Parlamentari, uniți-vă!
23 martie 2019Mai multe dezbateri, mai multe înțelegeri, mai multă solidaritate. Câte 50 de parlamentari din cele două state vor face parte din Adunarea Parlamentară Germano-Franceză, care se întrunește luni, 25 martie, pentru prima oară.
Pentru politicianul CDU Heribert Hirte acesta este un pas pe drumul unei mai intense europenizări. "Obținem astfel o intensitate pe care nu am atins-o până acum la nivelul Parlamentului European.", este el convins. Adunarea urmează să discute probleme supra-regionale și să promoveze aplicarea comună a directivelor comunitare. Nu poate lua decizii directe, dar este cert în măsură să le accelereze.
Există multe Adunări Parlamentare. Termenul este uzual, atunci când parlamentele din diferite state se adună în cadrul unei organizații. Cel mai cunoscut exemplu este Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care reprezintă interesele parlmentelor naționale, cu un total de 318 membri. Dar noul format germano-francez urmează să lucreze mai concret și să acționeze mai direct.
Macron accelerează
Ideea este rezultatul rapid al Acordului de Prietenie semnat de cancelara Angela Merkel și președintele Emmanuel Macron pe 22 ianuarie anul acesta, la Aachen. În urmă cu 16 luni, în timpul unui important discurs politic rostit la Sorbona, Macron lansa această propunere. În săptămânile trecute, legislativele din cele două state au decis înființarea noii organizații, votată mai întâi la Paris și apoi la Berlin.
Social-democratul Nils Schmid a calificat acordul parlamentar ca fiind "unic în felul său", conservatoarea Elisabeth Motschmann s-a referit la un "punct de referință", prin care colaborarea celor două țări să fie "în cât mai multe puncte consolidată". AfD și Partidul Stângii Linke au votat împotrivă în Bundestag, dar participă, ca și restul grupurilor parlamentare, la întrunirea de la Paris.
Brantner: "Va fi greu de frânat"
Franziska Brantner, experta pe probleme europene din grupul parlamentar ecologist, își dorește o "mișcare în politica europeană germano-franceză". "Guvernul federal frânează și blochează orice încercare a Franței de a duce Europa mai departe, chiar și în chestiuni stringente precum criza climei. Situația ar trebui să se schimbe în viitor", a declarat ea pentru DW.
Și expertul în politică externă din CDU, Roderich Kiesewetter, ca și Hirte și Schmid, sau Brantner și Motschmann, care vor participa la întrunirea de la Paris, se referă la aspectele externe. El speră ca la întrunirea comună să "reușim să susținem formarea unei culturi strategice comune și să dezvoltăm idei pentru o mai bună integrare a forțelor armate". Kiesewetter își mai dorește și ca prin noul for "să fim la timp informați asupra pozițiilor contradictorii".
Dreptul comun de insolvență
Noua Adunare Parlamentară urmează să se întrunească de cel puțin două ori pe an și să fie implicată în cele două Consilii Ministeriale bilaterale ca și în activitatea Consiliului pentru Apărare și Securitate Germano-Francez. Luni, președintele Bundestagului, Wolfgang Schäuble, și omologul lui francez, Richard Ferrand, vor semna oficial Acordul.
Va începe apoi activitatea. Heribert Hirte, raportorul Bundestagului pentru Dreptul Comercial și Social, știe ce se află pe agenda întrunirii: "Este vorba despre planuri germano-franceze pentru completa reformulare a legii privind insolvența", explică el. Este un "plan ambițios" urmărit cu mult interes de specialiști.
Hirte lansează chiar o comparație cu trimitere la secolul XIX: "Nu avem voie să uităm", spune el, "că Imperiul German s-a consolidat pornind tocmai de la coordonarea dreptului comercial".