Turcia, kurzii şi drepturile omului

Cu cel puţin trei morţi s-a soldat marţi un atentat cu bombă comis la Istanbul. Victimele sale sunt din nou „martirii”, cum sunt frecvent numiţi în Turcia militarii trimişi să lupte împotriva organizaţiei kurde PKK.

Intensitatea ciocnirilor dintre turci şi kurzi a atins în zilele din urmă un nivel fără precedent. La finele săptămânii, luptele dintre cele două tabere s-au soldat cu zeci de morţi şi răniţi. Sâmbătă, 250 de rebeli kurzi pătrunseseră în Turcia şi luaseră cu asalt o bază militară situată în proximitatea frontierei turco-irakiano-iraniene. În ripostă, armata a trecut la bombardarea unor presupuse poziţii kurde din nordul Irakului.

Represaliile riscă să continue. Primul ministru al guvernului de la Ankara, masiv criticat de opoziţie pentru gestionarea prea puţin adecvată a chestiunii kurde, a reacţionat la noile atacuri al partidului separatist kurd PKK, prin recursul la declaraţii marţiale şi ameninţări brutale: militanţii kurzi, a spus el, "se vor îneca în propriul sânge".

Toate acestea şochează Comunitatea Internaţională. În ultimii ani, partenerii occidentali ai Ankarei înregistraseră cu oarecare satisfacţie tendinţa unei aplanări a sângerosului conflict dintre forţele armate ale majorităţii turce şi minoritatea kurdă, dintotdeauna masiv discriminată de către aparatul de stat al Turciei moderne. Guvernul islamist al premierului Erdogan adoptase anul trecut o mult elogiată "iniţiativă democratică", având drept scop declarat "soluţionarea politică" a aşa-zisei „probleme a kurzilor”, un popor fără de ţară, împilat timp de secole de regimurile de la Ankara, Damasc, Bagdad şi Teheran.

Premierul îşi afirmase intenţia de a le acorda kurzilor care-şi depun armele, dreptul de a se repatria fără teama de a fi aruncaţi după gratii. Dar revenirea primului grup de luptători din nordul Irakului fusese celebrată de partidul kurd DTP, ceea ce dezlănţuise furia formaţiunilor naţionaliste din opoziţie.

Sub presiunea criticilor interne, Erdogan cedase rapid, îşi abandonase clamatele intenţii şi principii democratice şi trecuse, în toamna trecută, la scoaterea în afara legii a grupării politice kurde reprezentate în parlamentul de la Ankara. În reacţie la interzicerea DTP şi la alte diverse reşute în mentalitatea intransigentă şi intolerantă a bircoraţiei turce, kurzii şi-au reluat lupta armată pentru obţinerea drepturilor lor de autonomie culturală şi politică. Drepturi de care guvernul de la Ankara continuă să priveze această etnie.

Un prim atac kurd asupra unei baza navale turceşti trecuse la începutul lunii iunie neobservat. Agresiunea fusese obturată de comoţia iscată de incidentele de pe nava Mavi Marmara, trimisă, cu sprijinul lui Erdogan, să spargă blocada impusă de israelieni fâşiei Gaza după preluarea puterii în regiune de către gruparea teroristă palestiniană Hamas.

Or, tocmai gestionarea, de către Turcia a acestui incident, aruncă o lumină sumbră deopotrivă asupra politicii interne şi externe a guvernului islamist de la Ankara. Guvern care, în ciuda apartenenţei Turciei la alianţa nord-atlantică, n-a reuşit să acorde propriei minorităţi kurde drepturi culturale şi politice demne de acest nume. In schimb, acelaşi guvern s-a hazardat recent să dea Israelului, singura democraţie veritabilă din Orientul Apropiat şi Mijlociu, lecţii de respectare a drepturilor omului. Şi a pus, concomitent, umărul, ideologic, la războiul asimetric, purtat nu doar prin intermediul atentatelor, ci şi al propagandei televizate împotriva statului evreu, de către grupări teroriste precum Hamas şi Hizbullah, sponsorizate de republica islamică Iran.

Evident, reescaladarea conflictului intern, kurdo-turc, redevenit în aceste zile subiectul dominant la Ankara, n-a întârziat să determine unii comentatori turci să caute rapid ţapi ispăşitori şi explicaţii deduse din cele mai bizare teorii ale conspiraţiei. De vină pentru masivele infiltrări kurde în sud-estul Turciei ar fi, potrivit lor, Israelul, care ar căuta, chipurile, să se răzbune pe regimul de la Ankara pentru sprijinul acordat de guvernul Erdogan grupării palestiniene Hamas.

Inutil de subliniat că asemenea aberaţii, lipsite de orice suport real, reprezintă subterfugii eficiente menite să abată atenţia de la grosolanele erori strategice şi tactice ale unui executiv turc tot mai puţin capabil să facă faţă onorabil sarcinilor sale.

În ce priveşte răzleţele comentarii turceşti trimiţând la israelieni, fundalul lor este notoriu. Evreii sunt de vină. Bicicliştii sunt de vină. De ce tocmai bicicliştii? De ce tocmai evreii?

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder