Vampirii în artele moderne

Fiecare generaţie trăieşte propriile experienţe de groază din spaima de vampiri. De la inventarea cinematografiei, diferenţele sunt, cum s-ar spune, vizibile. În ultimii ani, succesul seriei de filme Twilight a readus vampirii în actualitate. Ecranizările popularelor romane ale autoarei americane Stephenie Meyer aduc în poveştile băutorilor de sânge o consistentă componentă erotică.

"Temerile şi fascinaţia pe care o stârneşte tema vampirilor ne însoţeşte toată viaţa", crede Bernd Desinger, directorul Muzeului Filmului din Düsseldorf, pornit pe urmele miturilor vampirilor şi convins că primul vampir pe care l-ai văzut pe ecrane nu se uită niciodată.

Genul a câştigat popularitate graţie unui regizor german. În anii 1922, Friedrich Wilhelm Murnau producea între timp clasicul "Nosferatu". În 1931 a intrat în scenă Bela Lugosi, legendarul interpret al lui Dracula, despre care s-a spus că, pe măsură ce înainta în vârstă, devenea tot mai convins că e vampir. Ca şi filmul lui Murnau, ecranizarea lui Tod Browning, cu lugojeanul Lugosi în rol principal, a rămas un punct de referinţă în istoria cinematografiei şi în conştiinţa cinefililor.

Pentru cei crescuţi în anii 50 sau 60, Christopher Lee a fost adevăratul Dracula, pentru ca un sfert de veac mai târziu să vină rândul lui Gary Oldman să dea unei alte generaţii fiori, în regia lui Francis Ford Coppola.

Nebunia cu vampirii, pentru care seria Twilight nu este, probabil, decât o altă etapă, se trage de la romanul Dracula, scris, în 1897, de Bram Stoker. Scenarişti şi regizori şi-au propus să dea frâu liber imaginaţiei, inspirându-se din autorul britanic care, la rândul său, s-a inspirat din voievodul român Vlad Ţepeş. Tatăl fiorosului domnitor valah fusese învestit cu Ordinul catolic al Dragonului, de unde i s-a şi tras numele de Vlad Dracul. Fiul avea să primească, prin urmare, denumirea de Dracula. Legendele croite în jurul personajului istoric includ, între alte grozăvii, băutul sângelui.

Nu doar Stoker ci şi alţi scriitori şi chiar artişti plastici s-au lăsat inspiraţi de principele valah Ţepeş. Dar arta cinematografică a fost cea care, apreciază Bernd Desinger, a sădit fundamentul miturilor şi legendelor şi a generat viziunile cele mai impresionante. "Multe dintre detaliile personajului Dracula provin de fapt nu din cartea lui Stoker ci din ecranizările succesive, precizează Desinger. De exemplu cenuşa în care se transformă vampirul la ivirea zorilor este invenţia scenariştilor. Tot pe ecrane s-au stilat vampirii, devenind carismatici, bine educaţi... ce mai, adevăraţi gentlemeni. În anii 60 au dobândit tot mai mai multă personalitate şi, pe măsură ce venim spre vremurile noastre, vampirii prind chiar şi sex-appeal. Deceniile din urmă au adus şi vampiriţe, vampiri de culoare şi chiar vampiri homosexuali. Legendară este şi parodia "Balul Vampirilor", în care unul dintre personajele lui Roman Polanski, vampirul evreu, se declară total neimpresionat de efectul altfel devastator al crucii creştine.

Numeroşi cercetători vampirologi şi psihologi au încercat să afle care e de fapt motivaţia fascinaţiei atâtor generaţii pentru personajele filmelor de groază. "Vampirul este proiecţia cea mai reuşită a spaimelor noastre ancestrale, un personaj teologic cu adânci reverberaţii filosofice şi psihologice", scrie Hans Meurer, expert în mituri, într-un eseu dedicat vampirilor. În centrul dezbaterii stă relaţia oamenilor cu moartea. "Pentru cei mai mulţi dintre oameni, moartea este o grozăvie", scrie Meurer. Cele mai multe culturi au încercat să rupă moartea de semnificaţia sfârşitului şi să îi dea simbolul unui ritual de transformare. "Se pare că nu există nici un popor în care să nu existe credinţa într-o viaţă după moarte". La fel de global a devenit şi filmul, Desinger descoperind, când a documentat expoziţia despre vampiri de la Düsseldorf, peste 1000 de titluri, ecranizări făcute în întreaga lume.

Psihanaliştii vorbesc despre dorinţa oamenilor de a nu ajunge să moară, când vor muri. Şi de a nu cădea pradă uitării, explică britanicul Ernest Jones.

E loc de multe interpretări. Dar oricât s-ar discuta, nimic nu poate pune frâu nevoii de entertainement. Nici măcar o spaimă sănătoasă.