Victoria lui Dorin Chirtoacă
29 iunie 2015Liberalul Dorin Chirtoacă a învins-o pe socialista Zinaida Greceanîi cu scorul de 53% la 46%, acesta fiind al treilea mandat de primar de Chișinău pe care îl obține. „Sunt bucuros! Dumnezeu le vede pe toate! Mă gândeam că avem atâtea proiecte începute şi acum să vină alţii să culeagă smântâna. Mulţumesc tuturor pentru participarea la vot. A fost o competiţie corectă", a declarat, luni dimineață, Dorin Chirtoacă.
Socialiștii vor contesta rezultatele
De altă părere este, însă, liderul socialiștilor, Igor Dodon. Acesta a declarat noaptea, după aflarea rezultatelor votării, că PSRM nu recunoaște rezultatele scrutinului și că le va contesta. Vădit iritat, el a utilizat un limbaj suburban la adresa lui Dorin Chirtoacă în timpul declarațiilor de presă, încercând, emoționat, să invoce anumite nereguli care, în opinia sa, ar constitui temei pentru repetarea scrutinului. Dodon l-a numit pe primarul ales „râie liberală”, „maidanez” și i-a amenințat pe liberali că „o să le iasă pe ochi această victorie”. Culmea, Dodon a spus că socialiștii „sunt oameni civilizați și mai democrați decât maidanezii”.
Dorin Chirtoacă a menţionat că victoria sa în acest scrutin înseamnă că Moldova merge înainte până la integrarea europeană completă și definitivă în UE. El le-a mulțumit moldovenilor pentru vot, iar candidatei socialiste, Zinaida Grecanîi, i-a mulțumit pentru că s-a implicat în competiția electorală: „Mai rău pentru bărbații din PSRM care s-au ascuns după fusta ei. Recomandăm Kremlinului ca data viitoare să nu se mai ascundă după fusta unor doamne. Chirtoacă a adăugat că Partidul Liberal își ”va consolida eforturile în Parlament și în Consiliul Municipal Chișinău cu partidele pro-europene” și va analiza ce poate prelua din propunerile de reformă înaintate de celelalte formațiuni.
Va fi alianță PLDM-PL-PDM la nivel central
Astfel, Dorin Chirtoacă a dat de înțeles că PL va face parte din coaliția reformatată la nivel central. Totuși, potrivit lui, o alianță pro-europeană cu PL va fi formată „la limită” și că țara va intra în toamnă cu un nou guvern”: „Sunt două soluții: ori se creează alianța, ori vor avea loc alegeri parlamentare anticipate”, a spus Chirtoacă. El a precizat, totuși că „alegeri anticipate acum ar însemna să pierdem totul și să încăpem pe mâna Moscovei”. Întrebat despre posibilitatea întreruperii mandatului de primar și preluarea funcției de prim-ministru, Chirtoacă a spus că acest subiect nu se discută acum, dar a adăugat că la alegerile parlamentare ordinare din 2018 „PL va propune o guvernare liberală”.
Posibilitatea constituirii, cu rezerve, a unei coaliții parlamentare la nivel central PLDM-PL-PDM a fost confirmată și de liderul PL, Mihai Ghimpu. El a spus astăzi dimineață că „partidele pro-europene trebuie să formeze cât mai curând posibil o alianță la nivel central”. Potrivit lui, înainte ca în regiuni să fie create coaliții locale pro-europene, este necesar ca și la nivel central să se ia o decizie în acest sens. "Discuțiile, eu consider că trebuie să aibă loc la nivel central. Voi convoca biroul politic, apoi Consiliul Republican al PL și o să decidem. Sunt multe probleme, de aceea, așa, cu ochii închiși, nu putem porni. Am mers odată sau de două ori așa, cu ochii închiși, doar pentru faptul că se numeau (PLDM și PD – n.n.) partide pro-europene...", a declarat Ghimpu.
Nu există motive de bucurie!
Dacă analizăm rezultatele celor două tururi de scrutin local, situația nu pare deloc îmbucurătoare. Deși în general alegerile au fost câştigate de PLDM, PD, PL și chiar dacă Partidul Comuniștilor „moare” electoral, noi structuri apropiate Moscovei (PSRM, dar mai ales „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi) sunt în ascensiune. Proaspăt creat, „Partidul Nostru” a învins în 32 de primării, inclusiv în 11 orașe, majoritatea din regiunea de nord a țării, dar și în Autonomia Găgăuză. Candidatul „Partului Nostru”, Serghei Atanasov, a învins ieri la Comrat, centrul administrativ al Găgăuziei. Acesta a acumulat 55,39% din voturi față de Nicolae Dudoglo care a întrunit doar 44.61%. În plus, în mai multe orașe mari, candidații partidelor pro-europene au învins la diferență de numai câteva voturi: la Nisporeni – la diferență de 10 voturi; la Edineț - la diferență de 13 voturi, la Ialoveni – de 17 voturi.
În turul doi al alegerilor de ieri, au fost aleși primari în 28 de centre raionale. În 9 dintre acestea au câștigat candidații „Partidului Nostru” condus de controversatul primar de Bălți (ales din primul tur pe 14 iunie) Renato Usatîi. PD a câștigat în 6 orașe, PLDM şi PCRM în câte 3, PSRM şi PL în câte 2, iar în trei orașe au învins candidați independenți.
Apel la responsabilitate politică
Deloc entuziasmat de rezultatele alegerilor, ex-premierul reformator Ion Sturza susține, totuși, că „pe fundalul tragediei grecești, moldovenii au dat dovadă de maturitate strategică și de cunoștințe profunde de geografie” într-un scrutin în care au avut de ales „între un hârb și o oală spartă”. (...) „Încă două-trei scrutine „geostrategice” și se va alege praful din proiectul de țară Republica Moldova… Sau poate aceasta se și dorește? Cu cât mai rău, cu atât mai bine?! Moldova – o pradă mai ușoară a intereselor obscure, interne și externe, folosită pe post de fată de companie”, comentează Sturza, chemând politicienii să dea dovadă de responsabilitate față de cei care i-au ales.