Reunificarea Germaniei, ca „anexare a RDG”

Au trecut 33 de ani de când, la 3 octombrie 1990, Republica Democrată Germană s-a alăturat oficial Germaniei federale, astfel că, la 45 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, germanii se reuneau într-un singur stat, suveran.

Este un lung capitol din istoria Germaniei inseparabil legat de existența și acțiunile Uniunii Sovietice. Iar finalul divizării germane duce până la secretarul general al Partidului Comunist Sovietic din epocă, Mihail Gorbaciov, al cărui rol a fost evaluat în fel și chip de diverși istorici din Germania și Rusia.

O nouă interpretare rusă a reunificării Germaniei provoacă iritare printre experții și istoricii din Republica Federală. Într-un nou manual de istorie pentru licee din Rusia, reunificarea Germaniei este denumită „anexarea RDG”. Cartea a fost publicată în septembrie 2023. Autorii sunt Vladimir Medinski, fost ministru rus al Culturii și consilier al președintelui Vladimir Putin, și Anatoli Torkunov, rectorul Institutului de Relații Internaționale din Moscova MGIMO.

Discursul anti-occidental al regimului Putin

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, SUA, URSS, Marea Britanie și Franța au împărțit Germania învinsă în patru zone de ocupaţie. Republica Federală Germania a fost fondată prin unificarea zonelor din vestul și sudul țării, sub controlul occidental, în vreme ce zona aflată sub ocupație sovietică a devenit Republica Democrată Germană. Estul a luat calea comunismului, vestul s-a dezvoltat capitalist iar țara divizată a fost decenii la rând epicentrul Războiului Rece.

Estul comunist a existat mai bine de patru decenii. Cu toate acestea, în 1989, aniversarea a 40 de ani de la înființarea RDG a venit nu doar cu fastuoase ceremonii oficiale ale regimului comunist ci și cu masive proteste de stradă antisistem. Căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989, primele și ultimele alegeri libere din RDG din 1990, procesul de unificare și semnarea „Tratatului 2+4” - aceasta a fost succesiunea de evenimente care a deschis în cele din urmă calea pentru reunificarea petrecută la 3 octombrie 1990.

„Din punctul de vedere al lui Putin și al falsificatorilor săi, unificarea a fost un act de colonizare: Occidentul imperialist puternic subjuga Răsăritul slab”, spune Ute Frevert, directoarea Institutului Max Planck pentru Dezvoltare Umană. Interpretarea „nu corespunde în niciun caz faptelor istorice. Dar se potrivește discursului anti-occidental al regimului Putin".

Potrivit lui Zaur Gasimov, lector de istorie est-europeană la Universitatea din Bonn, noul manual condamnă perestroika liderului sovietic de atunci Mihail Gorbaciov, care a contribuit la declanșarea prăbușirii imperiului sovietic și la deplasarea întregii Europe Centrale şi de Est, precum și a țărilor baltice, din zona de influență a Moscovei către NATO. Astfel s-ar putea explica schimbarea terminologiei din „reunificare” în „anexare”, punctează Gasimov.

Până de curând, conținutul manualului de Istoria Rusiei era complet diferit. Ediția din 2021 încă mai descria evenimentele din anii 1989 - 1990 ca pe o revoluție pașnică, generată de profunda criză politică traversată de RDG, din care se putea ieși doar printr-o „schimbare a puterii”.

Potrivit autorităților ruse, acest manual „vechi” oferă doar un „nivel de bază” iar de la 1 septembrie 2023, noua carte de istorie, numită și „Cartea Medinski”, promite o perspectivă mai profundă.

Există, astfel, un pasaj care califică retragerea trupelor sovietice din Europa de Est drept o „decizie nepotrivită”, care a slăbit prezența militară a Uniunii Sovietice în țările est-europene și a dus la o creștere bruscă a sentimentului naționalist și anti-sovietic. Occidentul, mai scrie manualul, nu a ezitat să profite de aceste evoluții.

Se mai spune că „RDG a fost acaparată” de Germania de Vest. Această afirmație este ilustrată cu o fotografie istorică a unui afiș din 1990: „Vestul și Estul împreună. Viitorul Germaniei și al Europei”. În explicația foto, autorii cărții spun că „Anexarea de către Republica Federală Germania a declanșat euforie în societatea germană”.

„Reinterpretarea istoriei”

„Acesta este un exemplu clasic de reinterpretare a istoriei”, punctează Niko Lamprecht, președintele Asociației Federale a Profesorilor de Istorie. „Putin a făcut acest lucru în diferite direcții, în ultimii 20 de ani. Între timp lucrurile sunt complet date peste cap. Putin a rescris integral istoria. Din punctul său de vedere, Imperiul Rus are tot dreptul să-și ia posesiunile înapoi. Dar ce face el nu are nimic de-a face cu istoria bazată pe fapte sau cu dreptul internațional”.

Când reunificarea era în desfășurare au circulat tot felul de opinii, o minoritate politică a folosit chiar și termenul de „Anschluss”, care ar putea implica ideea de anexare, amintește Lamprecht. Dar, spune profesorul de istorie, nu a existat niciodată o majoritate împotriva reunificării în Germania, dimpotrivă, o largă majoritate a susținut-o: „În octombrie 1990, niciun tanc vest-german nu a trecut granița pentru a ocupa teritoriile din est”. Ce face Moscova „este o reinterpretare a istoriei bazată pe falsificarea faptelor și are motivație politică”, adaugă Lamprecht.

În prezent, ambele cărți de istorie sunt folosite în paralel în școlile rusești. Ediția din 2021 arată clar că, pentru majoritatea care a susținut reunificarea, motivația principală a fost dorința de a nu mai trăi sub comunism. Acest lucru nu mai este menționat în „Cartea Medinski”, din 2023.

„De cel puțin un deceniu, în Rusia a existat o naționalizare a discursurilor legate de istorie, incluzând radicalizarea alegerii cuvintelor și a argumentelor. Astfel expuse, lecțiile de istorie școlară sunt deosebit de afectate", explică lectorul Gasimov, de la Universitatea din Bonn. După anexarea Crimeei din 2014 și invazia Ucrainei din februarie 2022, această tendință s-a adâncit.

Rămâne adevărul istoric că „în urmă cu 33 de ani, Germania s-a reunificat economic și politic. Și a făcut-o în mod voluntar, pașnic și fără violență, funcționând în baza unei constituții liberale și a unor instituții democratice", conchide Ute Frevert de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană.