Ucraina: Cu ce sentimente pleacă rușii la război

Proaspăt mobilizat, fostul șofer din orașul Radujnîi, situat în vestul Siberiei, are dureri de coloană și nu poate ridica nimic mai greu decât un fierbător de apă. În urmă cu 20 de ani a primit, la finalul stagiului militar obligatoriu, grad de subofițer. Acum se întreabă cum ar putea, cu problemele de sănătate pe care le are, să-i fie util unui eventual camarad rănit.

Comisia de concentrare l-a trimis la un medic. Acesta nu a putut citi CD-ul cu diagnosticul, așa că bărbatul, astăzi în vârstă de 42 de ani, tată a trei copii, a fost înregistrat drept apt combatant.

A plecat cu soția să caute pulovere, căciuli groase, mănuși, bandaje de tifon și medicamente - pentru că, se știe din informațiile neoficiale, condițiile în armată sunt precare. Vestă antiglonț nu are unde găsi. „Guvernatorul ar putea face rost de unele, dar nu sunt capabile să facă față nici unei mitraliere”, spune bărbatul, ajuns între timp într-o tabără de antrenament militar, aproape de Cebarkul, în regiunea Celiabinsk.

„Ni s-a promis că exersăm trageri, dar nu facem decât treburi cotidiene. Suntem cazați în corturi, dormim pe saltele, în paturi suprapuse. Curent avem, dar nu și prize. Toaleta este undeva în frig și beznă. Apa, în caz că vine la dușuri, e rece. La bucătărie gătesc voluntari, dar cred că nici măcar nu au curajul să guste mâncarea”. Împreună cu ceilalți din grupul său de luptă urmează să fie transferați la Rostov pe Don, de acolo vor fi trimiși pe front, în Ucraina.

„De fapt, nu vreau să ucid oameni”. Dar, desigur, îi este teamă că va fi ucis. „Războaiele se duc astăzi cu tehnologie și nu te poți mișca nici cinci metri fără a fi împușcat. Tuturor le e frică, dar e de preferat să nu discuți despre asta aici. Când vorbesc cu mama, mă apucă plânsul. Dar nu pot face nimic”.

Bărbații fug de mobilizare

Înainte de a fi chemat la armată, Anton Trușin era lector la Universitatea de Științe Economice Plehanov din Moscova. Tată al unui băiat de patru ani, Trușin este acum concentrat într-o unitate de tancuri din Naro-Fominsk, în apropiere de capitala Federației Ruse, de unde va fi transferat, în câteva săptămâni, pe frontul ucrainean.

„Mă simt inconfortabil, nu sunt obișnuit să primesc ordine de la tineri de 23 de ani fără nici o calificare", spune Anton, convins că a fost concentrat din greșeală. Nu a făcut armata, are probleme la un picior și își dorește să se întoarcă acasă. I-a fost făcut un control medical și așteaptă un răspuns. Între timp a cerut ca dosarul să-i fie analizat de parchet, Duma de Stat și Consiliul Federației. Țării sale îi este, însă, recunoscător: „Mi-a facilitat calea spre educație și am putut să câștig bani buni facându-mi meseria. Dacă statul are nevoie de mine, deși sunt aici contrar voinței mele, voi încerca să fiu cât mai util”.

Bunicul și străbunicul lui Anton au fost militari. Dacă ar fi refuzat să meargă la armată, familia l-ar fi considerat trădător. De fapt, chiar lui i se pare groaznic că mulți bărbați fug de mobilizare. Convins că Rusia este o democrație care „suferă doar de câteva distorsiuni”, Anton crede că acești adulți care refuză mobilizarea ar fi trebuit să își exprime opțiunea la alegeri. În ce privește Ucraina, nu a privit-o niciodată ca pe un stat de sine stătător. Rusia, spune el, nu trebuie să demonstreze nimic Vestului sau Alianței Nord-Atlantice. Singurul scop este demilitarizarea Ucrainei.

„Voi avea mâinile murdare de sânge”

Și Alexei (nume fictiv) trebuie să plece la război, deși nu consideră că acesta este în interesul lui, ci doar politică murdară. „Dar știu ce înseamnă onoarea. Am făcut serviciul militar, am absolvit chiar și o școală militară, așa că trebuia să vin”, explică locotenentul în vârstă de 25 de ani. Refuză să dezvăluie unde anume se află acum.

„Nimeni nu are informații clare despre acest război. Toată lumea se întreabă de ce trebuie să luptăm, de ce trebuie să se moară. Am depus un jurământ față de țara al cărei cetățean sunt, dar nu îmi dau seama ce legătură personală am eu cu acest război. Dacă, însă, mă întâlnesc cu un ucrainean pe front, fie mă ucide el, fie îl ucid eu. E clar ce am de făcut, chiar dacă știu că voi avea mâinile murdare de sânge. Ordinele sunt ordine”.

Spre deosebire de Alexei, Mihail (și acest nume a fost schimbat) a ales să se înroleze voluntar. Provine din mica republică Ciuvașia, situată în Munții Ural. Are 54 de ani și patru copii, de profesie este jurist și, în timpul liber, blogger. Acum luptă în apropiere de Herson, unde a adus cu sine experiență sovietică de infanterist. Întrebat dacă a ucis deja vreun inamic, răspunde că treaba lui este să întrețină tancurile și că nu a tras niciodată. „Dar, în caz că vom fi atacați, voi pune mâna pe mitralieră”. În prima linie a ajuns deja, „într-o clădire care a explodat. A fost un miracol că am supraviețuit”. Despre răniții și morții din armata rusă a auzit, dar nu vrea să discute acest subiect. Scopul războiului, spune el, este „să apere populația rusofonă de atacurile grupărilor naționaliste” și, de aceea, promite să se întoarcă acasă victorios. Cum va arăta această victorie, nu știe însă.

Frici, propagandă și ignoranță

Potrivit cifrelor oficiale, 300.000 de persoane au fost mobilizate în Rusia iar alte 18.000 s-au înrolat voluntar. „Există într-adevăr și voluntari, dar nu cât de mulți se spune. Sunt unii care au considerat că răspund chemării patriei. Provin mai ales din rândurile foștilor militari”, explică Nikolai Mitrohin de la Centrul de Cercetare pentru Europa de Est al Universității din Bremen. Totuși, cei mai mulți nu își doresc să fie înrolați, însă le e teamă de consecințe, în caz că refuză.

Cât despre cei care susțin că au fost mobilizați din greșeală și speră să li se facă dreptate, așteptările le sunt iluzorii. „Nu vor să accepte că statul îi alege arbitrar doar ca să îi folosească drept carne de tun”, susține Margarita Zavațkaia, cercetător postdoctoral la Institutul Aleksanteri pentru Studii Ruse și Est-Europene de la Universitatea Helsinki. O bună parte sunt angajați în agenții guvernamentale sau întreprinderi de stat și s-au conformat unui ordin primit. Mulți au foarte puțină educație și nu își prea cunosc drepturile, au fost învățați încă de la grădiniță să nu aibă păreri proprii și că e mai rău să pari laș decât să mori în război, subliniază psihologul Maria Potudina, convinsă că aceștia nici măcar nu realizează pericolul real care îi așteaptă în război, pentru că „propaganda ascunde morții, de parcă nu ar exista”.

Șoferul din vestul Siberiei nu știe ce fac politicienii cu războiul. Trușin este îngrijorat pentru că nu știe cum se poate termina acest conflict. Alexei a văzut că mulți dintre prietenii săi „au trăit atâtea, încât mințile le sunt în dezordine și nu se mai pot întoarce la viața normală". Iar Mihail a auzit, pe front, de „morți fără sens” și nu vrea să sfârșească așa.