Ucraina: ecstasy și ciuperci împotriva traumelor de război
4 noiembrie 2023Substanțe precum LSD, psilocibina din ciuperci halucinogene sau DMT, un psihoactiv care apare și în plante, au fost interzise în întreaga lume printr-o convenție a Națiunilor Unite din 1971. Dar de la invadarea Ucrainei de către Rusia, numărul celor care susțin utilizarea acestor substanțe în psihoterapie este tot mai mare, pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri de boli psihice grave.
Psihoterapeuții contactați de DW au confirmat că apelează din ce în ce mai des la substanțe ilegale, mai ales atunci când tratează soldați întorși de pe front cu tulburări de stres post-traumatic.
În așteptarea legalizării de către Parlamentul ucrainean
Terapeuții ucraineni pun presiune politică asupra Parlamentului pentru a simplifica accesul la tratamentul cu asemenea substanțe. Campania este condusă de directoarea Centrului pentru Tratarea Veteranilor de Război din Ministerului Sănătății de la Kiev, Ksenia Voznițina. Legislatorii ar trebui „să stabilească pași concreți pentru a ști cum putem pune la dispoziție terapia asistată cu psihedelice, precum canabisul, aflate pe lista medicamentelor interzise și excluse din protocoalele de tratament. Vrem să schimbăm asta", a explicat Voznițina pentru DW, convinsă că, mai ales acum, în vremuri de război, abordarea sa ar trebui să fie încununată de succes.
„O ședință de psihoterapie convențională durează o oră, cel mult două. O persoană cu traume psihologice are nevoie de multe astfel de ședințe. Prin urmare, terapia durează adesea o perioadă lungă de timp, un an sau doi”. Iar „terapia asistată psihedelic” ar putea ajuta la accelerarea procesului de vindecare. „Din cauza războiului, avem de-a face cu cazuri complicate, care nu pot fi tratate convențional”, punctează reprezentanta instituției subordonate ministerului.
Dialoguri terapeutice sub influența drogurilor
„Nu psihedelicele vindecă, ci terapia”, avertizează directoarea centrului pentru veterani. Ceea ce contează este psihoterapia conversațională care are loc în timp ce pacientul este sub influența unui medicament precum psilocibină, ecstasy sau ketamină. O astfel de terapie trebuie efectuată în centre medicale. Durează până la opt ore și necesită control și supraveghere din partea unor psihoterapeuți profesioniști.
În plin război, Ucraina reflectă o tendință globală. Disputa dintre susținătorii și oponenții consumului de droguri în psihoterapie durează deja de câțiva ani. Evident, suporterii unor astfel de tratamente se confruntă cu o rezistență dură din partea tradiționaliștilor. Dar lobby-ul pentru utilizarea stupefiantelor în psihoterapie este în creștere, mai ales în Statele Unite.
Susținătorii au un aliat puternic: organizațiile veteranilor de război ale forțelor armate americane. Departamentul pentru Afacerile Veteranilor din Guvernul SUA sprijină, de asemenea, utilizarea MDMA în tratamentul tulburării de stres post-traumatic (PTSD). De fapt, experții chiar se așteaptă ca o astfel de terapie să primească anul viitor aprobare pentru a fi pentru prima oară pusă în aplicare. Ar fi o decizie cu potențial de controverse: de ce unele substanțe anterior considerate ilegale ar fi aprobate în timp ce altele rămâne interzise?
Medici din întreaga lume lucrează la numeroase studii privind utilizarea acestor substanțe. Legalizarea MDMA în psihoterapie a primit sprijin odată cu publicarea unui așa-numit „studiu de fază a treia” în revista științifică americană Nature. Este adesea vorba despre ultimul pas necesar înainte ca un medicament să fie aprobat. Studiul de „siguranță și eficacitate” al MDMA a ajuns la concluzia că substanța „a redus simptomele PTSD și afectarea funcțională într-o populație diversă care suferea de PTSD moderat până la sever și a fost în general bine tolerată”.
În Germania, studiul terapiei cu psilocibină este aproape de finalizare
Și în Europa se fac cercetări în acest sens. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) derulează în prezent patru studii privind utilizarea MDMA, unul cu LSD. Există, de asemenea, „unsprezece studii clinice în UE cu psilocibină”, a scris directorul EMA, Emer Cooke, în martie, într-un răspuns la o întrebare primită din partea mai multor membri ai Parlamentului European, proveniți de la diferite grupuri politice. „EMA recunoaște nevoia de a sprijini dezvoltatorii de psihedelice și lucrează cu ei în acest scop”.
Un studiu privind terapia cu psilocibină din așa-numitele „ciuperci magice” urmează să fie finalizat în primăvara anului viitor și în Germania. „Testăm eficacitatea și siguranța psilocibinei în depresia rezistentă la tratament”, spune coordonatorul cercetării, psihoterapeutul Gerhard Gründer, profesor la Facultatea de Medicină din Mannheim, într-un interviu pentru DW.
„O primă concluzie intermediară este că vedem rezultate bune la un număr gestionabil de pacienți”, a precizat profesorul Gründer. Pentru mulți dintre subiecți, aflați deja într-o formă temporal avansată de depresie severă, terapia aceasta nu ajută. „Vrem să tratăm stadiile incipiente ale bolii”, adaugă psihoterapeutul.
În timp ce utilizarea MDMA în terapia traumei pentru veteranii de război a demonstrat un succes palpabil, Gründer critică, în interviul DW, utilizarea altor substanțe: MDMA nu aparține grupului de psihedelice dar substanțe precum psilocibina din ciuperci „nu sunt folosite în majoritatea studiilor clinice pentru tulburările de stres post-traumatic, deoarece există o teamă de retraumatizare”. Gründer critică, de asemenea, și terapia în zona de război: „Este foarte, foarte discutabil din punct de vedere etic”.
Experta ucraineană Ksenia Voznițina de la Centrul de Stat pentru Sănătatea Mintală și Reabilitarea Veteranilor dorește, dimpotrivă, să avanseze cercetarea în condițiile actualului război dar, într-un interviu acordat DW, îi sfătuiește pe soldații cu traume să nu meargă la psihologi care efectuează deja ilegal terapii asistate cu psihedelice și nici să se trateze singuri. Ceea ce este important, însă, spune Voznițina, este legalizarea rapidă de către Parlamentul de la Kiev și facilitarea utilizării controlate a MDMA și a psihedelicelor în Ucraina.