Ursula von der Leyen şi bolile obositei Europe

I s-a reproşat, în Parlamentul European, că propune "o nouă formă de comunism". Iar înainte de vot, spre a se apăra de reproşul (asasin în logica tot mai intolerantei corectitudini politice), potrivit căruia a fost propusă şi aleasă de populişti şi ultranaţionalişti, de la italianul Salvini şi Viktor Orban, la dreapta guvernamentală poloneză, a făgăduit marea cu seara extremei stângi.

Inclusiv şi, mai ales, extremismului ecologic. Cărora degeaba le-a promis o reducere cu până la 55 % a dioxidului de carbon până în anul 2030. Degeaba, căci, deşi femeie, deşi plină de elan în materie de impunere a egalităţii de gen şi a gâdilării multor marote progresiste, nu i-au dat Ursulei von der Leyen voturile lor nici ecologiştii, nici social-democraţii germani. Şi cu atât mai puţin postcomuniştii. 

E bine cu ea la pupitrul Comisiei?

Există, oare, şi alte motive să se aplaude alegerea Ursulei von der Leyen la cârma Comisiei Europene, dincolo de budarea ei de către extremiştii de stânga şi de dreapta? Cu siguranţă. Mama poliglotă a nu mai puţin de şapte copii, care, născută în Belgia, a beneficiat de o educaţie aleasă, a ţinut să respecte tradiţia de familie a unei cariere politice în Uniunea Creştin-Democrată şi înţelege ce înseamnă o veritabilă identitate europeană, n-are de ce să fie, la prima vedere, o alegere prea rea.

E adevărat că o procedură obscură, nedemocratică, s-a soldat cu nominalizarea ei de către Consiliul European. La fel de adevărat este că nemţoaica a eşuat jalnic, ca ministru în guvernul berlinez. În fine, e un fapt că n-a reuşit să-şi adjudece în Parlamentul European înalta funcţie decât ipotecându-şi cariera de şefă a Comisiei încă înainte de a o începe. Fiindcă angajamentele ei stângiste, care, asumate înaintea votului, s-au dovedit tactic futile, sunt strategic irealizabile şi-o vor greva.

Pentru că transpunerea promisiunilor ei s-ar putea materializa doar cu preţul ruinării a ceea ce a mai rămas din competitivitatea economică globală, oricum insuficientă, a Bătrânului Continent. În plus, îndeplinirea promisiunilor ei accentuat progresiste ar mai costa şi preţul, inevitabil, al adâncirii clivajului european şi al deziluzionării celor care au votat pentru ea. De pildă a polonezilor, a căror economie se bazează, energetic, pe extracţia de cărbune. Dar ce-ar fi fost dacă o UE plină de probleme rămânea mult timp decapitată ? Şi ce nu face omul pentru putere?

Ce compromisuri va refuza omul politic de oriunde, dacă în joc e o dregătorie de mare aplomb? Nu poate fi oricine precum Moise, marele prooroc care, de-o modestie fără pereche, îşi iubea viaţa tihnită mai presus de orice demnitate, Cel Sfânt, lăudat fie El, văzându-se forţat să-l silească să preia misiunea de-a-i conduce spre libertate poporul înrobit. Ursula von der Leyen e plămădită din altă făină.

Ce i-ar trebui Ursulei von der Leyen ca să reuşească?

Personalitatea ei se distinge printr-un amestec de talent retoric, populism, narcisism şi impostură. Poate fi deopotrivă deşteaptă şi convingătoare, dar şi lipsită de cea mai vagă substanţă. E netedă, dar, dincolo de copii, are la activ un număr infim de realizări palpabile. În schimb, îi atârnă de coadă tinicheaua unor eşecuri de proporţii, care includ o teză de doctorat eronată, ca să nu spunem plagiată, în proporţie de 20 la sută, precum şi un minister al Apărării pus spectaculos pe butuci în timp ce-l păstorea. Ca reprezentată a aripii stângi a creştin-democraţiei germane a deţinut, graţie Angelei Merkel, portofolii în toate cabinetele cancelarei. Dar nu s-a dezbărat niciodată de obiceiul, decelat de biografii ei, citaţi de Neue Zuercher Zeitung, de a "căuta un subiect garantând atenţia generală, fără să se sinchisească de partid, spre a mobiliza majorităţi ale societăţii şi a obliga clasa politică s-o suţină”.

Or, potrivit ziarului elveţian, asemenea calităţi nu fac casă bună cu necesităţile politice ale Bruxellesului. ”Unde e nevoie de efort şi de tenacitate în obţinerea de majorităţi şi administrarea de reţele întinse”. În ciuda neajunsurilor ei, dacă Europa şi Vestul n-ar avea nevoie de altceva decât de tenacitate şi de zâmbete optimiste şi fericite, pe care von der Leyen ştie să le afişeze frecvent şi eficient, viitoarea Comisie Europeană ar avea, poate, o sumă de date să reuşească.

Cu faţa spre defecţiunile Europei

Cu atât mai mult cu cât noua şefă a Comisiei a semnalizat nu doar severitate la adresa Rusiei lui Putin, ci şi răbdare şi bunăvoinţă reală în chestiunea Brexitului. Dar, surmenat şi anemiat de certuri intestine şi de abandonul valorilor sale tradiţionale, Bătrânul Continent e chinuit acut de tare, vicii şi boli potenţial mortale, întrucât îi sapă, la rădăcină, democraţiile, naţiunile, coeziunea lor şi şansele lor de viitor. Europa e persecutată de multiple disfuncţionalităţi şi dereglări.

Sunt rele, precum scuipatul pe principiile statului de drept. De pildă în România regimului Dăncilă. În care, în ciuda închiderii lui Liviu Dragnea, independenţa justiţiei nu face nici cât o ceapă degerată, de vreme ce, la ordinul baronilor locali şi cu complicitatea clienţilor lor din guvern, libertatea magistraţilor e atacată cu succes de judecători vânduţi din interiorul unor instituţii precum CCR şi CSM. Va avea timp von der Leyen să se concentreze pe frânarea refeudalizării pesediste a României? 

Greu de crezut. Cu atât mai greu cu cât, dacă-şi va lua sarcina în serios, şefa Comisiei nu-şi va vedea capul de treabă. Fiindcă Europa suferă şi de varii alte vicii şi metehne majore. De maladii fatale, de felul antisemitismului. De împăciuitorism, care generează inadecvare în apărare şi o rea poziţionare faţă de tiranii de felul celei ruse. Ori iraniene. De păcate contra libertăţii, precum cenzura ivită din relativism, nihilism şi din copilul lor veşnic ofensat, care e ideologia corectitudinii politice. Va reuşi Ursula von der Leyen să le contracareze eficient şi să combată polarizarea unei Europe împărţite între globalişti şi naţionalişti, în care patrioţii democraţi riscă să devină a cincea roată la căruţă?

Rămâne de văzut.