1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vrea landul Hessa cu orice preţ social-democraţie ?

Hans Sproß/Ana-Maria Fischer-Dieskau4 noiembrie 2008

Planul unei coaliţii social-democrat-ecologiste cu tolerarea partidului Stângii a eşuat, fiind sabotat de patru deputaţi social-democraţi.

https://p.dw.com/p/FnHU
Preşedinta partidului social-democrat din Hessa, Andrea YpsilantiImagine: AP

Intriga dramei care a zdruncinat ieri sediul social-democraţilor din Wiesbaden, a început în luna martie, când alegerile de land au fost câştigate, chiar dacă cu o majoritate infimă de voturi, de actualul premier de land, creştin-democratul Roland Koch. Cu toate acestea, candidata social-democrată la funcţia de premier al landului Hessa, Andrea Ypsilanti, s-a autodeclarat învingătoare, anunţând formarea unei coaliţii cu ajutorul Partidului Stângii. Problema este, că pe parcursul întregii ei campanii electorale, Ypsilanti a respins constant orice idee de a profita de voturile deputaţilor Stângii. Prin urmare, candidata social-democrată a fost acuzată de încălcarea cuvântului dat precum şi de amăgirea electoratului. Discordia iscată în rândurile social-democraţiei germane a fost atât de amplă încât a provocat, în cele din urmă, demisia şefului partidului social-democrat, Kurt-Beck.

Planurile Andreei Ypsilanti de a forma o coaliţie cu partidul Stângii au eşuat în luna martie din cauza opoziţiei tovarăşei de partid, Dagmar Metzler, care anunţase că nu doreşte să fie complice la încălcarea angajamentului faţă de electorat. Cu toate acestea, Ypsilanti n-a cedat, continuând, alături de aliaţii ei ecologişti şi ai partidului Stângii, planurile unei coaliţii menită să înlocuiască guvernarea duşmanului comun, conservatorul Roland Koch. La sfârşitul lunii octombrie, partidul social-democrat şi cel ecologist din Hessa au semnat un Tratat de Coaliţie care avea să ducă astăzi la desemnarea Andreei Ypsilanti ca prim-ministru al landului Hessa. Ieri însă s-a produs ceva cu totul neaşteptat : Dintr-o dată au mai apărut alţi trei deputaţi docial-democraţi care s-au opus coaliţiei cu partidul Stângii. Andrea Ypsilanti şi-a văzut din nou spulberate planurile de a ajunge la putere, şi n-a putut declara decât că :

Persönlichkeiten werden 50 Roland Koch
Creştin-democratul Roland Koch rămâne premierul landului Hessa.Imagine: AP

"Aceasta zi a fost şi va fi o zi foarte grea şi problematică pentru social-democraţia din landul Hessa".

Social-democraţii din Hessa consideră acest incident o adevărată catastrofă, întrebându-se, ce alegători vor mai lua partidul în serios ? Criticat este mai ales faptul că decizia celor trei dizidenţi s-a produs în ultimul moment, cu doar o zi înaintea obţinerii puterii. Şi partidul ecologist se arată şocat. Preşedintele grupului parlamentar ecologist din Hessa, Al-Wazir, a declarat :

Dacă se întâmplă aşa ceva şi încă doar cu o singură zi înainte ca noul guvern de land să obţină puterea, avem de a face, în mod evident, cu eşecul conducerii partidului social-democrat din Hessa".

Tovarăşii de partid din capitală, s-au arătat deasemenea afectaţi. Ministrul de Externe şi candidatul social-democrat la funcţia de cancelar, Frank-Walter Steinmeier, a insistat ca această criză să fie soluţionată cât de urgent. Preşedinta partidului creştin-democrat, Angela Merkel, vede în eşecul coaliţiei social-democrat-ecologiste oportunitatea formării unui guvern stabil în Hessa, ca de pildă o mare coaliţie social-democrată/creştin-democrată, o coaliţie social-democrat-ecologistă alături de liberali, sau, varianta preferată de actualul premier, Roland Koch, o coaliţie creştin-democrat-liberal-ecologistă. Atât Andrea Ypsilanti cât şi partidul ecologist au respins însă orice tip de coaliţie sub guvernarea lui Roland Koch. Pe acest fundal, se înteţesc apelurile în vederea organizării de alegeri anticipate. Şeful partidului Stângii, Oskar Lafontaine, s-a declarat optimist să obţină şi mai multe sufragii în cazul unor noi alegeri. Până atunci însă rămâne la putere Roland Koch, care şi-a exprimat respectul profund pentru actul de curaj al celor trei deputaţi social-democraţi care, în al doisprezecelea ceas, au sabotat accesul social-democraţiei la putere alături de partidul Stângii.

Parteitag der Linken
Şeful partidului Stângii exclus din nou de la guvernare în Hessa, Oskar LafontaineImagine: AP