Ziua în care Ucraina și-a declarat independența

A fost unul dintre cei care, în ziua de 24 august 1991, au adus în plenul Sovietului Suprem de la Kiev un uriaș steag ucrainean albastru și galben cu care au înlocuit drapelul roșu-albastru al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În acea zi, reprezentanții poporului din RSS Ucraineană aveau să declare independența față de Moscova și să proclame statul Ucraina.

Pentru asta luptase Mikola Porovski. A fost unul dintre fondatorii și liderii partidului Mișcarea Poporului (Ruh), de opoziție față de Partidul Comunist. Era promotor al independenței naționale. De-a lungul anilor a deținut trei mandate în Parlamentul Ucrainei.

Astăzi conduce micul Partid Creștin Republican, nereprezentat parlamentar. Acel steag pe care l-a adus în plenul Sovietului Suprem se află, însă, și acum în clădirea Parlamentului de la Kiev.

”O oportunitate politică unică, de care am profitat”

În august 1991, la Moscova avusese loc o tentativă de lovitură de stat împotriva conducerii Uniunii Sovietice. Un autoproclamat ”Comitet de stat pentru starea de urgență” a încercat să-l demită pe președintele Mihail Gorbaciov. Puciul a eșuat iar forțele democratice de la Kiev au decis că vor declara independența Ucrainei ”orice s-ar întâmpla”, își amintește Porovski, într-un interviu pentru DW.

Opoziţia democratică intrase în Parlament la primele alegeri libere, desfășurate în 1990. Porovski făcea parte din Ruh, Mișcarea Poporului, alternativă la Partidul Comunist, unic până atunci. A solicitat o sesiune specială pe 23 august iar doi dintre colegii săi, Levko Lukianenko și Leonti Sanduliak, au redactat o declarație de independență. ”A fost o oportunitate politică unică, de care am profitat”, punctează Porovski.

Acord între opoziție și comuniști

Majoritatea comunistă era formată din 239 de deputați, cunoscută drept ”Grupul celor 239”. Liderii opoziției, explică Porovski, știau că ”ar fi fost imposibil să declari independența fără voturile lor” așa că și-au propus ”să convingă comuniștii”.

Ihor Iuhnovski reprezenta formațiunea de opoziție Consiliul Poporului și le-a vorbit, atunci, deputaților comuniști într-o sală de cinematograf. Le-a spus că ”forțele democratice care au ajuns la putere la Moscova îi vor ancheta penal pe mulți” și le-a propus ”să declarăm independența statului Ucrainei, să ne despărțim de Moscova și să ne declarăm țară independentă".

Apoi le-a vorbit Porovski: ”Într-o Ucraină independentă, unde nu suntem controlați de la Moscova ca niște păpuși, ne va fi mai ușor să cădem de acord între noi”. Comuniștii au avut o serie de revendicări: doreau garanții că nu vor fi persecuții împotriva celor care au făcut parte din aparatul de partid, că nu vor fi înlăturați din funcțiile publice și că toți anii de muncă politică sovietică vor conta la calcularea pensiilor. Cererile le-au fost acceptate iar Parlamentul a trecut la vot.

”Când am declarat independența, în apropierea clădirii Parlamentului avea loc o demonstrație. Erau între 10.000 și 12.000 de oameni care strigau în favoarea independenţei”, povestește Porovski. De acolo, din acea mulțime, a fost adus acel mare steag albastru și galben. Demonstranții mărșăluiseră cu el prin centrul Kievului până la Parlament.

E un anume moment de care Porovski își aduce aminte în mod special. Deputatul Dmitro Pavliciko s-a adresat mulțimii și a strigat: "Oameni buni, îngenuncheați, rugați-vă, Ucraina a înviat! Am declarat independența statului!". Unii, rememorează Porovski, ”au plâns, alții și-au ridicat mâinile spre cer, alții s-au rugat. A fost un moment de mare bucurie”.

Steagul a fost apoi dus în plenul parlamentului de un grup în fruntea cărora se afla disidentul sovietic Viaceslav Ciornovil, devenit deputat la primele alegeri libere. Imediat în urma lui veneau deputatul Ivan Zaieț și Porovski: ”Mă emoționez și astăzi, când îmi aduc aminte de acele momente”.

”Am fost încrezători în victorie”

La acea vreme, în Ucraina erau staționați în jur de 900.000 de militari ai forțelor armate sovietice, inclusiv 60.000 înregimentați în unități speciale. ”O forță teribilă, gigantică, care ar fi putut zdrobi milioane de oameni, (...) gata să anihileze la ordin orice tentativă de renaștere națională, patriotică și statală ucraineană”, comentează Porovski. "Am crezut, însă, într-un viitor bun, am crezut că întregul popor ucrainean se va ridica și ne va urma. Nu ne temeam de forțele armate pentru că am fost încrezători în victorie".

La doar câteva zile după ce Ucraina și-a declarat independența, o delegație de la Moscova, condusă de vicepreședintele Federației Ruse, Alexander Ruțkoi, a sosit la Kiev cu textul unui nou tratat de unire între fostele republici sovietice. Propunea înființarea unei confederații, precizează Porovski.

În urma unui apel transmis prin radio, aproape 60.000 de locuitori din Kiev s-au adunat în fața parlamentului. Porovski i-a cerut politicianului rus Anatoli Sobceak să se adreseze mulțimii. Totul a decurs bine până când Sobceak, colaborator apropiat al pe atunci necunoscutului ofițer KGB Vladimir Putin, a început să vorbească despre o Uniune Sovietică reînnoită. Mulțimea l-a întrerupt strigând ”Ucraina fără Moscova!” și ”Independență!”. Trei zile mai târziu, de la microfonul parlamentului din Kiev, Sobceak avea să recunoască: ”Toată Ucraina este pentru independență, am văzut-o cu ochii mei”.

”Mi-am îndeplinit datoria de cetățean”

Când a început războiul cu rușii în estul Ucrainei, în 2014, Porovski avea 58 de ani, vârstă la care nu mai era obligat să se alăture armatei. Totuși, ca ofițer în rezervă, s-a luptat să convingă birourile de recrutare să îl înroleze: "Am petrecut mult timp vorbindu-le despre dragostea mea pentru Ucraina, despre dăruire și sacrificiu de sine. Am vrut să fiu acolo pentru țara mea". Inițial a activat într-o brigadă de artilerie, apoi a devenit comandant adjunct al unei unități speciale.

Când a fost lăsat la vatră pe motive de vârstă, Porovski ajunsese la gradul de colonel. Nu se consideră un erou. "Cred în ideea națională ucraineană, iar soarta mea este legată de statalitatea ucraineană. Mi-am îndeplinit datoria de cetățean", spune el.

Porovski va merge și astăzi (24 august 2024) în Piața Independenței din Kiev, alături de foștii săi camarazi, ajunși cu toții, între timp, veterani. Acolo, pe Maidan, a participat la trei revoluții: la ”Revoluția pe granit”, primul mare protest studențesc, în octombrie 1990, apoi la ”Revoluția portocalie” din 2004 și la ”Revoluția demnității”, punctul culminant al protestelor Euromaidan din 2013-14. De aici, din cea mai mare piață a Kievului, din inima capitalei Ucrainei, a plecat la război. ”Aici a început totul și aici vom reveni mereu”, conchide Porovski.