Turismul: Criza Covid şi consecinţele ei
Pandemia de coronavirus a afectat întreaga planetă: viaţa privată şi profesională a oamenilor. De suferit a avut masiv şi branşa turismului. Care e situaţia în momentul de faţă? Unde am putea pleca în vacanţă?
Vară fără mari petreceri în Mallorca
Şefa guvernului regional al Insulelor Baleare, Francina Armengol, a subliniat că "abia când rata de vaccinare va fi mai ridicată, vom putea redeschide viaţa de noapte". Prioritate are acum, a mai spus Armengol, turismul responsabil. "Viaţa de noapte va fi posibilă abia mai târziu, probabil că nu încă în această vară".
Grecia s-a redeschis pentru turişti
Deja din 14 mai, turişti din spaţiul UE, dar şi din alte ţări precum Marea Britanie sau Serbia, îşi pot petrece vacanţa în Grecia - şi aceasta fără a fi nevoiţi să intre în carantină. Există, bineînţeles, şi unele condiţii pe care turiştii trebuie să le îndeplinească: să fie ori vaccinaţi, ori să prezinte un test PCR cu rezultat negativ.
Oktoberfest din München, din nou anulat
Cea mai mare serbare populară din lume, Oktoberfest din München, nu va avea loc în 2021. Celebra serbare a berii, care atrage milioane de turişti de pretutindeni, toamnă de toamnă, în capitala Bavariei, fusese contramandată şi anul trecut. Responsabilii politici regionali au explicat că la un astfel de eveniment nu ar putea fi respectate regulile de igienă şi protecţie impuse de pandemie.
Noi reguli la intrarea în Germania
Noile măsuri, în vigoare de câteva zile la nivelul întregii Germanii, prevăd ca persoanele complet vaccinate sau restabilite după ce au suferit de COVID-19 să nu mai fie nevoite să intre în carantină şi nici să prezinte un test pentru coronavirus. Carantina rămâne obligatorie dacă turiştii sosesc dintr-o regiune cu noi variante SARS-CoV-2 contagioase.
Muzeele Vaticanului, redeschise
La începutul acestei luni, Muzeele Vaticanului şi-au redeschis porţile pentru vizitatori. Interesul este foarte mare, aflăm de la directoarea muzeelor, Barbara Jatta. "Este o bucurie imensă", a adăugat ea, de vreme ce valorile muzeale nu pot fi numai păstrate ci şi împărţite cu alţi oameni iubitori de artă şi cultură.
SUA înăspresc alertele de călătorie
Statele Unite, aflate în al treilea val de pandemie, avertizează şi faţă de călătorii în Germania şi alte ţări UE. Aceste ţări se încadrează, potrivit Departamentului de Stat de la Washington, în zona roşie de avertisment. Cetăţenilor americani li se recomandă să nu călătorească în aceste regiuni.
Malta accelerează ritmul vaccinării
Campania de vaccinare din Malta se desfăşoară cu mare viteză, insula dorind astfel să reprimească turişti începând cu luna iunie. În programul de redeschidere pentru turismul internaţional, responsabilii insulari vor să investească 20 de milioane de euro. La intrarea în Malta se va cere fie dovada vaccinării anti-Covid, fie un test negativ.