Între corona, Dorneanu şi dor de democraţie

Mi-e dor nene, Dornene, să mă demasc. Şi să spun pe faţă ce părere am despre prestaţiile CCR. Ar fi timpul, cred, să-şi scoată masca şi actorii politici şi membri înaltei instanţe. Mă văd silit s-o apăr.

Judecând după un şir întreg de sentinţe, culminând cu cea invalidând a doua numire a liderului PNL, Ludovic Orban, la cârma guvernului, ar fi greşit să constatăm că CCR judecă lucrurile după bunul plac al fostului procuror comunist, Valer Dorneanu. Ne-am apropia, poate, de adevăr, dacă am considera că le judecă în funcţie de interese înalte. De pildă de ale penalilor dominând actuala majoritate parlamentară. Cea care, cu PSD în frunte, se pregăteşte să-l ridice pe Şerban Nicolae, unul din oamenii cheie ai strâmbării legilor justiţiei, în funcţia de şef al Senatului.

Şi deci de al doilea om în stat. N-ar rămâne decât ca majoritatea parlamentară să-l suspende pe Iohannis, ca poporul să se trezească în coşmarul unui Nicolae la palatul Cotroceni. Această mirifică perspectivă nu poate decât să sporească "buna dispoziţie" a Casandrelor. Pentru că în timpul marilor demonstraţii ale rezistenţei anticleptocrate, din 2017 şi 2018, protestatarii care au estimat că doar o nouă revoluţie va aduce salvarea de raiul hoţilor şi postcomunism marca PSD au fost total ignoraţi. 

Le dau, iată, dreptate pesimiştilor eforturile notabile depuse de CCR în ultimii ani, de a proteja era Dragnea şi de a prelungi viaţa cleptocraţiei, blocând încercările, până azi futile, de depăşire, graţie voturilor românilor, a impasului în care se zbate România captivă. Revoluţia în etape, legalistă, pas cu pas, revoluţia în care crede şi preşedintele Iohannis, pare să fi dat jalnic greş, de vreme ce românii degeaba aleg. Degeaba optează pentru reforme. Şi tot degeaba votează, în masă, schimbarea.

Fiindcă ambele se văd torpilate şi blocate ba de unii, ba de alţii şi constant de politizata CCR şi de o interpretare abuzivă a Constituţiei, care include preluarea, de către judecătorii nealeşi ai Curţii, a atribuţiilor altor puteri. De pildă ale presei care judecă declaraţii publice. Şi ale preşedintelui ales.

Privilegiile lui executive s-au văzut reduse de CCR pas cu pas, în avantajul te miri cui. De pildă în folosul lui Tudorel Toader, pe vremea când era ministru al Justiţiei, o destituia, fără motive admisibile luptătorilor împotriva corupţiei, pe şefa DNA, Kövesi, iar CCR valida această demisie ilegală şi imorală, forţând mâna şefului statului, prefăcut din preşedinte ales în lacheul unui dregător numit. Ori în favoarea unui Parlament copios dominat de forţe antireformiste care încearcă să evite anticipatele.

Deloc de mirare că ultima hotărâre a Curţii ajută aceste forţe substanţial, de vreme ce are aerul să-l oblige pe preşedinte să renunţe la premierul desemnat, spre a numi altul, care să se conformeze nu atât majorităţii parlamentare, cât planurilor electoraliste ale PSD. Priorităţile acestui partid care înaintase sesizarea admisă de CCR şi care, în lipsa unei carantine adecvate, continuă să răspândească, vai, corona roşie, sunt evitarea alegerilor anticipate şi prelungirea instabilităţii politice actuale.

Ideea e că instabilitatea ar putea fi de natură să-i convingă pe alegători să revină, în interesul unei promise, dar himerice stabilităţi, la politica antireformistă şi antidemocratică reiniţiată acum opt ani. Când Valer Dorneanu s-a văzut cocoţat de regimul Ponta în funcţia de Avocat al Poporului spre a ajuta la consolidarea puterii noii majorităţi cu propensiuni spre lovituri de stat parlamentare.

Pe scurt, greşesc analiştii care cred că diferenţa dintre democraţia americană şi sistemul politic românesc rezidă în lipsa de checks and balances la Bucureşti. Controalele menite să asigure stabilitatea sistemului politic şi echilibrul puterilor există şi în România. Doar că pe malurile Dâmboviţei slujesc nu atât democraţiei cât cleptocraţiei, singura care, din 2012 încoace, deţine în ţară puterea reală şi aproape totală. În timp ce ea profită de instabilitatea politică, una potenţată de grijile provocate de epidemia declanşată de virusul Corona, pe români îi costă. Şi costă, negreşit, şi economic. Deloc întâmplător, obligaţiunile guvernamentale pe termen lung ale României s-au prăbuşit după decizia destabilizatoare, prin care CCR îl urechea pe preşedinte prin intermediul liderului PNL.

Cui prodest toate acestea? Ostoirii dorului de democraţie autentică al românilor. Cărora li se propun diverse formule părelnic bune, de guverne de "tehnocraţi" şi "specialişti" şi de premieri chipurile "independenţi". În fapt, oamenii continuă să fie aburiţi şi virusaţi. Căci doar anticipatele, o viitoare majoritate reformistă, în stare să depolitizeze CCR, să îndrepte legile justiţiei şi să impună pe moment îngropatele alegeri în două tururi ar putea pune capăt instabilităţii şi relansa, realmente, democraţia.