Viktor Orban: Agitator și model
4 iulie 2018Viktor Orban spune lucrurile pe șleau și nu vrea refugiați în Europa. Discursul său politic pe tema refugiaților, din toamna anului 2015, este exemplul perfect: ”Fiecare politician european”, spunea Orban, ar fi ”lipsit de responsabilitate dacă oferă migranților speranța unei vieți mai bune și îi încurajează să lase totul în urmă, punându-și viața în pericol în drum spre Europa. Dacă Europa nu-și revine la mintea cea de pe urmă, va avea o soartă tristă”.
Orban, în vârstă de 55 de ani, a rostit această frază în momentul de vârf al crizei refugiaților, în septembrie 2015. În același timp, a fost primul premier european care a construit un gard din sârmă ghimpată pentru a-și proteja granițele. Țelul său a fost să țină refugiații departe de Ungaria. Cel târziu din acel moment, Orban a devenit pentru mulți în Europa agitatorului numărul unu în politica privind solicitanții de azil.
Agitație permanentă împotriva refugiaților
Pentru mulți maghiari, tonul lui Orban nu este surprinzător. Politicianul, co-fondator și șef al partidului Fidesz, este premierul Ungariei din anul 2010. Nu deține această funcție pentru prima dată. Deja între 1998 și 2002 era prim-ministrul țării, dar politica dură împotriva refugiaților a apărut în capul listei pe agenda sa politică numai în ultimii ani. Politicianul conservator de dreapta agită permanent împotriva migranților. Orban, care la începutul carierei sale politice era considerat liberal, avertizează acum împotriva ”pericolelor” pe care le-ar aduce refugiații în Europa. Migrația a devenit pentru el ”calul troian al terorismului” și vrea să păstreze intactă componența etnică a Ungariei. S-a exprimat în mod explicit împotriva unui ”amestec al popoarelor”.
Nu este, așadar, decât consecvent faptul că premierul ungar se împotrivește propunerilor venite de la Bruxelles de a redistribui refugiații în mod corect pe teritoriul UE. Ungaria ar fi trebuit să accepte 1.300 de oameni până acum, conform politicii UE, dar nu a primit pe nici unul. Nici măcar protestele masive sau procedurile de infringement venite de la Bruxelles nu au putut să schimbe nimic.
Model pentru conservatorii din Germania
Orban și partidul său au un succes constant în țara lor prin acest gen de politică. În urmă cu trei luni, pe data de 8 aprilie, au avut loc alegeri parlamentare în Ungaria. Acestea s-au încheiat cu o victorie clară a partidului Fidesz. În alianță cu Partidul Popular Creștin-Democrat (KDNP), a obținut o majoritate de două treimi în Parlamentul Ungariei. Dar strategia lui Orban pare să aibă trecere și în afara țării sale. Chiar dacă Orban este criticat dur de către politicienii aparținând spectrului stâng al scenei politice, cei conservatori îl apreciază, chiar și în Germania. În ultimii ani, Orban a fost deseori oaspete al conservatorilor bavarezi, CSU, iar șeful acestui partid și în același timp ministrul de Interne al Germaniei, Horst Seehofer, i s-a adresat chiar cu apelativul ”dragă Viktor”. Iar complimentele sunt mutuale. Viktor Orban a descris relația sa cu CSU ca fiind ”o unică frăție de arme”.
Discrepanțe între retorică și numărul refugiaților
Între conotația pe care Orban o conferă subiectului migrației și realitatea de zi cu zi a celor mai mulți europeni există o diferență uriașă. În cele 28 de țări ale Uniunii Europene, cu peste 500 de milioane de locuitori, în decembrie 2017 trăiau aproximativ 2,3 milioane de refugiați. Ceea ce înseamnă numai 0,45 procente din întreaga populație.
Mult mai puțini se află în Ungaria. În zonele de tranzit construite de către Ungaria însăși la granița cu Serbia, se află numai câteva sute de oameni. Conform statisticilor oficiale, în anul 2017 au solicitat azil în Ungaria în jur de 3.350 de persoane, cele mai multe provenite din Afganistan, Irak și Siria. Aproximativ 1.000 dintre aceștia beneficiază de protecție subsidiară temporară. În total, azil politic au primit numai în jur de 100 de solicitanți. Acești oameni au dreptul să rămână, le sunt oferite servicii medicale, au dreptul de a locui în adăposturile pentru refugiați timp de o lună, după care trebuie să se descurce pe cont propriu.
În momentul de față, în Ungaria se află doar șase refugiați la 10.000 de locuitori. Ca o comparație, în Germania sunt 117 refugiații la fiecare 10.000 de locuitori. În ciuda acestor cifre scăzute, politica în ceea ce privește migrația va juca un rol major pe perioada vizitei lui Orban în Germania. Orban vede o mare problemă în multe dintre deciziile cancelarei Angela Merkel. A subliniat acest lucru foarte clar la o conferință de presă, la Bruxelles, în 2017: ”Problema nu este una europeană, ci una germană”.
Chiar dacă ”problema” are puțină legătură cu realitatea, pentru Victor Orban este important să spună lucrurile fără perdea și să nu aibă refugiați în Europa.