Şase decenii de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

Conflictele nu sunt niciodată identice. În Columbia gruparea extremistă FARC terorizează populaţia prin violenţă şi repetate luări de ostatici. Şi trupele guvernamentale se fac vinovate, în lupta lor contra rebelilor, de încălcări ale drepturilor omului. În Afganistan teroarea e la ordinea zilei – răspândită de talibani şi extremiştii islamişti. În Congo a reizbucnit un vechi conflict sângeros. Acestea sunt doar câteva exemple, care relevă că în ciuda deosebirilor dintre conflicte, ele au ceva în comun: un climat de nesiguranţă, marcat adesea de cruzime şi violenţe. Într-o astfel de situaţie făptaşii scapă de cele mai multe ori nepedepsiţi.

Barbara Lochbihler, şefa departamentului german al Amnesty International explică ce se întâmplă în situaţii de criză. În primul rând se produce o destrămare a relaţiilor şi a structurilor de familie, care oferă protecţie membrilor ei. Acelaşi lucru se petrece la nivel de comunitate, de sat, etc. De aceea cei mai periclitaţi, mai arată Barbara Lochbihler, sunt cei alungaţi din casele lor şi refugiaţii. Ei suferă de pe urma faptului că nu au ce mânca, nu au apă de băut şi nici adăpost. Adesea sunt şi urmăriţi de agresori, din partea cărora se pot aştepta la acte de violenţă - tortură, viol sau chiar execuţii.

În regiunile de criză cei mai slabi au în primul rând de suferit.

Barbara Lochbihler dă ca exemplu conflictul din Congo. În estul ţării, de fiecare dată când reizbucneşte acest conflict, afectate sunt înainte de toate persoanele care nu pot fugi - femeile, copiii şi bătrânii - care nu mai au parte nici de protecţie din partea poliţiei. De ani de zile femeile rămase fără protecţie devin victime ale violurilor şi abuzurilor sexuale, în timp ce copiii sunt răpiţi şi trataţi ca sclavi.

Nici ajunşi în taberele de refugiaţi, oamenii nu se pot considera în deplină siguranţă. Şi asupra acestor tabere au loc adesea atacuri. Şi în interiorul lor se comit grave încălcări ale drepturilor omului, uneori chiar din partea celor care trebuie să le asigure protecţia.

Activitatea organizaţiilor umanitare e anevoioasă, dar pe atât de necesară. Pe lângă eforturile depuse la faţa locului, ele pledează totodată pentru sancţionarea celor care încalcă masiv drepturile omului în aceste regiuni. O cale ar fi refuzul resurselor naturale „pătate de sânge”,dar şi combaterea exporturilor de arme în aceste părţi ale lumii.