1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizita papei Benedict al XVI-lea în Brazilia

Catrinel Preda10 mai 2007

Întărirea identităţii bisericii catolice în America latină

https://p.dw.com/p/B1Cz
Imagine: AP

Ieri după amiază papa Benedict al XVI-lea a sosit pe aeroportul din Sao Paulo, începînd astfel prima sa vizită în America latină, o vizită cu caracter religios, destinată întăririi identităţii bisericii catolice. El va rămîne în Brazilia, ţară în care proporţia de catolici este de 64 la sută, timp de cinci zile.

O emoţie vie a cuprins ieri seară mulţimea care-l aştepta de douăsprezece ore, în pofida timpului rece şi ploios, pe Benedict al XVI-lea. Acesta s-a arătat foarte emoţionat de primirea călduroasă. Mulţi credincioşi îl consideră pe suveranul pontif a fi un om minunat, modest, popular şi foarte politicos. În schimb alţii cred că se fac prea mari chletuieli pentru vizita papei într-o ţară atît de săracă în care oamenii mor de foame . Papa se pronunţă clar împotriva liberalizării avorturilor, consiedrînd că „ viaţa este un dar şi nu o ameninţare“. Potrivit normelor bisericii catolice omorîrea unui copil nu este compatibilă cu primirea euharistiei. Papa doreşte ca biserica latino-americană să-şi întărească identitatea, promovînd respectul faţă de viaţă, de la concepţie şi pînă la moarte. Biserica este cea care trebuie să încurajeze sloidaritatea cu cei mai săraci dintre săraci, a mai afirmat papa.

Biserica catolică braziliană speră ca odată cu vizita papei, să poată rezista mai bine asaltului diverselor culte şi secte şi procesului de secularizare. Penticostalii de inspiraţie protestantă, reprezintă 69 la sută din populaţie, cuprinzînd 44 de milioane de fideli. Aceştia cred în relaţia directă cu Isus. Pentru teologul brazilian Leonardo Boff, unul dintre teoreticienii teologiei eliberării combătută de Vatican, biserica braziliană trece printr-o “criză instituţională dezastraosă“. Dacă nu va adopta măsuri inovatoare, catolicii vor continua să se îndrepte spre alte biserici, în condiţiile în care se observă şi o acută lipsă de preoţi. Teologia eliberării care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în anii 70, mai ales în Brazilia îşi propusese să unească apărarea valorilor creştine cu lupta pentru drepturile celor defavorizaţi, indigeni, ţărani, muncitori. Benedict al XVI-lea reprezentant al doctrinei credinţei a condamnat teologia eliberării şi cărţile despre Isus ale teologului Jon Sobrino ,un iezuit basc stabilit în Salvador. Acesta pledează pentru accentuarea naturii umane a lui Isus în detrimentul naturii sale divine.