1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viktor Orban dezaprobă climatul politic de la Bucureşti

Horaţiu Pepine9 octombrie 2012

Relaţiile româno-maghiare par să fi intrat din nou într-o zodie mai puţin favorabilă, deşi cauzele acestei alterări nu sunt foarte clare.

https://p.dw.com/p/16Muv
Viktor Orban
Viktor OrbanImagine: AP

Se pare că vizita recentă la Budapesta a ministrului român de externe, Titus Corlăţean, nu a reuşit să refacă relaţiile cu Ungaria. Declaraţiile imediate ale ministrului român şi ale omologului său, Martonyi János, au fost la prima vedere încurajatoare, căci amândoi au confirmat că vor da curs pe mai departe parteneriatului strategic.

Dar în spatele acestor declaraţii, animozităţile au continuat să se manifeste. Premierul Viktor Orban a fost recent într-o vizită la Târgu Mureş la Universitatea Sapienţia, unde a evitat să facă afirmaţii mai sensibile, dar ulterior a confirmat mai vechile sale judecăţi despre evoluţia politică de la Bucureşti. Cu ocazia unei conferinţe desfăşurată la Budapesta, Viktor Orban şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la apariţia unor tendinţe naţionaliste în politica de la Bucureşti. El a declarat că guvernul său îi sprijină pe „patrioţii români care apreciază cooperarea cu minoritatea maghiară şi cu Ungaria”. (NewsIn).

Înaintea referendumului de demitere a preşedintelui, premierul Viktor Orban lansase un apel către cetăţenii români „să facă ceea ce este bine” şi să nu se ducă la vot, aşa încât nu există nicio îndoială cine sunt în optica sa „patrioţii români”.

Social democraţii români făcuseră însă şi ei afirmaţii foarte critice privind evoluţiile politice de la Budapesta în tonul unor dezaprobări mai generale în mediile europene, aşa încât este clar că forţele politice aflate la putere în Ungaria şi România s-au aşezat pe poziţii antagonice. Întrebarea este dacă antagonismul acesta este datorat contenciosului istoric româno-maghiar, subiectelor legate de tratamentul minorităţii maghiare din Transilvania sau mai curând clivajului stânga-dreapta de pe scena europeană?

Guvernul USL a luat înapoi ceea ce oferise Guvernul PDL în privinţa facultăţii de medicină şi farmacie de la Târgu-Mureş, dar în afara acestui episod ar fi greu de spus că s-ar fi produs o schimbare majoră de optică faţă de problema maghiară. Am mai putea lua în calcul şi episodul legat de comemorarea unui scriitor cu trecut politic pătat.Guvernul de la Budapesta organizase readucerea în ţară a osemintelor unui scriitor ungur care a făcut parte din partidul fascist al lui Szálasi Ferenc, dar manifestarea a fost împiedicată de reacţiile negative de la Bucureşti.

Pare puţin. Se pare de aceea că nu atât o problematică bine definită sau un dosar diplomatic se găsesc la originea acestei alterări a relaţiilor bilaterale, cât mai curând o stilistică politică, acel rest neexprimat în declaraţii diplomatice şi care poate uneori atârna greu. Asta înseamnă desigur că nici nu ar trebui să ne aşteptăm prea curând la evoluţii pozitive.