În condițiile în care Alianța pentru Unirea Românilor va trimite în Parlamentul European șase eurodeputați iar partidul Dianei Șoșoacă doi, se cuvine să zăbovim asupra întrebării cât de patrioți sunt românii.
Datele unui sondaj de opinie realizat și publicat la finele anului trecut de INSCOP Research arată că 95% dintre români s-au declarat patrioți. Definirea patriotismului de către cei chestionați cuprinde imperativele de a avea o familie cu rădăcini românești (77,2%) și de a fi creștin ortodox (64%). Cele două condiții au fost condimentate de AUR cu naționalismul extremist și neo-legionarismul. Sondajele care arată că cei mai mulți români nu au încredere în romi, evrei și maghiari și că nu vor să aibă în familie persoane aparținând acestor etnii explică geneza naționalismului cu rădăcini adânci în regimul Ceaușescu.
„Mândri că suntem români“ și naționalismul în sutană
Care sunt actorii care promovează în cea mai mare măsură, ba în unele cazuri chiar impun, patriotismul de consum în rândul maselor? Tocmai instituțiile în care românii au cea mai mare încredere de trei decenii și jumătate, anume Biserica și Armata. Cele mai multe fețe bisericești, de la preoți până la protopopi, episcopi, mitropoliți, opun o rezistență acerbă ecumenismului. E știut că o serie de preoți sunt tributari naționalismului apăsat, cu care sunt intoxicați și enoriașii. Cât despre Armată, soldații și militarii cu grade inferioare încă mai votează în bună măsură în poziție de drepți.
Oamenii din România profundă sunt cei mai dedicați interpreți ai refrenului „mândri că suntem români“. Pe ce se bazează mândria conaționalilor - și nu doar a straturilor de jos ale societății? Pe reînvierea mitului unei Românii care are cele mai limpezi și repezi izvoare, cele mai bogate câmpii și livezi, cele mai înverzite păduri, cele mai multe și spectaculoase zone turistice, cei mai impunători munți. Și, desigur, cei mai harnici și pricepuți oameni.
Geneza menestrelului ambulant filorus Diana Șoșoacă
E greu de crezut că partidul AUR, care a intrat pe cai albi în Parlamentul României în 2020, după ce la alegerile locale din urmă cu câteva luni obținuse un scor derizoriu, nu a avut în spate arhitecți din serviciile secrete, aceiași care din 1989 tulbură apele de pe scena politică pentru a-și asigura orânduiala afacerilor necurate ferite de spațiul de manevră al DNA.
La fel cum e greu de imaginat că menestrelul ambulant filorus Diana Iovanovici Șoșoacă a tractat singură SOS, un partid de buzunar care a reușit să trimită doi eurodeputați în Parlamentul European. Manipularea maselor prin demagogie, prin trucul facil al iei artizanale și al bundiței, prin injuriile neaoșe, prin recursul la „România dodoloață“, prin amenințările care ne amintesc de tunetele și fulgerele lui C.V. Tudor, prin „care pe care“ a atras un bazin electoral turmentat, în mare parte analfabet funcțional.
Poți promite marea cu sarea unor alegători cu patru clase și să fii crezut, în virtutea unui slogan al Dianei Șoșoacă? Sigur că poți și sigur că vei fi crezut mai ales de oamenii fără istorie. Explicit, de cei care nu au cunoscut guvernările interbelice și spiritul cu adevărat patriotic al Regelui Mihai. Din păcate, puțini au rămas dintre cei mulți care au trăit acele timpuri. Anii ᾿90 i-au prins în viață și cei mai mulți dintre ei au trăit iluzia renașterii liberalismului și țărănismului.
N-a fost să fie. În partidele istorice au fost infiltrați securiști profesioniști cu misiunea de a le spulbera din interior. Liberalii au supraviețuit doar pentru că au avut coloana vertebrală elastică în fața puterii pesediste. În schimb, țărăniștii au fost spulberați de pe scena politică odată cu preluarea partidului Brătienilor și al lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu de către Victor Ciorbea, care ulterior a migrat la PNL și și-a descoperit vocația la USL, care l-a propulsat în Parlament. PNȚCD a ajuns pe mâna unui eventurier politic fără scrupule, Aurelian Pavelescu, cel care în urmă cu doi ani a cuplat partidul la locomotiva formațiunii de nișă Alianța pentru Patrie, partid fondat de infractorul Liviu Dragnea și locotenentul său Codrin Ștefănescu.
Închei cu aceeași cugetare despre patriotism a lui Corneliu Coposu, pe care am mai redat-o: „Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.“