Un român ridică paharul pentru Berlin

Paharul de vin de la cina, in familia Platareanu, parea unul obisnuit, in seara de 9 noiembrie 1989. Nimic special de sarbatorit. Actorul Valentin Platareanu locuia in Berlinul de vest de 6 ani, din 1983, cand a fugit cu familia din Romania comunista.

Inceput de noiembrie. O seara ca oricare alta, dupa serviciu, pana cand linistea a fost intrerupta de un anunt la televiziune: a cazut Zidul Berlinului.

O altfel de închisoare

"Au fost o seara si o noapte foarte turbulente, in care nu am putut sa inchidem televizorul", povesteste Valentin Platareanu. "Era foarte palpitant ce se intampla. Spun lucrul acesta, pentru ca zidul pe mine m-a afectat foarte mult. L-am vazut prima oara cand am venit in turneu, cu colegii mei de la Teatrul de Comedie. Am aterizat la (aeroportul redegist) Schönefeld si am vazut acea sarma ghimpata, parca era o inchisoare, tot acel labirint, pana cand am trecut in partea de vest. Si controlul de la granita mi s-a parut atat de nefiresc- desi si noi traiam intr-o altfel de inchisoare, dar cu un decor mai frumos pana la granita, decat aceste sarme ghimpate si acei soldati care erau pusi sa supravegheze.

A doua oara m-am lovit tot de acest zid, cand am fugit, in 1983. Am trecut pe la Dreilinden, acolo era granita. Am avut un soc, atunci cand politia m-a oprit numai pe mine. Era intr-o sambata si celelalte masini mergeau mai departe spre Berlinul de Vest si numai pe mine m-au oprit. Am incremenit de teama sa nu ma trimita in tara, sau sa inteleaga ca vreau sa fug. A fost numai un control la numarul masinii, dar mi-a ramas intiparita teama fata de acest zid, care mi s-a parut de la inceput ceva nedrept, ceva impotriva umanitatii, as putea spune.

Cand am vazut ca oamenii din estul Berlinului s-au suit pe zid, ca primul Trabant trece si asa mai departe, am avut un sentiment dublu: unul de mare bucurie si altul de mare frica. De frica de ceea ce se va intampla, de cum se va dezvolta aceasta libertate, cum vor reactiona marile puteri."

Sens unic spre libertate

A doua zi dimineata, mii de oameni, atat din est, cat si din vest, se indreptau catre zidul, care despartise orasul timp de 28 de ani, ca sa vada minunea cu ochii lor. Euforia de pe strazile Berlinului era de nedescris, isi aminteste domnul Valentin Platareanu.

"A doua zi, de dimineata, ne-am suit in masina si am plecat spre Poarta Brandenburg, sa vedem si noi minunea. Am plecat cu Alexandra, era mica, ne-am dus in directia aceea si la un moment dat am vazut ca nu ne mai puteam intoarce. Erau atat de multe masini care mergeau in aceeasi directie, incat am simtit ca am ramas acolo, intepeniti. In final, ne-am bucurat ca ne-am putut intoarce si acasa.

Era o stare euforica, oamenii erau fericiti, ca si cum ar fi fost eliberati dintr-o inchisoare. Erau toti incarcati de dorinta de a-si revedea rudele si prietenii. Emotia oamenilor era ceva care s-a transmis."

Cu gândul la România

L-am intrebat pe domnul Valentin Platareanu, daca in acea zi, in care evenimentele erau inca oarecum de necrezut pentru berlinezi, s-a gandit la Romania. Daca era clar in acele momente, ca valul caderii regimurilor comuniste va atinge si Romania.

"Sigur ca m-am gandit. M-am gandit ca era ca o reactie in lant, ceea ce se intampla in politica internationala. Imi doream sa se intample la modul in care s-a intamplat in Germania, adica fara varsare de sange, ceea ce nu s-a putut la noi."

Impreuna cu toti locuitorii capitalei germane- originari sau adoptivi- domnul Platareanu va ridica paharul in cinstea Berlinului. Un pahar de vin cu mult mai special decat cel din 9 noiembrie 1989, baut inainte de marea stire a serii.

"Promit ca am sa inchin un pahar pentru acest eveniment frumos, care a fost de fapt si un punct de pornire pentru o Romanie libera. Fericita- poate mai dureaza, dar libera- da."

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Petre Iancu