Vechi nazişti şi crize nefructificate

Cât de eficient a fost spionajul Germaniei Federale în Europa de Sud-Est? Cel mai recent studiu al Comisiei Independente a Istoricilor BND (Bundesnachrichtendienst - Serviciul Federal de Informaţii Externe - n. red.), oferă în premieră un răspuns clar pentru perioada de dinaintea anului 1968. Iar răspunsul este captivant, dar spulberă şi multe iluzii.

"BND s-a interesat mai ales de potenţialul militar al statelor din blocul estic", rezumă Andreas Hilger, colaborator al Comisiei. Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia erau interesante în calitate de zonă de concentrare a armatei sovietice. Pentru a putea recunoaşte din timp pregătirea unui astfel de atac, spionii vest-germani considerau situaţia militară din Iugoslavia, România şi Bulgaria ca fiind un indicator de alarmă timpurie.

Ţelurile BND, care a fost înfiinţat în 1946 de americani sub titulatura "Organisation Gehlen" şi care a fost preluat în 1956 de guvernul federal german, nu erau deci modeste. Dar rezultatele sale au fost aşa, după cum reiese în urma cercetărilor.

BND considera că este un mare succes dacă avea "o sursă care raportează" în una din ţările-ţintă. Numărul acestor surse a fost foarte limitat. În anii 1960 au fost între nouă şi 22 în întreaga Europă de Sud-Est. Potrivit lui Hilger, între aceşti agenţi nu s-a aflat nici unul care să activeze în sferele mai înalte ale puterii. Între timp Hilger a fost promovat director adjunct al Institutului german pentru Istorie din Moscova.

Căi de comunicare dificile, concurenţi agresivi

Cât de complicate au fost operaţiunile de spionaj ale BND se poate vedea din "Operation Kassiopeia": sub acest nume de cod, BND a coordonat între anii 1955 şi 1963 acţiunile unei surse germane din oraşul bulgar Vidin. Dar căile de comunicare dificile şi acţiunile agresive ale contraspionajului bulgar, care l-a recrutat silit pe soţul "Kassiopeei", au limitat masiv posibilităţile sursei. Observări superficiale ale unor obiective militare au fost cele mai preţioase informaţii oferite de ea, până când s-a trezit în mare primejdie şi BND a trebuit să suspende colaborarea.

"BND a încercat să compenseze aceste probleme cu ajutorul unor oameni de afaceri care călătoreau în regiune, ziarişti sau turişti, dar informaţiile oferite de aceştia au fost doar punctuale, fiindcă ei nu puteau pătrunde în culisele puterii", afirmă Hilger. BND a coordonat între 1958 şi 1965 acţiunile unui ziarist austriac, care călătorea regulat în spatele cortinei de fier. Agentul "Gredler" a raportat o serie de observări şi discuţii, dar valoarea informaţiilor respective nu a fost prea mare în accepţiunea BND. Cu timpul, tot mai multe servicii secrete din est şi vest au început să manifeste interes pentru această sursă, astfel că operaţiunea de spionaj s-a transformat într-o operaţiune de contraspionaj.

BND nu şi-a îndeplinit sarcina asumată

"Agenţii BND au fost destul de ingenioşi în operaţiunile lor", afirmă Hilger. De exemplu strecurau peste graniţă instrucţiuni destinate surselor cusute în lenjerie de damă. "Dar succesul operaţiunilor a fost foarte limitat", adaugă el.

Şi guvernul federal de la Bonn a ajuns la aceeaşi concluzie, fiind foarte nemulţumit de performanţa spionilor săi. În 1965, Ministerul Apărării a pus întrebarea dacă serviciul de informaţii militare al BND "mai are inamicul în obiectiv." Cu trei ani înainte, directorul biroului de avertizare militară timpurie îşi prezentase demisia, afirmând că "nu mai poate garanta pentru avertizarea timpurie."

Luaţi prin surprindere de revoluţia din Ungaria

Majoritatea informărilor ajunse în posesia BND nu proveneau de la agenţi ci erau întocmite după chestionarea unor refugiaţi şi emigranţi ajunşi în Austria şi Germania. Dar BND nu a reuşit să-şi atingă obiectivele fixate. Acest fapt a fost dovedit de revoluţia din Ungaria, care a avut loc în 1956. Hilger spune că acest eveniment "a luat BND prin surpindere totală". În acel an, BND nu a primit de la agenţii săi decât 20 de informări cu privire la situaţia din Ungaria. Când serviciul secret ungar l-a răpit pe coordonatorul reţelei BND din Ungaria, Sandor Visney, în data de 9.12.1956, pe când acesta se întâlnea cu o sursă la frontiera austro-ungară, situaţia a devenit şi mai dificilă.

Au urmat deconspirări ale unor surse, case conspirative şi ofiţeri, între care directorul contraspionajului BND pentru Ungaria, Georg Kollenyi. Iar faptul că BND l-a păstrat în post pe acest ofiţer originar din Ungaria, ba chiar l-a promovat în 1965 în funcţia de şef al spionajului militar împotriva ţării sale de origine, a fost una din numeroasele greşeli prin care BND şi-a complicat singur existenţa.

Veterani nazişti supraevaluaţi

Kollenyi, care a lucrat în cel de-al Doilea Război Mondial cu contraspionajul ungar şi era de aceea considerat de BND un expert în materie, care cunoştea bine ţara şi limba, este doar un exemplu dintr-o serie întreagă, care ilustrează catastrofala politică de personal a BND în anii săi timpurii. Andreas Hilger a explicat: "Valoarea atribuită veteranilor nazişti şi ai Wehrmacht era inexistentă. Cunoştinţele lor despre ţara-ţintă erau selective şi învechite, vechile lor relaţii fuseseră întrerupte prin schimbarea de regim. Din dosare nu reies calităţi de spioni deosebite ale acestor veterani. Foşti ofiţeri ai aparatelor de securitate naziste au alcătuit reţele în BND pentru a-şi asigura posturi călduţe. Vechile lor convingeri comune au contat mai mult în acest scop decât calităţile speciale în munca de culegere de informaţii."

Secţia pentru Europa de Sud-Est a BND este un exemplu ilustrativ. De la creearea sa în 1946 şi până în 1968, în fruntea sa s-au aflat numai foşti ofiţeri ai Wehrmacht. Primul ei şef, Rupert Mandel, a fost chiar fost lucrător al serviciului secret nazist. Abia în anii 1960, când a fost deconspirat ca agent dublu al KGB şi BND fostul ofiţer SS Heinz Felfe,  trecutul nazist a început să fie considerat o problemă în aparatul de spionaj vest-german.

Elucidarea aspectelor tenebroase

Elucidarea acestor tare ale trecutului este principala sarcină a proiectului de istorie înfiinţat în 2011. În acest scop, cercetătorii au primit acces nelimitat la arhiva unui serviciu secret în funcţie, fapt fără precedent la nivel mondial. Dar întârzierea predării dosarelor şi rândurile înnegrite care apar mereu şi în ultimul volum, arată cât de dificil este un asemenea demers.

În ultima vreme, Comisia de istorici s-a dat în spectacol prin conflicte între membrii săi. La începutul anului în curs, când a apărut studiul privind cooperarea BND cu partenerii săi, cei patru profesori care l-au alcătuit s-au acuzat reciproc de muncă superficială, erori şi "diferenţe ideologice". Conflictul lor s-a aplanat cât de cât abia în aprilie, după ce Cancelaria Federală s-a oferit să preia rolul de mediator. În consecinţă, următoarele studii ale Comisiei sunt aşteptate cu mare interes.