Un an de la triplul atac cu bombă de la Bruxelles

Pozele ei au arătat lumii imaginea șocantă a ceea ce a rămas după dublul atac sinucigaș cu bombă de la Aeroportul din Bruxelles: două femei în stare de șoc, rănite și acoperite cu praf; un jucător de baschet într-o baie de sânge, neputând să-și miște picioarele. 32 de oameni au murit în acea zi la aeroport și în atentatul de la metrou. Sute de oameni au fost răniți.

La un an de atunci, Ketevan Kardava spune că și-ar dori să-și poată șterge din minte imaginile acestei orori. ”Aș vrea să uit, dar nu pot”, ne-a povestit. ”Este ca și cum s-ar fi întâmplat în această dimineață. E groaznic să trăiești așa”.

Kardava, o jurnalistă din Georgia, a mai fost în zone de conflict, transmițând din propria țară și din Ucraina. În dimineața de 22 martie 2016 aștepta să-și cumpere un bilet pentru Geneva și se uita la niște postări pe Facebook pe telefonul său, când un atentator s-a aruncat în aer, la numai câțiva metri distanță de ea. Apoi, a urmat un altul.

Kardava crede că instinctul său de jurnalistă a făcut-o să se ascundă pentru câteva momente într-o cabină foto –fiindu-i teamă de o a treia explozie – iar apoi să fugă către locul incidentului. ”Mi-am dat seama că eram singura persoană acolo în acel moment”, a povestit pentru DW. ”O jurnalistă, totodată supraviețuitoare, care mai putea să meargă și să facă câteva poze. Am vrut foarte mult să pot arăta lumii ce s-a întâmplat acolo”. 

A început să facă poze cu telefonul și să le încarce pe pagina sa de Facebook, conectată la contul de Twitter – poze care au făcut rapid înconjurul lumii. A aflat mai târziu că fotografia ei cu stewardesa indiană, Nidhi Chapekhar, a fost singura informație pe care familia femeii a avut-o despre ea pentru următoarele 10 ore. Kardava a continuat să transmită live pentru televiziunea la care lucrează și chiar să roage poliția să o ducă spre centru, pentru a putea transmite în continuare. Povestește că ideea de ”muncă, muncă și iar muncă” a ajutat-o să facă față situației.

Un război împotriva extremismului

Pentru alții din Bruxelles, această dată a fost mai puțin norocoasă. Mohamed el Bachiri și-a pierdut atunci soția, Loubna Lafquiri, pe care o numește ”iubirea vieții lui”, o femeie ”de o frumusețe incomparabilă și o bunătate infinită” și mama celor trei băieți ai lor.

La fel ca atentatorul, El Bachiri este musulman, rezident al cartierului Molenbeek, din Bruxelles. E vatman la metrou, dar pe 22 martie a avut o zi liberă, în timp ce soția sa se afla la volanul mașinii care a fost implicată la stația Maelbeek în al doilea val de atentate. El Bachiri se plânge că acest cartier în care locuiește a fost rapid numit ”cuib jihadist”, după ce s-a aflat că teroriștii care au comis atacurile în masă de la Paris, în noiembrie 2015, locuiau tot acolo.

”Imaginea musulmanilor s-a schimbat”, spune El Bachiri pentru DW. ”În presă, imaginea musulmanilor care trăiesc în Molenbeek este negativă”. Subliniază că oamenii din cartierul său nu doresc decât să trăiască în pace, ca oricine altcineva. Pentru a putea face față acestei stigmatizări și propriei sale suferințe, El Bachiri face apel la cuvântul ”jihad”- ”chin” - și apelează la alții să inițieze un ”jihad al iubirii”. ”Este un mesaj universal”, explică El Bachiri, ”un mesaj al iubirii, un mesaj al umanității”.

Iar mesajul lui a rezonat cu publicul. Materialul video al lui El Bachiri a fost vizionat de milioane de ori, devenind recent o carte.

Molenbeek la microscop 

Dar cartierului Molenbeek nu-i merge prea bine. În ultimele săptămâni, radicalismul a crescut, în ciuda faptului că s-a planificat finanțarea tinerilor cu probleme și a forțelor de securitate suplimentare.

Măsurile luate până acum, alături de succesele de pe câmpul de luptă împotriva militanților așa-numitului Stat Islamic, au redus numărul tinerilor belgieni dornici să se înscrie în taberele de luptă jihadiste din Irak și Siria. Dar nu este suficient, spune Thomas Renard, cercetător în domeniul terorismului.

Renard nu este de acord cu afirmația frecventă, cum că Belgia ar fi ”un stat eșuat” din cauza prezenței rețelei teroriste, dar a făcut un sumar a ceea ce ar mai trebui făcut la un an de la aceste evenimente. ”Nu mai există o teamă atât de mare că tinerii ar pleca”, a declarat Renard pentru DW. ”Nimeni nu pleacă, de fapt.  Dar există teama reală că cei care au plecat deja se vor întoarce”. Mulți membri ai rețelei teroriste din Bruxelles au fost în Siria și s-au întors echipați cu competențe letale și cu ideologie.

Renard adaugă că 110 luptători belgieni au murit peste graniță, în timp ce alții sunt în contact cu autoritățile și își negociază potențiala întoarcere. Din 2012, 120 de luptători străini s-au întors în Belgia, mulți dintre aceștia fiind în închisoare sau sub supraveghere. Renard face un apel către autoritățile belgiene să fie deosebit de atente la spațiul virtual, acesta fiind cel mai potent instrument de recrutare și pregătire, care nu necesită deplasarea în Irak și Siria.

”Ce se întâmplă cu noi?”

Dar familiile victimelor reamintesc guvernului belgian de faptul că trebuie să se concentreze atât pe victime cât și pe răufăcători. Thomas Savary și-a pierdut soacra, Fabienne Vansteenkiste, care lucra la aeroport. Timp de patru zile după atentate au căutat în toate spitalele, neavând nicio veste despre aceasta. Durerea continuă, spune Savary pentru DW, pentru că multe dintre victime consideră că guvernul nu i-a ajutat în ceea ce privește tratamentul fizic și psihologic.

”Am fost abandonați complet” de guvern, povestește Savary, explicând că familia lui nu a fost sprijinită nici economic, nici social, nici juridic. Savary a contribuit la crearea unui grup de asistență a victimelor, numit V-Europe, care are scopul de a pune presiune pe autoritățile belgiene, astfel încât acestea să devină pro-active.

Un jucător profesionist de baschet care a fost rănit, Sebastian Bellin, a vorbit recent despre lipsa compensațiilor pentru victime, care s-au ridicat până acum la numai câteva mii de euro pentru foarte puține familii.

”Cetățenii belgieni plătesc taxe exorbitante pentru a avea parte de asistență medicală”, a declarat Bellin pentru Associeted Press, săptămâna trecută, ”dar noi plătim de ani de zile și când în final avem nevoie, ajutorul se lasă așteptat”.

Zi înspăimântătoare pentru unii

Cum ziua comemorării se apropia, Savary povestește că familia lui era înspăimântată să retrăiască ceea ce s-a întâmplat: ”Este foarte trist, foarte dificil”.

Kardava spune că a făcut față perioadei de după incident în felul său. A căutat poze cu oamenii pe care i-a imortalizat în acea zi. Pe contul său de Twitter sunt fotografiile ei, în care zâmbea împreună cu aceștia. Chapekhar îi rămâne recunoscătoare jurnalistei pentru că a anunțat lumea că a supraviețuit.

Cu ocazia comemorării, Kardava va participa la ceremoniile de la aeroport și din stația de metrou, după care se va întoarce la muncă și va scrie despre ele. Dar recunoaște că s-a schimbat și ea.

”Nu mă simt în siguranță”, repetă jurnalista.

Autor: Teri Schultz / lp