Triumful memoriei: Nobelul pentru Herta Müller

Că i se consacră scriitoarei berlineze din Banatul românesc spaţii atât de largi, că România postcomunistă se regăseşte, pentru prima dată de la căderea regimului Ceauşescu, pe prima pagină a tuturor marilor ziare apusene i se datorează nu doar talentului unei autoare ieşite din comun. Ci şi faptului că această scriitoare, a cărei forţă poetică şi creativitate lingvistică sunt elogiate cvasi-unanim, semnează cărţi pe un subiect eminamente politic.

Cuvântul românesc Securitate, scris cu literă mare, a pătruns în limba germană între altele şi datorită Hertei Müller. La 10 octombrie, acest cuvânt românesc, precum şi perpetuarea în România postcomunistă, sub forme diverse, a organizaţiei de tristă faimă care-i poartă numele, revin în titlurile şi articolelele de fond ale multor ziare vest europene.

De altfel, după cum notează Kölner StadtAnzeiger, "premiul Nobel nu e doar o distincţie literară. Ci şi una politică". Iar cinstirea Hertei Müller s-ar întemeia, potrivit ziarului din Köln, deopotrivă pe însuşirile estetice şi pe tematica politică a cărţilor ei.

Or, tocmai valenţa politică a premiului, pe de o parte, şi a romanelor Hertei Müller pe de alta, împarte spiritele în rândul editorialiştilor. Unii comentatori regretă reeditarea multiplelor eliminări, din cursa pentru cea mai importantă distincţie literară, a unor candidaţi aparent veşnici, precum americanii Philipp Roth, Thomas Pynchon şi Don de Lillo, ori israelianul Amos Oz.

Nu e cazul cotidianului elveţian Neue Zürcher Zeitung, pentru care Müller „a izbutit să menţină trează memoria regimurilor dictatoriale răsăritene, punând la bătaie forţă poetică şi vehemenţă narativă”.

Alţi editorialişti, în genere de stânga, s-au văzut în schimb puşi în încurcătură. Fiindcă originea autoarei, fundalul ei românesc şi subiectul funciar anticomunist al scrierilor Hertei Müller îi jenează pe mulţi. Kölnische Rundschau recunoaşte de pildă caracterul simbolic şi universal al experienţei unei victime a represiunii, precum scriitoarea trăitoare în Berlin. Dar ziarul acuză factorii de decizie suedezi de eurocentrism, afirmând că, de 15 ani încoace, "dispreţuiesc o litertură americană de prim rang". Nu mult altfel vede lucrurile şi Westdeutsche Allgemeine Zeitung.

Iar TAZ admite că autoarea germano-română „este o excelentă cronicară a vieţii cotidiene într-un regim dictatorial”. Ziarul berlinez se felicită că „literatura germană se dovedeşte a fi mai interesantă” decât s-a crezut, că mai obţine un premiu Nobel, după Guenter Grass şi austriaca Elfriede Jellinek.

Dar taz nu ştie în ce măsură autoarea berlineză „poate fi considerată univoc drept o scriitoare germană”. Iar un ziar rusesc, în speţă Kommersant afirmă chiar, nu fără o umbră de dispreţ şi iritare, că decernarea premiului pe 2009 ar fi fost "o decizie politic corectă". Regăsim aceiaşi opinie şi în Dziennik din Varşovia.

Mai aproape de adevăr se situează Rzeczpospolita. Cotidianul polonez aminteşte, nu fără o oarecare îngrijorare legată de posibila refocalizare a atenţiei generale asupra soartei nemţilor silezieni, de martiriul germanilor din România deportaţi în Gulag, cărora le e consacrată "Atemschaukel". În prelungirea ultimei cărţi a autoarei, ziarul constată că "de premierea Hertei Müller se pot bucura nu doar feministele, anticomuniştii şi victimele represiunii comuniste, ci şi funcţionarii organizaţiei strămutaţilor şi deportaţilor germani din răsărit".

Chestiunea apartenenţei naţionale şi culturale precum şi tematica anticomunistă a volumelor semnate de Herta Müller revin şi în editorialele ziarelor conservatoare germane. Die Welt nu consideră că autoarea din Banat s-ar califica pentru titlul de poet de stat german, dar o plasează într-o extrem de elogioasă serie de talente germane universale. Talente provenite în mare parte – şi nu întâmplător - din marginile răsăritene ale Europei, de la silezianul Gerhart Hauptmann, la praghezii Kafka şi Rilke, de la bucovinenii Paul Celan şi Rose Auslaender, la bulgarul Elias Canetti.

Die Welt tematizează şi criticile exprimate de cei pentru care cantonarea în memorie a Hertei Müller ar fi, chipurile, o încremenire în trecut. Ziarul relevă că "scriitoarea nu şi-a creat doar prieteni, în măsura în care a respins orice aranjament cu ciracii sistemului totalitar şi s-a pronunţat mereu, clar şi fără echivoc, în favoarea pedepsirii celor vinovaţi pentru crimele comuniste".

Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung elogiază intensitatea şi expresivitatea glasului unei autoare care, spre deosebire de cel al unora dintre compatrioţii ei bănăţeni şi ardeleni emigraţi în Germania, "n-a amuţit în ultimii 20 de ani". Un glas care a „devenit o constantă a literaturii germane tocmai pentru că n-a vrut să se desprindă de trecutul său”, tocmai pentru că "n-a renunţat să descrie modul în care represiunea de stat" îşi distruge victimele.

Ziarul din Frankfurt găseşte cuvinte de laudă şi pentru actuala decizie a Academiei din Stockholm, decizie care-i "compensează anumite erori din trecut". Cotidianul conservator german o alătură pe Herta Müller lui Imre Kertesz, laureatul premiului Nobel pentru literatură de acum şapte ani, salutând atenţia egală acordate de suedezi "aspectelor estetic şi etic" ale celor două opere.

Aceiaşi paralelă apare în The Times, din Londra, care se întreabă: "Ce-au oare în comun Elfriede Jelinek, Imre Kertesz şi Wislawa Szymborska? Tustrei au primit premiul Nobel pentru literatură. Dar Marcel Proust, James Joyce şi Graham Greene? Ei nu". Borges, mai scrie ziarul, "a ratat premiul pentru că a susţinut dictatori de dreapta precum Pinochet. Sartre şi Neruda, sprijinitorii publici ai lui Stalin, l-au obţinut. De această dată însă, autoarea premiată s-a situat de partea cea bună, de partea victimelor regimului Ceauşescu".

Ca atare, ziarul londonez speră în rapida traducere în engleză a tuturor scrierilor Hertei Müller, în speranţa că "va deschide ochii cititorilor din afara spaţiului german asupra unei noi dimensiuni. Ceea ce", după cum conchide The Times, ar fi un demers "la fel de nobil ca şi premiul Nobel".

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Cristian Ştefănescu