Ungaria a închis graniţa
Gardul ridicat de autorităţile maghiare la graniţa cu Serbia îi împiedică pe refugiaţi să intre în Ungaria. Cei care, totuşi, au reuşit să pătrundă pe teritoriul ţării, riscă să fie arestaţi şi deportaţi.
Legi noi, mai aspre
Zoltán Kovács, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, informa presa locală în legătură cu terminarea lucrărilor la gardul de protecţie de la frontiera cu Serbia. Începând de marţi, în Ungaria a intrat în vigoare legea care consideră infracţiune trecere frauduloasă a frontierei. Cine distruge gardul de protecţie, riscă să fie condamnat la 5 ani de închisoare.
Ceva cald
Cu resturi de gunoaie, migranţii încearcă să facă focul pentru a se încălzi. În timpul nopţii, temperaturile scad simţitor, iar ziua plouă foarte mult.
Autocare mult râvnite
Dis de dimineaţa, autocarele se umplu de refugiaţi care urmează să fie duşi la centrul de înregistrare. O parte dintre ei se mulţumesc cu gândul că, pentru o vreme, scapă de corturile umede.
Aşteptare şi iar aşteptare
Grupuri masive de oameni trebuie să aştepte timp de mai multe ore în faţa centrului de înregistrare din Röszke, înainte de a ajunge în centrul de tranzit.
O nouă rută
O familie din Siria a observat abia după ce a ajuns la graniţă că aceasta este închisă. Prin urmare, refugiaţii vor alege altă rută în drumul lor spre Germania şi statele bogate din Scandinavia. Cel mai probabil prin Croaţia şi România. Prin Ungaria, nu se mai poate.
Croaţia, poartă de ieşire
Odată ce Ungaria a devenit inaccesibilă, oamenii vor alege să îşi continue călătoria prin Croaţia. Această rută este, însă, considerată periculoasă din cauza minelor anti-personal îngropate în regiunea de graniţă, în timpul războiului civil iugoslav. Cu toate acestea, primii migranţi ajunseseră, deja, miercuri, pe teritoriul Croaţiei. Şi, de aici mai departe, încotro?