Cinci copii găsiți morți într-o locuință din Solingen
4 septembrie 2020Poliția germană a transmis că cinci copii au fost găsiți fără suflare într-un bloc de locuințe din Solingen, lângă Düsseldorf, joi. Este vorba despre trei fete de 1, 2 și 3 ani și doi băieți de 6 și 8 ani. Anchetatorii știu până în prezent că bunica celor mici a contactat poliția înainte de ora locală 14:00 și au reușit să-l contacteze pe tatăl copiilor.
"Cauza morții urmează să fie determinată prin investigații și autopsie", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Stefan Weiand. Acesta a precizat că, potrivit unor rapoarte, moartea copiilor ar fi survenit în urma ingerării unor medicamente, polițiștii luând în calcul și această ipoteză.
Mișcat de teribilul eveniment, ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia, conservatorul Herbert Reul, a declarat că, după cele întâmplate în locuință, mama copiilor în vârstă de 27 de ani a sărit în fața unui tren la Düsseldorf. Potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor, femeia a fost transportată la spital cu răni grave, nefiind în clipa de față aptă să dea declarații.
"Drama familiei din Solingen mă umple de mare tristețe și, în acest moment, nu pot decât să trimit gândurile și rugăciunile mele către cei cinci copii care au fost smulși din viață atât de devreme", a spus ministrul de interne Herbert Reul, adăugând că un astfel de caz te rupe de realitatea cotidiană, determinându-te să meditezi asupra lucrurilor importante ale vieții.
"O mamă este suspectată de uciderea a 5 dintre copiii săi în acest bloc de apartamente din Solingen, vestul Germaniei, înainte de a se îndrepta spre Düsseldorf, unde poliția spune că a încercat să-și pună capăt vieții", a scris pe Twitter de la fața locului Jessie Wingard, jurnalistă DW.
Comunitatea și responsabilii politici sunt în stare de șoc
Unul dintre vecinii copiilor a declarat pentru DW că toată lumea este într-o stare de șoc profund, nefiind în stare să înțeleagă motivele care ar fi putut s-o determine pe mamă să își omoare proprii copii.
"Plecăm de la premisa că există o infracțiune penală și o vom interoga pe mamă, când și dacă acest lucru va fi posibil", a spus Weiand. "Nu știm cu precizie ce s-a întâmplat, doar că este vorba despre o situație foarte tragică."
Unul dintre ceilalți copii ai mamei, un băiat de 11 ani, a supraviețuit și se află acum în grija rudelor, nefiind însă foarte clar dacă a asistat la teribila scenă a morții fraților săi.
Expert: "Este posibil ca semnele dramei să nu fi fost recunoscute din pricina pandemiei"
Potrivit expertului criminalist Axel Petermann, intervievat de cotidianul Bild, drama familiei din Solingen indică existența unei neputințe a mamei și lipsa de perspectivă. Este posibil ca anumite semne de avertizare să nu fi fost recunoscute la timp din cauza pandemiei de coronavirus, a spus Petermann.
De pildă, "ne putem imagina că, din pricina sistării orelor școlare și a activității grădinițelor, mecanisme care altfel ar fi permis sprijinirea mamei, nu au fost acționate".
Potrivit criminalistului, faptul că o femeie este suspectată de săvârșirea unei infracțiuni de asemenea tip este ceva excepțional. "Această formă de violență înseamnă luarea unei decizii pentru fiecare crimă individuală."
Totodată, consecința infracțiunii este neobișnuită pentru mame. "Eu unul cel puțin nu am mai văzut niciodată așa ceva", a spus profilerul. De regulă, explică expertul, bărbații își ucid proprii copii ca parte a unui act suicidal extins, declanșat adesea de o dispută cu fosta parteneră cu privire la drepturile de custodie sau de vizitare a copiilor.
Adesea, în cazul crimelor comise de bărbați, uciderea propriilor copii reprezintă un instrument de pedepsire a mamei. O astfel de manifestare este mai puțin probabilă în cazul unei femei, explică Petermann.
Mai degrabă, el crede că mamele care își ucid pruncii proiectează asupra acestora propria lipsă de perspectivă și suferințele vieții proprii, căutând să îi scutească pe copii de aceleași suferințe.
Starea materială a familiei este un factor mai puțin decisiv în acest context. Acestea sunt acțiuni "care pot fi consemnate în toate categoriile sociale", spune expertul.
Foarte important este în ce măsură oamenii sunt integrați într-un grup social și dacă au persoane de contact. Petermann spune că va trebui aflat dacă femeia a fost lăsată singură de tatăl sau tații copiilor în creșterea acestora.