea ce se întâmplă la estul nostru - situația din jurul Transnistriei. „Nimeni nu dorește țări divizate în interiorul UE, dar menținerea țărilor la mila manipulării geopolitice și a conflictelor separatiste ar fi o soluție mai proastă pentru continent, pentru UE și pentru noi”, a menționat ministrul Popescu.

Maia Sandu: Rusia înseamnă război, sărăcie și pușcărie

Luni, 25 septembrie, a urmat declarația președintei Maia Sandu: „Republica Moldova nu poate sta pe loc. Trebuie să devenim membru al Uniunii Europene, iar UE nu spune că, fără reintegrarea țării, este imposibilă aderarea la UE. Oamenii noștri de pe malul stâng al Nistrului (Transnistria – n.n.) vor vedea ce înseamnă integrarea în UE, pentru că la noi calitatea vieții va crește esențial. Vedem asta din experiența tuturor statelor care în ultimii 20 de ani au aderat la UE. Așa că, dacă nu vom reuși până la aderare, vom rezolva problema transnistreană ulterior. Asta nu înseamnă renunțarea la regiunea transnistreană. Asta înseamnă că vom integra Moldova în UE în doi pași. Noi nu mai putem trăi 30 de ani în sărăcie și fără o democrație consolidată. Integrarea în UE este obiectivul nostru de bază. Numai așa vom putea trăi în pace. UE este un proiect al păcii – anume din acest motiv a fost creat acest proiect după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte noi vedem ce înseamnă Rusia. Rusia înseamnă război, sărăcie și pușcărie atunci când scandezi lozinci anti-război. Șansa aderării Moldovei la UE până în 2030 există și ea este foarte reală. Trebuie doar să ne concentrăm asupra reformelor interne, să fim uniți și să muncim mai mult decât până acum”, a spus Maia Sandu.

Declarațiile celor doi oficiali moldoveni au generat discuții aprinse în societatea moldovenească. Unii (pro-rușii) s-au grăbit să le arate Codul penal, alții încearcă să înțeleagă dacă guvernarea are un plan concret coordonat cu partenerii externi. Debusolat, Kremlinul tace.

Administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol se chinuie să-și camufleze vulnerabilitatea și dependența economică totală de Chișinău – dependență în care s-a pomenit din prima zi de război în Ucraina, când Kievul a închis ermetic segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, pentru a evita un eventual atac din partea armatei ruse care staționează ilegal în Transnistria.

Regiunea transnistreană (așa-numita Transnistria) care aparține Republicii Moldova este o fâșie de pământ la frontiera cu Ucraina, care are mai puţin de 30 de kilometri lățime şi o suprafaţă totală de 4.118 kilometri pătraţi. Transnistria a fost creată de Rusia în 1992 ca urmare a războiului moldo-rus de la Nistru – un război generat de Rusia pentru a împiedica unirea Republicii Moldova cu România.

Acest fapt a fost recunoscut public în cadrul unei vizite la Chișinău, pe 22 octombrie 2002, de fostul președinte al Dumei de Stat a Rusiei, Ghenadi Selezniov: „Moscova, prin declanşarea războiului, a folosit ultima pârghie pentru a împiedica unirea Moldovei cu România”.

Reintegrarea – o povară socială de 1,5 miliarde de euro

Negocierile în epuizatul format 5+2 (controlat de Rusia) pentru soluționarea conflictului transnistrean nu mai au niciun rost și nici nu mai sunt posibile după invazia Rusiei asupra Ucrainei din simplul motiv că Rusia și Ucraina, care sunt mediatori în conflictul transnistrean, se confruntă pe câmpul de luptă. Singurele discuții care mai au loc sunt cele în formatul 1+1 (Chișinău-Tiraspol) și ele se referă strict la subiectele de ordin social. Chiar și așa, Chișinăul este nemulțumit, deoarece administrația separatistă trișează și nu respectă înțelegerile.

După ultimul caz, când regimul separatist a expulzat o jurnalistă din regiunea transnistreană, Chișinăul a anunțat că nu mai este dispus să tolereze desfrâul separatiștilor și că vor fi aplicate „măsuri legitime de răspuns”.

Nu este clar ce anume intenționează să întreprindă Chișinăul. Cert este că, după declanșarea războiului în Ucraina, Guvernul moldovean are la îndemână toate pârghiile economice de suprimare a regimului separatist, dar nu le aplică din motive umanitare.

Un blocaj economic aplicat regiunii transnistrene (respectiv afacerilor ce alimentează bugetul separatist) ar genera o catastrofă umanitară în stânga Nistrului, iar Chișinăul nu este pregătit să asimileze nici social, nici politic șocul unui val de refugiați interni. Conform unor estimări, costul acestei metode de reintegrare ar depăși 1,5 miliarde de euro – o povară uriașă pentru cea mai săracă țară din Europa.

Soluțiile energetice vor veni în doi ani

Un alt argument al oficialilor moldoveni este dependența energetică a Chișinăului de curentul produs la Centrala de la Cuciurgan, gestionată de regimul separatist. Centrala produce energie electrică în baza gazului livrat gratis Transnistriei de către Gazprom și vinde relativ ieftin (comparativ cu prețul de piață) acest curent Chișinăului. În noiembrie 2022, când Chișinăul a încercat să evite achizițiile de energie de la Cuciurgan, țara s-a scufundat în beznă ca urmare a bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Banii pe care Chișinăul îi achită Centralei de la Cuciurgan pentru energie acoperă 50% din salariile și pensiile achitate populației în stânga Nistrului.

În cel mult doi ani, Chișinăul se va elibera însă din capcana șantajului energetic rusesc. Deja a început construcția liniei electrice aeriene de 400 kilovolți Vulcănești-Chișinău, care va lega sistemul energetic al Republicii Moldova de cel al României și, implicit, al UE. Această linie cu lungimea de 158 de kilometri, care va ocoli nodul energetic de la Cuciurgan (controlat de separatiști), va putea asigura 50% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova.

În plus, au fost accelerate lucrările la o altă linie de interconectare cu România - Bălți-Suceava, tot de 400 kilovolți. E nevoie doar de timp ca aceste proiecte să fie finalizate, ceea ce ar exclude orice dependență energetică a Chișinăului de Rusia.

Momentan, Chișinăul nu mai cumpără de la Gazprom nici măcar un metru cub de gaz. Face achiziții pe piață și stochează în România și Ucraina. Gazul stocat până acum îi va ajunge până în luna aprilie 2024 inclusiv. Încă în decembrie 2022, autoritățile moldovene au decis să cedeze Transnistriei întregul volum de gaze rusești.

Gazprom a acceptat și livrează gaz în stânga Nistrului fără nicio pretenție, chiar dacă nu primește pentru aceasta niciun cent. Datoria Transnistriei față de Gazprom a ajuns la 10 miliarde de dolari.

Gazul rusesc e tot ce ține pe linia de plutire separatismul transnistrean

Dar Rusia va pierde această pârghie de susținere a separatismului transnistrean în 2024. Ucraina a avertizat deja Chișinăul că nu va mai prelungi contractul de tranzit cu Gazprom, ceea ce înseamnă că gazul rusesc nu va mai putea ajunge în Transnistria. Acesta va fi momentul când Guvernul de la Chișinău se va pomeni în fața celei mai reale șanse de reintegrare a țării. Fără gaz gratis, afacerile oligarhului Viktor Gușan de la Tiraspol, care controlează întreaga administrație separatistă, nu au nicio șansă. Dacă Ucraina rezistă militar, imperiul separatist al Rusiei din Transnistria se va prăbuși în cel mult două luni.

Probabil că Gușan, care este și cetățean ucrainean cu afaceri de miliarde în Ucraina și Germania, va încerca să negocieze cu Chișinăul. Va încerca să negocieze soarta proprietăților sale după reintegrarea țării.

Apropo, cele mai importante afaceri ale oligarhului Gușan sunt „înregistrate provizoriu” la Agenția Servicii Publice de la Chișinău – inclusiv companiile „Sheriff” și „Tiroiltreid” prin intermediul cărora oligarhul transnistrean controlează tot ce mișcă din punct de vedere economic în Transnistria. Prin urmare, reintegrarea Republicii Moldova prin colapsarea regimului separatist până la aderarea țării la UE este posibilă.

Ultima pistă a Rusiei prin care va încerca să ajute regimul separatist din Transnistria să supraviețuiască va fi culoarul transbalcanic și compania „Moldovagaz” în care Gazprom deține pachetul de 51%. Cel mai probabil Gazprom va încerca să transporte gaze spre Transnistria fie prin gazoductul Isaccea–Orlovka-Căușeni, fie pe la Ungheni, apoi prin gazoductul Odesa-Chișinău spre Râbnița (oraș controlat de separatiștii transnistreni). Numai că în acest caz compania „Tiraspoltransgaz” va trebui să plătească pentru serviciile de transport, iar costurile vor fi foarte mari. În plus, punerea în aplicare a acestui plan este la discreția politică a Chișinăului.

Chișinăul are nevoie de victoria Ucrainei

Aderarea Moldovei în doi pași la UE, așa cum au admis Maia Sandu și Nicu Popescu, pare a fi scenariul cel mai pesimist al Chișinăului. E un plan care admite o posibilă cârdășie la limita trădării de patrie în favoarea Rusiei din partea unor decidenți de la Chișinău sau o altă conjunctură politică decât cea actuală, construită în jurul Maiei Sandu.

Acest plan e doldora de necunoscute. Nu este clar, de exemplu, ce se va întâmpla cu militarii ruși (inclusiv cu pacificatorii ruși) din Transnistria. Cum va arăta o bucată de țară membră a UE, dar cu militari ruși pe Nistru? În plus, la UE aderă state (recunoscute de ONU), nu teritorii.

Deznodământul războiului din Ucraina este ceea ce va avea un impact major asupra soluționării conflictului transnistrean. Moldova are nevoie de victoria Ucrainei în acest război pentru a se reintegra ușor și pașnic.

O Rusie slăbită de război sau învinsă nu ar avea nicio pârghie prin care și-ar putea menține influența pe o fâșie de pământ cu lățimea de 30 de kilometri, situată între o Moldovă membră a UE și o Ucraină membră a UE.