Xi Jinping, ofensivă politică și diplomatică la Kremlin
20 martie 2023După luni de așteptare, liderul chinez Xi Jinping, care tocmai și-a confirmat al treilea mandat de șef al statului, și-a început în sfârșit astăzi, la amiază, vizita de trei zile la Moscova. Beijingul a caracterizat călătoria drept „o vizită pentru pace”, care va avea ca scop „îmbunătățirea guvernării globale” și va contribui la „dezvoltarea și progresul lumii”. În replică, Rusia a comunicat că vizita va duce la amplificarea parteneriatului dintre cele două țări și la semnarea unor documente bilaterale importante.
Xi este de așteptat să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin în persoană, de mai multe ori, formal și informal, și să discute telefonic cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Unii observatori afirmă că, de fapt, China încearcă să profite de pe urma medierii cu succes a acordului prin care au fost reluate contactele diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită. Chinezii „vor să provoace cel puțin un început al unui proces de negocieri între Rusia și Ucraina”, este de părere Velina Ceakarova, expert în geopolitică și director al Institutului Austriac pentru Politici Europene și de Securitate. „De aceea au accelerat vizita”.
Pe de altă parte, China și Rusia vor încerca să folosească călătoria pentru a amplifica discursurile antioccidental și antiamerican, arătând în același timp cât de puternică le este legătura bilaterală. „Beijing intenționează să aprofundeze relațiile cu cât mai multe țări care critică Statele Unite”, a precizat Ceakarova pentru DW.
Poate fi China un mediator?
În ultimul an, China a încercat să se profileze într-o poziție neutră față de războiul dus de Rusia în Ucraina, îndemnând ambele tabere să înceapă discuții de pace și cerând în același timp abandonarea unei „mentalități de război rece”. Chiar dacă Beijingul și-a subliniat poziția față de război printr-un document în 12 puncte luna trecută, multe țări occidentale rămân sceptice, în condițiile în care China continuă să-și mențină parteneriatul cu Moscova.
Statele Unite au avertizat că Beijingul ar putea lua în considerare furnizarea de arme letale Moscovei, dar cancelarul german Olaf Scholz a declarat la începutul acestei luni că a primit promisiunea Chinei că nu va depăși această linie.
Andrew Small, de la German Marshall Fund (GMF), are îndoieli cu privire la statutul de mediator arogat de Beijing: „China ar trebui să facă presiuni asupra Rusiei, dar nu am văzut niciun indiciu real în acest sens”. Eforturile Chinei sunt doar de fațadă, apreciază și Justyna Szczudlik, de la Institutul Polonez de Afaceri Internaționale (PISM), care consideră că intenția Beijingului este de „a crea sincope între SUA și țările europene”: chinezii știu că nu pot convinge Washingtonul dar speră că ar putea face ceva pentru a schimba percepția asupra Chinei în Europa. Beijingul încă nu a condamnat public războiul Moscovei iar „încercarea de a convinge Ucraina și Rusia să se așeze la discuții fără a cere Rusiei să-și retragă trupele din Ucraina este cea mai bună dovadă că nu poate fi un mediator”, a precizat Szczudlik pentru DW.
O călătorie delicată pentru Beijing
În ciuda scepticismului afișat de unele țări occidentale, Ucraina încă mai crede într-un posibil rol al Chinei în facilitarea procesului de pace. Într-un mesaj transmis la împlinirea unui an de la începerea războiului, președintele ucrainean Zelenski a cerut Beijingului să se alăture discuțiilor pe marginea a ceea ce Kievul consideră a fi formula de pace.
Într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, ministrul chinez de Externe Qin Gang a susținut că poziția Beijingului cu privire la război rămâne obiectivă și echitabilă și că s-a angajat să promoveze pacea și să avanseze negocierile. În acest sens, China ar fi cerut comunității internaționale să creeze condiții pentru discuții de pace.
Kievul ar percepe China drept una dintre puținele țări care ar putea exercita influență asupra Rusiei, iar Ucraina ar putea folosi potențiala convorbire telefonică Zelenski - Xi pentru a înțelege poziția Beijingului, a primi vreun eventual mesaj de la Moscova și a vorbi despre unele probleme stringente non-militare, cum ar fi prețurile mărfurilor și exporturile de cereale, dar și despre schimburi de prizonieri și asigurarea unui coridor umanitar securizat, a apreciat Ceakarova.
Luna trecută, la Moscova, principalul diplomat al Partidului Comunist Chinez, Wang Yi, a descris legăturile bilaterale dintre Moscova și Beijing drept „solide de piatră” și a transmis că „relația de cooperare” cu Rusia va continua, diplomatic și economic, indiferent de modul în care se schimbă situația internațională. Este unul dintre motivele pentru care unele țări rămân sceptice față de adevăratele intenții ale Chinei.
Într-un moment în care Moscova se confruntă cu o serie uriașă de sancțiuni impuse de blocul vestic condus de SUA, Beijingul este cel mai mare cumpărător de petrol rusesc, în timp ce comerțul bilateral a crescut cu 34,3% în 2022, potrivit publicației de stat chineze Global Times.
Szczudlik, de la PISM, susține că, „din perspectiva chineză și rusă, este în joc supraviețuirea țărilor autoritariste”. Pentru Xi, completează Small, de la GMF, într-o discuție cu DW, vizita la Moscova este „extrem de delicată”: trebuie să convingă Ucraina fără să-și pericliteze parteneriatul cu Rusia.
Creșterea vizibilității internaționale
Beijingul și-a sporit și ofensiva diplomatică în ultimele luni - o serie de întâlniri cu lideri din Belarus, Iran și Arabia Saudită, pe de o parte, și tentative de a repara relații cu țări occidentale precum Australia și Germania, pe de alta. Sunt eforturi de a negocia pacea la fel de mult pe cât sunt și tentative de a crea propriul sistem de alianțe, sugerează Small. China încearcă să se asigure că are un grup de aliați în competiția cu Statele Unite.
Beijingul va încerca să-și sporească vizibilitatea globală prin rolul pe care îl joacă în războiul din Ucraina: „Este o piatră de temelie pentru o credibilitate mai mare la nivel internațional”, susține Una Cerenkova, șeful Centrului de Studii Chineze de la Universitatea Riga Stradins. „Dacă vrea să-și mențină credibilitatea, Xi trebuie să vorbească cu Zelenski, mai devreme sau mai târziu”.
În ciuda unor speranțe, cei mai mulți experți sunt prudenți în privința optimismului arborat la perspectiva ca Beijingul să fie un „actor benign al păcii”.
„China încă vede Rusia drept cel mai important partener și asta nu se va schimba”, spune Small. „Occidentul ar trebui să țină cont de un scenariu mult mai riscant: formele de sprijin din partea Chinei pentru Rusia vor continua să se aprofundeze. Întrebarea este dacă aceasta va crea și condiții prealabile pentru ulterioare transferuri de arme către Rusia. Motive de îngrijorare cu privire la direcția în care se îndreaptă relația Chinei cu Rusia rămân”, conchide Small.