1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE va investi 1,8 miliarde de euro în modernizarea Moldovei

10 octombrie 2024

Este cel mai mare ajutor financiar acordat Moldovei de la proclamarea independenței în 1991: UE îi va oferi un pachet de asistență financiară în valoare de 1,8 miliarde de euro în următorii trei ani.

https://p.dw.com/p/4lcrX
Ursula von der Leyen alături de Maia Sandu la Chișinău
Ursula von der Leyen alături de Maia Sandu la Chișinău Imagine: Vladislav Culiomza/REUTERS

Anunțul a fost făcut la Chișinău de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unui briefing susținut alături de actuala președintă Maia Sandu. Planul de Creștere Economică (Growth Plan) adoptat de Comisia Europeană are ca obiectiv apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, printr-o accelerare semnificativă a reformelor și investițiilor într-un termen relativ scurt. Investiția UE ar urma să genereze o creștere economică în Moldova de 8-10%.

Proiectele prioritare

Banii vor fi cheltuiți pentru construcția de drumuri, poduri, spitale, dezvoltarea infrastructurii feroviare, acordarea de sprijin financiar pentru afaceri, atragerea investițiilor, finalizarea și demararea unor noi linii electrice, precum și alte proiecte majore.

Pe lângă investiții, acest plan va contribui la îmbunătățirea accesului Moldovei la piața unică a UE. Este vorba de facilitarea comerțului și instituirea conexiunilor de transport, integrarea în piața energetică și digitală europeană, precum și accesul la Spațiul Unic de Plăți în Euro.

„Vom investi 1,8 miliarde de euro în economia Moldovei și vom concentra investițiile pe domenii care vor crește economia. Avem proiecte concrete: reparația școlilor, construcția a două spitale noi la Bălți și Cahul, extinderea rețelei energetice pentru a conecta Moldova la infrastructura europeană și dezvoltarea rețelei de drumuri, inclusiv traseul Chișinău-Iași-Odesa”, a menționat Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen: „Moldovenii sunt cei care decid ce fac cu țara lor”

Oficialul european a reiterat că UE va rămâne un partener puternic al Republicii Moldova în parcursul său european și a îndemnat moldovenii să participe activ la alegerile și referendumul pentru UE din 20 octombrie, deoarece de asta depinde viitorul lor. „Moldovenii sunt cei care decid ce fac cu țara lor. Nimeni nu poate interveni în această alegere. În calitate de președintă a Comisiei Europene, cred că locul dumneavoastră este în UE. Ați obținut deja statutul de țară candidată. În anul 2022 ați înregistrat un progres remarcabil. Ați reușit să inițiați reforme importante în domeniul justiției, ați intensificat lupta împotriva corupției și ați muncit asiduu pentru a elimina oligarhii din economie și societate. Toate acestea demonstrează atașamentul vostru față de valorile noastre comune - respect pentru democrație și statul de drept, supremația legii. Cred că Moldova va rămâne la fel de puternică și rezilientă. Uniunea Europeană rămâne alături de societatea moldovenească”, a spus Ursula von der Leyen.

Maia Sandu a mulțumit UE pentru pachetul de sprijin anunțat: „Vă mulțumesc pentru acest ajutor generos, parte a Planului pentru ajutorul de creștere a economiei Republicii Moldova. Este un simbol al transformării noastre și ne va ajuta să construim o economie puternică și să ne dezvoltăm localitățile.” Președinta a dat asigurări că „Moldova este europeană și lucrează pentru a deveni parte a UE - o adevărată familie a păcii”: „Cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba vorbită sau viziunea politică, își doresc o viață în siguranță într-un stat pașnic și liber. Tocmai de aceea, vrem să fim parte a UE, pentru că UE reprezintă, în primul rând, o familie a păcii și a unității, unde țările membre sunt tratate cu respect.”

Angajament al Parlamentului European de a proteja Moldova în fața interferențelor Rusiei

În ajunul vizitei Ursulei von der Leyen la Chișinău, europarlamentarii au aprobat, la Strasbourg, o rezoluție de sprijin pentru Moldova. Ei condamnă interferența Rusiei în alegeri, promițând să ajute Chișinăul să combată dezinformarea venită de la Kremlin. Rezoluția pe tema interferenței rusești în alegerile din Moldova a fost aprobată miercuri cu 558 de voturi. Doar 53 de europarlamentari au votat împotriva rezoluției, în timp ce alți 104 s-au abținut.

Europarlamentarii au promis susținerea necesară în procesul de aderare europeană, inclusiv prin includerea Moldovei între prioritățile bugetare ale UE, trimiterea mai multor experți europeni la Chișinău și grăbirea procesului de screening (echivalarea legilor moldovene cu cele europene).

Ministrul Energiei: "Moldova nu mai poate fi șantajată"

De asemenea, rezoluția cere sancționarea celor implicați în încercarea de a destabiliza Moldova, inclusiv prin extrădarea oligarhilor fugari Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc și a altor persoane pe care îi așteaptă procese penale în Republica Moldova.

Șeful FSB spune că Moldova reprezintă „o amenințare” pentru Rusia 

Săptămâna trecută, șeful FSB din Rusia, Alexander Bortnikov, a spus că Republica Moldova ar reprezenta o amenințare pentru Rusia. Potrivit lui, UE și NATO ar lega continuarea asistenței financiare și perspectiva de integrare europeană a Moldovei de includerea teritoriului moldovean în logistica livrărilor militare către Ucraina și de soluționarea definitivă a „problemei transnistrene” - o narațiune a propagandei ruse intens invocată de politicienii pro-ruși de la Chișinău.

Structurile de forță din Republica Moldova desfășoară zilnic percheziții în cadrul unui dosar penal vizând finanțarea ilegală de către Rusia a unor partide din Republica Moldova cu scopul distorsionării rezultatelor alegerilor din 20 octombrie și destabilizării post-electorale a Moldovei. În cadrul operațiunilor desfășurate în ultimele luni, Poliția a anihilat inclusiv o rețea formată din peste 130.000 de moldoveni care primeau ilegal bani pe carduri rusești pentru a participa la destabilizarea propriei țări. 

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.