1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Victoria din Piata Victoriei

Petre M. Iancu
12 august 2019

Statul e la pamant. Reprezentantii lui ticalosi se dau spasiti fara sa fie. Dar in Piata Victoriei, romanii s-au ridicat la 10 august cum e mai bine si mai frumos. Au spus clar, pasnic si de neignorat ce-i doare.

https://p.dw.com/p/3NjR7
Rumänien Bukarest Proteste gegen Regierung
Imagine: picture-alliance/AP/AAlexandru

Au spus nu cleptocratiei. Au spus, in masa, da unei Romanii noi.

Guvernul inca n-a cazut. Analfabetii continua sa fie la putere. Sinistra ex-secretara devenita sefa a MAI s-a vazut debarcata intr-un tarziu, dar nu e inca dupa gratii. Dragnea plateste deocamdata pentru mizilicuri, nu pentru inscenarea defectuoasa a unui puci, in baza caruia jandarmeria lui si a lui Carmen Dan sa bata, sa gazeze, sa intimideze si sa reduca la tacere opozitia, cum au facut la 10 August 2018 in baza unor pretexte stravezii. 

Jandarmii vinovati, nepedepsiti in rastimp de un an, au fost recocotati, avansati ori confirmati in functii. Intre ei, abjectul Sebastian Cucos precum si Catalin Sindile. Iar un semianalfabet cu pretentii, ca Pop Liviu Marian, un apologet al represiunii jandarmineresti si un ”teoretician” al loviturii de stat constand, potrivit lui, din strangerea de semnaturi de catre USR pentru ”Fara penali în functii publice”, incearca mai nou sa confiste protestele in masa ale romanilor. Dupa o veche reteta comunista, senatorul PLM a propus in consecinta o lege a instituirii zilei de 10 august ca zi a "unitatii civice". In fine, cireasa de pe tort a livrat-o militianul sef Fifor care, de la inaltimea pozitiei sale de sef al MAI, le-a multumit protestatarilor pentru ca la 10 agust 2019 au ramas pasnici. Am fost printre ei si acum, si acum un an. Pasnici am fost si atunci. Fifor ne jigneste pe toti, individual si colectiv, laudand mincinos, comportandu-se asa cum obisnuiesc sa se comporte baronetul rosu si nomenclatura pesedista.

Piata Victoriei, 10 august 2019
”Lor le apartine victoria din Piata Victoriei.”Imagine: picture-alliance/AP/AAlexandru

In aceste conditii, ce victorie se poate invoca in Piata Victoriei? Ce-am vazut in ea? Dumnezeu cel Unic a ramas nevazut. Dar multi oameni am zarit. Si fapta lor de a-si aminti ce a fost, de a intelege ce este si de a se uni in proteste cu altii, la fel de ingrijorati ca si ei de soarta unei tari napastuite, transformate intr-un rai al delincventei si crimei, parasite parca nu doar de bun simt si sentiment al sigurantei, ci si de Providenta. 

In aceasta unire sfidand nu doar o putere abuziva, ci si frica, pesimismul si neincrederea iscata de prabusirea institutionala a Romaniei s-a ascuns biruinta oamenilor buni de la 10 august 2019, despre care cred ca se poate vorbi cu indreptatire. Am vazut sambata o multime de oameni buni in Piata Victoriei. Intre ei adulti cu copii pe umeri. Tineri soti cu sotiile lor la brat. Biciclisti, hipsteri cu trotinete. Barbosi si studente agitand drapele romanesti si europene. I-am auzit pe oameni scandand "demisia", "jos guvernul" si "hotii!". Am surprins batrani venerabili de aici si fiii lor risipitori, de dincolo, care s-au regasit vorbind de la suflet la suflet dupa o despartire si tacere de ani si decenii. 

Mi-am lasat inundata privirea de un ocean de lumini din telefoanele celor care-si folosesesc celularele si pentru a comunica cu cei iubiti, pe care-i doresc ocrotiti de soarta unei Aura, Alexandra, Luiza si a celor de la Colectiv. Si care nu si-au pierdut speranta constructiei unei Romanii moderne, libere si demne. A acestei tari care va sa vina sau, mai precis, se va edifica, in ciuda analfabetilor si penalilor, prin eforturile fiilor ei curajosi si invatati. Lor le apartine victoria din Piata Victoriei. Piata care, de un an, rivalizazea in istoria si naratiunea libertatii romanesti cu Piata Universitatii.