Un "băiat rău" la poarta UE

Spre deosebire de negocierile anterioare, de data aceasta, la uşa UE bate "un băiat rău". De bunele sale intenţii va trebui convins, mai întâi, puternicul uşier german. Candidatul sârb pe care comunitatea l-a perceput deseori drept un rebel trebuie să-şi demonstreze cuminţenia, schimbarea în bine.

La Belgrad guvernează naţionaliştii - de la jumătatea anului 2012 cu o majoritate confortabilă. În mod curios, sub medierea Bruxelles-ului, Guvernul sârb a semnat un acord cu fosta provincie Kosovo. Astfel, Serbia i-a dăruit Uniunii Europene un succes palpabil în domeniul politicii externe. Şi cum asemenea reuşite sunt rare la Bruxelles, iată vine şi răsplata.

De rolul strategic al Serbiei în Balcani sunt conştienţi şi diplomaţii germani. Nu degeaba, pe pagina online a Ministerului Federal de Externe, relaţiile bilaterale între Belgrad şi Berlin nu au parte de o evaluare clară. În vreme ce relaţia Germaniei cu Albania este văzută drept "parteneriat strâns", iar cea cu Croaţia ca fiind "remarcabilă", diplomaţii berlinezi consideră că esenţa relaţiilor cu Belgradul constă în "sprijinul reformelor politico-economice ale Serbiei". Deseori, în limbajul diplomatic, e mai interesant ceea ce nu se spune: relaţiile cu Belgradul sunt complicate.

Amintirea atacurilor NATO din 1999

Dar nu numai Berlinul păstrează distanţa, ci şi Belgradul are aceeaşi atitudine. Sârbii n-au uitat de "îngerul milostiv" - operaţiunea aeriană a forţelor NATO, cu participarea militarilor germani, în care au fost ucişi mai mulţi civili decât soldaţi. În ziua de azi, două treimi din sârbi sunt pentru aderarea ţării la UE. Tot atâţia sunt împotriva apropierii de structurile Alianţei Nord-Atlantice.

La 15 ani după război, mulţi dintre actorii principali sunt morţi, de exemplu Slobodan Milošević, sau îşi scriu memoriile (Bill Clinton şi Joschka Fischer). Comparativ cu propaganda zgomotoasă de pe vremea conflictului, ce se făcea auzită atât la Belgrad cât şi în occident, începerea negocierilor de aderare la UE a Serbiei pare mai degrabă un proces administrativ.

Relaţia cu Berlinul

Ocazional, cu trimitere la cele două războaie mondiale şi la operaţiunea din 1999, naţionaliştii sârbi îi reproşează Germaniei că duce o politică dominantă, politica "celui de-al patrulea Reich". În schimb, politica Serbiei anilor ´90 nu e pusă la îndoială chiar dacă ţara se face, parţial, vinovată de genocidul de la Srebrenica (1995).

Aproape toţi cetăţenii sârbii văd, însă, cu alţi ochi Germania: o ţară al cărei scepticism coincide în mare parte cu scepticismul UE. Belgradul ştie că relaţia cu Berlinul e esenţială în negocierile de aderare. Serbia are pe cap o grămadă de probleme: finanţele, corupţia şi nepotismul, infrastructura, Justiţia. Şi lista e lungă.

În acelaşi timp, Serbia se află în centrul interesului strategic al Germaniei în Balcani. Republica Federală oferă cele mai substanţiale ajutoare de dezvoltare în regiune şi este cel de-al doilea partener economic important după Italia. În faza decisivă a negocierilor de aderare, relaţiile bilaterale între Germania şi Serbia ar trebui să difere de cele actuale.

În următorii ani, tonul rece şi pretenţiile Berlinului - percepute la Belgrad ca fiind prea riguroase, dar şi imaginea "nemţilor urâţi" prezentaţi în presa sârbă, vor trebui lăsate deoparte. E timpul unui parteneriat onest. Şi se cere mai mult tact. Latenta neîncredere reciprocă ar trebui înlăturată. Făcând abstracţie de partea tehnică a negocierilor de aderare la UE, drumul politic al Serbiei trece mai ales prin Berlinul obosit de atâta extindere.