Victimele comunismului cer acces la arhive

Gëzim Peshkëpia nu vorbeşte cu plăcere despre tinereţea sa. Când avea 11 ani a fost evacuat din casă împreună cu părinţii şi sora sa. Sub acuzaţia de terorism, comuniştii albanezi i-au executat tatăl fără a-i fi asigurat însă şi un proces. Pentru Gëzim Peshkëpia acesta a fost primul pas pe un drum presărat cu suferinţe. În 1975, fostul profesor era arestat şi condamnat la opt ani de închisoare sub acuzaţia de "instigare şi propagandă duşmănoasă". "În timpul anchetei, au făcut presiuni asupra mea, m-au torturat psihic şi fizic. Numai Dumnezeu m-a ţinut în viaţă", povesteşte bărbatul.

Dar cei care l-au torturat nu au fost traşi la răspundere niciodată. Multe dintre ororile comunismului sunt îngropate şi acum în dosarele, bine păstrate sub cheie, ale securităţii căci Albania încă nu are Legea Lustraţiei. La doi ani de la prăbuşirea regimului, preşedintele proaspăt ales, Sali Berisha, anunţa că arhivele fostului aparat opresiv nu vor fi făcute publice niciodată. "Într-o dictatură nu numai dictatorul e vinovat. Există mii de familii în care femeile şi-au turnat la soţii sau fiii. Ar trebui acum să distrugem aceste familii?", se întreba la vremea respectivă şeful statului albanez.

În opinia expertului în problema Albaniei, Anna Kaminsky, de la Fundaţia pentru analizarea şi prelucrarea dictaturii, SED, argumentele preşedintelui Berisha au fost deplasate: "Tocmai victimele au dreptul să ştie cine şi din ce motive le-a făcut rău. Faptul că, din punct de vedere juridic, la două decenii de la înlăturarea regimului e mult mai complicat să-i pedepseşti pe vinovaţi, e o altă poveste".

Dar chiar dacă punerea sub urmărire şi sancţionarea vinovaţilor n-ar mai fi posibilă acum, trecutul trebuie oricum cercetat. "Societatea are dreptul să ştie cine o reprezintă în instituţiile publice", susţine Anna Kaminsky.

Vânătoarea de vrăjitoare

Acum doi ani au existat mai multe tentative de a determina conducerea de la Tirana să permită accesul publicului la arhivele secrete. Dar toate încercările s-au lovit de decizia Curţii Constituţionale. În apărarea sentinţelor pronunţate, judecătorii au susţinut că existenţa unei legi a lustraţiei ar putea duce la declanşarea unei vânători de vrăjitoare motivată politic.

Însă tocmai imposibilitatea de a analiza trecutul pare să confirme această ipoteză. Între timp, în Albania se poartă un adevărat război al biografiilor clasei politice. Reprezentanţii conducerii le reproşează adversarilor tot felul de crime comuniste şi niciunul nu se poate apăra. Arhivele poliţiei politice rămân închise.

În opinia istoricului albanez Artan Puto, numai promulgarea unei legi oricum nu ar ajunge. Miezul problemei se găseşte în deficitul de democraţie al ţării: "Legea Lustraţiei ar ajuta numai în condiţiile în care ar exista şi o separare a Guvernului de Justiţie. În caz contrar, acest proces riscă să devină un joc politic".

Gëzim Peshkëpia şi celelalte victime ale securităţii cred totuşi că Legea Lustraţiei întârzie nepermis de mult. Fostul deţinut politic şi-a înfiinţat propriul Institut pentru prelucrarea urmărilor comunismului. "Legea e necesară şi ar scăpa societatea albaneză de acest coşmar, inclusiv pe cei din administraţie şi Parlament", spune Peshkëpia.