1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Voltaj: ”Credem că în acest an avem cel mai puternic mesaj”

Lavinia Pitu22 mai 2015

”Ne bucurăm tare mult că piesa a fost apreciată și mai ales că mesajul a fost recepționat de către Europa”: cu o zi înainte de finala ESC, Călin Goia, solistul grupului Voltaj, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

https://p.dw.com/p/1FVFm
ESC 2015, Voltaj, Calin Goia
Călin Goia, VoltajImagine: DW/L. Pitu

DW: Ați fost minunați pe scenă și la prima semi-finală, și la repetiții. Cum te simți cu o zi înainte de finală?

C.G.: Mă simt foarte bine, nu mă așteptam să mă simt atât de bine. Ne bucurăm tare mult că piesa a fost apreciată și mai ales că mesajul a fost recepționat de către Europa. Asta a fost o întrebare care mi s-a pus înainte să vin aici: dacă noi credem că va interesa pe cineva soarta noastră. Nu numai că a interesat-o, dar a fost extrem de mediatizat acest subiect, am fost numiți trendsetteri sociali aici în Austria. Până la urmă noi suntem o parte a Europei și ne bucurăm că Europa e alături de noi și nu rămâne nepăsătoare.

DW: Am văzut din edițiile trecute că mesajele sociale au o greutate anume la acest concurs. Dar cât contează mesajul acesta în întregul pachet al vostru?

C.G.: La cât e de strânsă concurența, contează orice. În primul rând, fiind un concurs de cântece, contează muzica. Pe urmă, trebuie să interpretezi foarte bine, impecabil, ca să nu pierzi puncte pe partea asta. Iar apoi, mesajul este unul foarte clar. Mai ales dacă ai un mesaj puternic, ieși din pluton. Iar noi credem că în acest an avem cel mai puternic mesaj. Am mai ascultat piesele, am văzut că sunt și alte piese care au anumite mesaje, dar sunt departe de al nostru, pentru că, exact cum ziceam în clip, copiii sunt lumea de mâine și e o problemă care trebuie rezolvată acum, o problemă foarte importantă, pe care unii poate n-o văd, și ne bucurăm că putem să o aducem în fața ochilor lor.

DW: Ce părere ai despre dezbaterea aceasta, clasică deja, cum că rezultatele de la Eurovision se bazează pe decizii politice, atât la nivel național, cât și la finală?

C.G.: Toți cei care au fost aici înaintea noastră ne-au spus că semifinala nu are nicio legătură cu finala și că acolo apar într-adevăr la vedere toate ”manevrele”. Am fost avertizați în repetate rânduri că nu avem nicio șansă să tindem la locul întâi.

DW: De către cine ați fost avertizați?

C.G.: De către toți din țară, foști concurenți, oameni care au legătură cu ESC sau care au mai trecut prin asta. Spun că se fac aranjamente, că organizatorilor le-ar fi frică să organizeze România sau altă țară din sud-estul Europei spectacolul și să nu ne facem speranțe. Dar noi niciodată nu ne-am oprit din luptă, din cauza unor voci. Și de multe ori, s-a demonstrat că buturuga mică răstroarnă carul mare. E important să cânți foarte bine.

DW: Ați ales să cântați piesa în cea mai mare parte în limba română.

C.G.: Ne bucurăm că în finală milioane de telespectatori vor auzi limba noastră românească, o limbă foarte frumoasă. E important să transmitem mesajul și abia apoi să ne gândim la locul pe care îl obținem.

DW: Care crezi că este cel mai puternic contracandidat pentru voi?

C.G.: Dacă te uiți la sondaje, sunt italienii și suedezul. Contează că lumea știe deja de formația respectivă și că a auzit piesa, mai ales la votul publicului.

DW: Lumea care vede ESC la televizor, pentru câteva ore, nu cred că își poate imagina amploarea acestui spectacol și ce organizare se află în spatele lui. Cum vi s-a părut vouă organizarea de la Viena?

C.G.: Da, e o mașinărie complexă ce se întâmplă aici. Sunetul e impecabil, organizarea bună, am fost primiți frumos, am fost însoțiți mereu de voluntari, am știut tot timpul care e programul, ce e de făcut. Singurul lucru de care pot să mă plâng este faptul că partea de scenografie, grafică și lumini nu ne-a aparținut și nu am avut voie să intervenim decât pe partea de creație. Noi am trimis creația actului nostru încă din 15 martie și din păcate până în data de 3 mai nu am primit absolut nimic. Cu o săptămână înainte de a veni aici am primit primul draft, care nu respecta nimic din ce cerusem noi. Am cerut schimbări, până la prima repetiție din 12 mai au făcut numai mici schimbări de culoare, iar podeaua, care e un LED screen, nu era gata nici atunci. O să rămânem cu regretul ăsta, pentru că alte țări aveau producția terminată la primele repetiții. Ori am avut ghinion, ori a fost rea intenție, dar noi nici măcar în data de 18 mai nu eram gata cu ceea ce cerusem. Dar nu vreau să fac precum românul, care dă vina pe arbitru când pierde echipa României. Nu vreau în niciun caz acest lucru.

DW: Dorești să transmiți un mesaj de la Viena, înainte de finală?

C.G.: Dragi români, e momentul să arătăm că suntem uniți, așa că dacă aveți posibilitatea să ne votați și nu trăiți în România, sau aveți numere de telefon din celelalte 39 de țări concurente, votați-ne! În primul rând, votați România, indiferent de cine e reprezentată. Dacă noi nu ne votăm unii pe alții, atunci cine să o facă? Iar mesajul formației Voltaj e întotdeauna unul singur: trăiți-vă viața ca la 20 de ani, indiferent de vârsta pe care o aveți! Iar mai nou mai avem un mesaj: nu vă fie niciodată teamă să o luați de la capăt!