1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri prin corespondență în SUA: Neîncredere mare

29 mai 2020

Cum vor arăta alegerile prezidențiale din noiembrie, dacă vom avea parte din nou de haos din cauza coronavirusului? Președintele Trump nu este de acord cu votul prin corespondență.

https://p.dw.com/p/3cxq1
Buletine de vot la Florida
Imagine: picture-alliance/ZUMA Wire/S. Keeler

Mulți americani se tem de un al doilea val de coronavirus, chiar dacă unele state americane revin încet la normal. Ce se va întâmpla dacă la toamnă, în sezonul rece al gripei, acest nou virus va reveni? Tocmai atunci este programat cel mai important eveniment al anului – la 3 noiembrie au loc alegerile prezidențiale.

Eventuale mari cozi în fața secțiilor de votare sunt o posibilitate care îi poate alarma pe mulți alegători – mai ales că în SUA se folosesc și automatele de vot, unde riscul de infectare ar putea fi mai mare. Este foarte improbabilă amânarea alegerilor, ceea ce face ca votul prin corespondență să fie o alternativă posibilă. Dar această variantă ar fi dificil de pus în practică în a treia cea mai mare țară a lumii, cu 219 milioane de persoane cu drept de vot.

"Este o problemă de logistică și de voință politică", spune Sheri Berman, politoloagă la Barnard College, instituție de învățământ înrudită cu Columbia University din New York.

Noutate pentru majoritatea alegătorilor

Spre deosebire de alte țări, precum Germania, votul prin corespondență este în continuare foarte neobișnuit în numeroase state americane. Doar americanii aflați în străinătate în ziua votului își exprimă de regulă opțiunea electorală prin poștă. Toți alegătorii aflați în SUA pot vota deja cu câteva zile înainte de Election Day în secția lor de votare. Cu alegeri prin corespondență electoratul american nu prea a avut de-a face. "Este neobișnuit, iar oamenii se întreabă dacă totul va funcționa corect", spune Berman.

Președintele Donald Trump pune paie pe foc și se opune strict ca alegerile prezidențiale din noiembrie să aibă loc prin poștă. Argumentul său central: la un vot prin corespondență, riscul fraudelor ar fi mult mai mare!

Mii de buletine de vot falsificate, cu nume false – sunt aceste temeri realiste? Nu, spune Charles Stewart, fondator și director al Election Data and Science Lab la renumitul Massachusetts Institute of Technology (MIT). "Este practic imposibil să se întâmple lucrul de care oamenii se tem", explică Stewart pentru DW. "Buletinul de vot este tipărit pe o hârtie specială și toate semnăturile de pe el sunt verificate și comparate cu originalul."

"Nu există dovezi că la votul prin corespondență ar crește riscul de fraudă", susține politoloaga Sheri Berman. Până la urmă, nici alte metode de vot, precum automatele electorale, atât de răspândite în SUA, nu ar fi total sigure în fața pericolului de fraude.

Nu ar fi adevărat nici zvonul potrivit căruia voturile prin corespondență ar fi fost numărate până acum doar atunci când rezultatul nu era clar. Toate voturile contează, indiferent de forma în care au fost exprimate, insistă Stewart.

Buletin de vot primit prin poștă și predat personal

Berman crede că Trump are un motiv special pentru care invocă riscul fraudei în cazul votului prin poștă. "El a făcut totul pentru a-și convinge susținătorii să nu aibă încredere în rezultatele alegerilor. Faptul că vorbește mereu despre fraude electorale face ca oamenii să creadă că voturile nu au fost numărate corect, dacă în noiembrie lucrurile nu vor fi în favoarea actualului președinte".

Opoziția lui Trump față de votul prin corespondență ar putea fi motivată și prin zvonul persistent potrivit căruia cei care votează prin corespondență ar tinde să-i prefere pe democrați. Dar: "Nu există nicio dovadă empirică în acest sens", spune Stewart.

În ciuda opoziției lui Trump, unele state federale au stabilit deja acceptarea votului prin corespondență pentru scrutinul prezidențial din noiembrie. Oamenii din Washington, Oregon, Colorado, Hawaii și Utah au putut însă și anii trecuți să voteze prin poștă. Birourile de vot oficiale au deja liste detaliate cu numele și adresele alegătorilor (în SUA, alegerile sunt organizate de autoritățile regionale, nu de cele centrale). Dar nici în aceste state amintite nu va exista exclusiv un vot prin corespondență, indiferent dacă vine sau nu al doilea val de coronavirus. "Buletinele de vot vor fi trimise tuturor alegătorilor", explică Stewart. "Dar cine dorește, se poate deplasa personal la secția de votare pentru a arunca acolo direct în urnă opțiunea sa electorală."

Stewart presupune că statele americane care până acum nu au organizat și un vot prin corespondență nu vor avea timp să se pregătească suficient până în noiembrie pentru a aplica noul sistem. Nu le lipsesc doar listele cu adresele alegătorilor, ci și echipamentul necesar pentru a împacheta și trimite prin poștă buletinele de vot. De asemenea, autoritățile din aceste state nu vor fi pregătite să facă față numărului uriaș de scrisori primite.

De aceea, Stewart nu crede că un vot prin corespondență generalizat în SUA în noiembrie, la care fiecare alegător va primi prin poștă buletinul de vot, ar fi o opțiune realistă. O posibilitate ar fi ca statele federale să le permită alegătorilor să se pronunțe în avans dacă doresc să voteze prin poștă și să solicite trimiterea buletinului de vot. Astfel, crede Stewart, "numărul celor care ar vota prin corespondență ar putea crește de la aproximativ 5% la 50-60%".

DW | Carla Bleiker
Carla Bleiker Channel manager pentru pagina de start a DW și reporter pentru departamentul de Știință al DW.