Volkswagen: Presiune din toate părțile
8 octombrie 2024Producătorii germani de automobile întâmpină probleme majore după ce, în prima jumătate a anului, cifra de afaceri în industria de automobile a scăzut cu 4,7 %. Unul dintre motivele declinului este cererea anemică pentru automobile electrice, motiv pentru care Volkswagen, care cuprinde și marca de automobile sport Porsche, alături de BMW, Mercedes și Stellantis (compania mamă a Opel) au fost nevoite să își reducă așteptările pentru acest an financiar.
Există mai multe motive pentru care situația de la Volkswagen, al doilea cel mai mare producător de automobile din lume, face obiectul unei atenții speciale. Compania, care este cotată la bursă, este strâns legată de lumea politică, landul Saxonia Inferioară deținând 20 la sută din acțiuni.
Acord salarial special la VW
În relația cu angajații săi, VW a urmat o cale specială. După privatizarea din 1960 și listarea parțială la bursă, VW nu a aderat la un acord colectiv național, ci a preferat să aibă propria sa înțelegere cu sindicatul IG Metall, care se aplică doar angajaților VW. În acest fel, salariile convenite au fost întotdeauna cu mult peste nivelul acordurilor colective regionale pentru industria metalurgică. În plus, timp de peste trei decenii, angajații de la Volkswagen s-au bucurat de garantarea locului de muncă - o prevedere care, deși ar fi trebuit să dureze până în 2029, a fost anulată recent de conducerea companiei.
Grupul Volkswagen, care are 120.000 de angajați în Germania, a anulat o serie de acorduri colective de muncă, la pachet cu garanția locului de muncă. Acum, unele dintre cele zece uzine ale sale din Germania ar putea fi desființate.
Volkswagen în criză
Dacă în 2023 cel mai mare producător auto din Germania înregistra un profit de peste 18 miliarde de euro și plătea dividende de patru miliarde și jumătate de euro, la începutul acestui an conducerea companiei prezenta un ”program de eficiență” cu scopul de a economisi zece miliarde de euro până în 2026.
Însă va fi nevoie de un efort chiar mai mare după ce, la sfârșitul lunii septembrie, VW a anunțat că anul acesta cifra de afaceri se va ridica la 320 de miliarde de euro - cu aproximativ două miliarde de euro mai puțin decât în anul precedent.
Producția este prea scăzută
Potrivit directorului financiar Arno Antlitz, vânzările de mașini în Europa au scăzut semnificativ și sunt cu două milioane de unități sub nivelul de dinainte de pandemie. Pentru VW acest lucru înseamnă o diminuare a vânzărilor cu aproximativ o jumătate de milion de mașini - cifră care corespunde producției a două uzine.
Această problemă nu afectează doar VW. Uzinele producătorilor auto germani funcționează în medie la aproximativ două treimi din capacitate, avertizează Stefan Bratzel, fondator și director al Centrului de Management Auto (CAM) din Bergisch Gladbach, într-un interviu acordat DW. Profitabilitatea unei uzine depinde între altele de modelul de automobil construit acolo, spune expertul, în opinia căruia ”capacitatea ar trebui să fie utilizată în proporție de peste 80 la sută”.
Situația este deosebit de gravă în Europa de Vest, respectiv în Germania, Franța, Italia și Marea Britanie, după cum relatează ”Wirtschaftswoche”, o publicație specializată în subiecte economice. În schimb, țări precum Spania, Turcia, Slovacia și Republica Cehă ating încă un grad de utilizare a capacităților de 79 la sută, în vreme ce salariile în aceste țări sunt mai mici decât în Germania.
Costuri ridicate ale forței de muncă în Germania
Experții remarcă în schimb costurile forței de muncă în fabricile din Germania - mai ridicate decât în orice altă țară. Anul trecut, potrivit asociației industriale VDA, costurile erau de peste 62 de euro pe oră, în comparație cu 29 de euro în Spania, 21 de euro în Republica Cehă și doar 12 euro în România.
Totuși, în pofida salariilor ridicate, nicăieri în Europa nu s-au produs mai multe mașini anul trecut decât în Germania. Tendința este însă descrescătoare.
Potrivit lui Thomas Puls de la Institutul Economic German (IW), producția este în prezent cu aproximativ 25% mai mică decât în 2018. În plus, din cele peste patru milioane de autovehicule produse, puțin sub un sfert au fost pur electrice.
Modelele ”premium” au făcut posibil ”Made in Germany”
Deși costisitoare, producția în Germania a fost posibilă până acum grație concentrării producătorilor asupra modelelor scumpe. În condițiile în care aproximativ trei sferturi din autovehicule au fost exportate, producția acestor modele premium a putut avea loc în Republica Federală. În medie, fiecare a cincea mașină exportată a ajuns în China.
Un studiu realizat de IW arată că producția în Germania nu ar fi putut fi susținută cu modelele low-cost care, deși sunt vândute în număr mare, au o marjă de profit mai mică. Acesta este unul dintre motivele pentru care producătorii francezi și italieni și-au relocat de ceva timp producția în locuri mai favorabile.
Bratzel este de aceeași părere: „Este pur și simplu dificil să produci în Germania vehicule low-cost, fie ele electrice. Să ne amintim de compania e.Go din Aachen, care a încercat să facă acest lucru, dar care a dat faliment”.
China scoate de pe piață alți producători auto
Situația este dificilă în special pentru producătorii auto germani, care în ultimii ani simt concurența chineză în sectorul autovehiculelor electrice, dar și în segmentul premium. „Aproape o treime din mașinile construite la nivel mondial provin acum din fabrici chineze, care produc mult mai ieftin decât ar fi posibil în Germania”, spune Puls.
În timp ce producătorii germani de automobile au continuat totuși să reziste, alți constructori de automobile din Europa de Vest au simțit pe pielea lor ce înseamnă ca vehiculele să fie produse și vândute în Asia, dar mai ales în China. Dacă ne uităm la Europa de Vest, cu excepția Germaniei, producția de automobile a scăzut cu aproape 40% în această perioadă. În Franța și Italia au ieșit de pe linia de producție doar jumătate din numărul de mașini produse în anul 2000!
Trecerea la e-mobilitate le-a răpit producătorilor germani avansul tehnologic pe care îl aveau în domeniul motoarelor cu combustie. „Schimbarea tehnologică deschide ușa pentru intrarea pe piață a unor noi concurenți, ale căror competențe de bază se află în domeniul bateriilor și al ingineriei electrice”, se arată în studiul IW.
În plus, producătorii auto au trebuit mai întâi să câștige experiență în domeniul electromobilității. ”Situația este mult mai bună în China, care a dobândit deja multă experiență și care prezintă îmbunătățiri în planul eficienței automobilelor electrice”, spune Bratzel.
Limitele de CO2 ale UE devin din ce în ce mai stricte
Ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, Grupul VW, care vinde în principal mașini pe benzină în China, riscă acum să nu poată respecta limitele mai stricte de emisii de CO2 ale UE. Acest lucru ar duce la amenzi în valoare totală de miliarde de euro.
Unii experți sugerează VW ca, în loc să aștepte amenzile, să utilizeze banii pentru a reduce semnificativ prețurile vehiculelor sale electrice, pentru a crește vânzările de vehicule electrice și pentru a respecta în continuare limitele. Însă, după cum subliniază ei, ambele opțiuni sunt costisitoare.
Pe fundalul acestor probleme, sindicatul IG Metall solicită majorarea salariilor cu 7 la sută pentru angajații companiei, precum și excluderea concedierilor și a închiderii de uzine.
În cadrul primei runde de negocieri, sindicatul IG Metall a subliniat că discuția nu se poate limita doar la costurile ridicate cu personalul şi a cerut să se ţină cont şi de o serie de greșeli de management, de strategia de afaceri greșită, precum şi de scandalul cu emisiile nocive ale motoarelor pe motorină. Toate acestea sunt extrem de importante, subliniază puternicul sindicat german în tentativa de apărare a drepturilor angajaţilor.