Între rigoare juridică și oportunitate politică

Mircea Geoană are de partea sa argumente puternice. Revocare sa din funcție nu s-a întemeiat pe Regulamentul Senatului, ci pe legea statutului deputatului și senatorului, potrivit căreia parlamentarul care își pierde sprijinul politic urmează să piardă automat și funcțiile dobândite cu ajutorul partidului. Legea aceasta face o trimitere explicită la membrii biroului permanent al senatului.

Dar de aici abia începe discuția. Curtea Constituțională, când a examinat în 2005 Regulamentul Senatului a arătat că funcția de președinte al Senatului nu poate fi pusă pe același plan cu celelalte funcții din cadrul Biroului permanent. Președintele Senatului îndeplinește, în situații restrânse și bine definite, un rol major în stat, ceea ce înseamnă că el depășește logica partizană. De aici ar rezulta însă că funcția sa ar trebui să se bucure de o mare stabilitate și ar trebui ferită de fluctuațiile obișnuite ale vieții politice. Tocmai de aceea Curtea Constituțională a dat regulamentului o interpretare care face ca revocarea președintelui să fie extrem de dificilă.

Argumentația aceasta a CC se poate aplica însă și legii statutului senatorului, care instituie o legătură care nu poate fi dezlegată între partid și funcțiile dobândite cu ajutorul partidului. Or, în argumetația sa din 2005, CC susținea tocmai faptul că funcția de președinte al Senatului se deosebește de celelalte funcții din Biroul permanent întrucât se caracterizează prin neutralitate politică.

Curtea Constituțională nu va putea respinge contestația lui Mircea Geoană decât cu riscul să-și contrazică propria jurisprudență. Desigur că decizia din 2005 care favoriza la vremea respectivă pe un vechi militant PSD, Nicoale Văcăroiu, este și ea discutabilă, dar odată ce s-a urmat o anumită linie de interpretare este necesar ca ea să fie respectată. Jurisprudența CC se constituie într-un corpus de interpretări și recomandări practice care trebuie să aibă un caracter unitar.

Anul trecut însă CC a reușit performanța să dea câștig de cauză Guvernului, contrazicând o decizie proprie privitoare la angajarea răspunderii, așa încât nimic nu mai este sigur și predictibil.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Medana Weident