Ungaria-România: de la revizionismul asimetric la toleranță

Noua președintă a Ungariei, Katalin Novak, instalată în funcție acum zece zile, s-a grăbit să-și arate atașamentul față de Transilvania. O conservatoare din cercul de apropiați ai lui Viktor Orban, Katalin Novak, la fel ca predecesorul său, nu așteaptă să primească o invitație oficială pentru a vizita România, fiindcă ar dura mult prea mult, ci preferă să găsească cea mai bună ocazie.

Născută și crescută la Szeged, oraș situat la doar 50 de kilometri de granița dintre Ungaria și România, Katalin Novak înțelege, poate, mai bine decât alți politicieni de la Budapesta felul în care ar trebui construită mai departe relația dintre cele două state. Președinta Ungariei s-a aflat la Alba Iulia pentru dezvelirea statuii principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, care a condus provincia între 1613 și1629, și pentru aniversarea celor 400 de ani, câți au trecut de când Bethlen a înființat la Alba Iulia Colegiul Academic, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Ardeal.

Omagierea lui Bethlen la Alba Iulia scoate la iveală potențialul de toleranță al românilor și maghiarilor. Un principe maghiar calvin, care a știut să jongleze cu alianțele externe pentru a se menține la putere și cu banii pentru a-și dezvolta micul regat, Bethlen a fost nu doar un mare general, ci și un intelectual iubitor de artă.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus de altfel la dezvelirea statuii lui Gabriel Bethlen din Alba Iulia că prețuiește faptul că „o comunitate care este majoritară în oraş a acceptat eroul unei comunităţi minoritare” și că statuia nu a fost ascunsă de autoritățile locale într-un colț periferic: „Monumentul principelui Bethlen Gabor a primit loc în cetate, un loc care, pentru noi, semnifică perioada de aur a Transilvaniei, iar pentru prietenii noştri români evocă naşterea României moderne”.

Statuia a fost dezvelită de Katalin Novak, de episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Kato Bela, şi de primarul municipiului, Gabriel Pleşa. A fost un eveniment rar, în care un fragment al istoriei comune a părut că poate lega cele două comunități de care se folosesc în egală măsură liderii de la București și cei de la Budapesta pentru câștiguri politice.

Pentru o clipă naționalismul de ambele părți a fost lăsat deoparte pentru a elogia o perioadă luminoasă a Transilvaniei, în care Bethlen a construit câte ceva important aproape în fiecare oraș ardelean.

Trecutul acestei provincii a fost distorsionat în manualele și cărțile de istorie ale celor două țări, iar istoricii români și maghiari nu s-au așezat încă la masă pentru a scrie împreună o istorie comună. Reconcilierea nu a avut, încă, loc, dar poate în viitor vor exista mai multe momente ca cel de la Alba Iulia, în care un primar român nu se mai rușinează să vorbească despre „perioada înfloritoare” a principatului transilvănean sub un principe maghiar.

E adevărat, pe de altă parte, că senatorul PSD de Alba, Călin Matieş, a vrut să strice sărbătoarea și a venit cu un tablou al lui Avram Iancu, spunând că vrea o statuie cu liderul moților. Gestul social-democratului era pentru televiziuni și pentru întreținerea naționaliștilor, fiindcă localnicii știu bine că la mai puțin de jumătate de kilometru distanță de noua statuie a lui Gabriel Bethlen se află una dedicată lui Avram Iancu.

Ceva mai subtil, președinta Ungariei a transmis la rândul ei mai multe mesaje: o fotografie sugestivă în care se sprijină de borna vopsită în tricolorul Ungariei de pe Piatra Secuiului, făcută după momente oficiale de la Alba Iulia, și declarația care a supărat ministerul român de Externe, potrivit căreia prioritatea ei este să reprezinte „toți maghiarii, indiferent dacă trăiesc înăuntrul sau în afara granițelor”.

Diplomația de la București a răspuns prompt printr-un lung comunicat de presă că „potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat”.

Katalin Novak a răspuns ferm, spunând că Ungaria „nu va tăia niciodată cordonul ombilical dintre patria-mamă şi maghiarii care au ajuns să trăiască în afara graniţelor” şi că Budapesta „nu va permite, niciodată, ca acesta să fie tăiat”.

Relațiile dintre România și Ungaria s-au răcit în ultimii ani tot mai mult, ceea ce nu înseamnă, însă, că Bucureștiul nu-i dă voie Budapestei să investească în Transilvania și să-și extindă influența în această provincie istorică. România face aceste concesii, fiindcă la rândul său își întinde puterea politică, economică și culturală în Republica Moldova. Așa cum cetățenii români din R. Moldova votează în alegerile din România, la fel și cetățenii maghiari din Ardeal votează în scrutinele ungare. Aceste distorsiuni nu sunt doar electorale și vor avea efecte politice în viitor. Deocamdată în comunitățile maghiare din Transilvania dictează Budapesta, într-un soi de revizionism asimetric, pe care Ungaria îl întreține în măsura posibilităților ei economice.