Totul sau nimic

După conservatorul şi tradiţionalistul Papă german Benedict al XVI-lea, odată cu instalarea în Sfîntul Scaun a argentinianului Papa Francisc, dinspre Vatican pare a sufla un vînt proaspăt. Vizita în Brazilia a Supremului Pontif şi prezenţa sa la Zilele Tineretului din întreaga lume a confirmat în ochii observatorilor noua direcţie pe care capul bisericii catolice vrea s-o imprime instituţiei religioase.

Papa vrea să fie cît mai aproape de oameni, din care motiv a renunţat la aşa numitul „papamobil”, comunicarea şi dialogul sunt termenii frecvenţi în discursul public al lui Francisc, dar şi utopia, relevă DIE WELT, citînd cîteva din spusele acestuia: Nu-mi place un tineret care nu protestează, tineretul are mai multă energie spre a-şi apăra ideile.

Totuşi, să nu ne amăgim: femeilor le este pe mai departe interzis accesul la preoţie, ceea ce nu înseamnă că rolul lor trebuie să rămînă unul exlcusiv matern. Papa a pledat pentru aflarea unei profunde teologii feminine. Nici tema homosexualităţii nu a rămas un tabu. Biserica catolică interzice o discriminare a homosexualilor şi revendică integrarea acestora, a dat de înţeles Papa Francisc, în spiritul catehismului catolic. Potrivit căruia, nu înclinaţiile homosexuale, ci practicarea acestei propensiuni este reprobabilă.

Nou este contextul în care Papa Francisc a adus în discuţie această problemă, observă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, şi anume, referindu-se la structurile Vaticanului. Ceea ce, indirect, atestă existenţa unor relaţii homosexuale în biserică. Problematică nu este însă prezenţa homosexualilor în instituţiile clericale, ci relaţiile instituite în baza acestei specificităţi, deduce ziarul german.

Dintre toţii Papii moderni, Francisc ar fi cel care le-a venit cel mai generos în întîmpinare homosexualilor, scrie HOSPODARSKE NOVINY. Ziarul ceh citează cuvintele Papei: Cine sunt eu ca să judec? Şi presupune că, la auzul acestora, tuturor homofobilor ar fi trebuit să le sune clopotele de alarmă.

Că noul chip instalat în Sfîntul Scaun va reuşi să revoluţioneze biserica catolică – este îndoielnic, din perspectiva ziarului LE MONDE. Care, totuşi,concede Papei Francisc meritul de a fi criticat biserica, învinuind-o că s-a îndepărtat de oameni, că este autarhică şi prizonieră a unui limbaj de lemn. Dacă Ioan Paul al II-lea a trezit tineretul catolic, Benedict al XVI-lea s-a străduit să-l educe iar Francisc va încerca să-i netezească calea spre noi misiuni. Dar „efectul Francisc” nu se va produce imediat şi el îşi are propriile limite. Sunt termenii în care ziarul francez temperează aşteptările exagerate în capacitatea actualului papă de a înnoi radical biserica.

Vor înnoi primele negocieri directe dintre israelieni şi palestinieni, la 20 de ani după acordul de la Oslo şi la 46 de ani de la ocuparea Cisiordaniei de către Israel, şansele păcii? Cert este că în stadiul actual şi palestinienii şi israelienii sunt de acord asupra unui singur lucru: că nu pot fi de acord, titrează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG analiza „convorbirilor despre convorbiri”.

Foarte subţire este gheaţa pe care evoluează convorbirile, remarcă DER STANDARD. Temele care blochează negocierile de ambele părţi au rămas aceleaşi: Israelul refuză să recunoască existenţa unui stat palestinian şi continuă colonizarea ţinuturilor palestiniene, în timp ce autorităţile autonomiei palestiniene nu pot ţine sub control lansarea de rachete din Fîşia Gaza, în sudul Israelului. Or, conchide LA VOIX DU NORD, exact acestea sunt opreliştile în calea unei înţelegeri.

După lamentabila, revoltătoarea şi încă neterminata poveste a furtului tablourilor din Muzeul de la Rotterdam de către o bandă de hoţi români, după vestea că cele şapte tablouri ar fi fost arse de mama unuia din răufăcători, veste ulterior pusă la îndoială, realimentînd speranţa unei posibile recuperări, fie şi parţiale, a capodoperelor, o nouă ştire umbreşte prestigiul României.

În oraşul Roman a fost comis un sacrilegiu cultural, un act de ruşine relatează NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, referindu-se la demolarea casei scriitorului M. Blecher, unul din marii autori ai literaturii universale. Casa scriitorului mort de tînăr, torturat de boală, dar autor al unor texte de excepţie, a fost demolată de proprietar, în pofida împotrivirii formulate de primar, ca şi a apelurilor lansate în presă în favoarea conservării ei. Autorul textului consideră că sacrilegiul a fost comis cu bună ştiinţă şi nu din ignoranţă, de vreme ce primăria a autorizat deja în decembrie trecut demolarea clădirii. Astfel, perfidul joc dublu s-a înscris pe calea reglementată administrativ.

În cuprinsul articolului este citată şi perspectiva lui Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin şi traducătorul în germană al textelor lui M. Blecher. Wichner întrevede în această barbarie nu o gafă provincială, ci continuarea unei atitudini scandaloase manifestată imediat după decesul scriitorului, şi anume, prezentarea lui Blecher şi a scrierilor sale în termeni critici, în aşa fel încît să semnalizeze fiecărui român că în cauză ar fi fost un spirit inferior, care nu ar fi fost reprezentativ pentru tradiţia cu adevărat importantă a literaturii române.

În finalul articolului, după ce se aminteşte că totuşi primăria nu este atît de ignorantă pe cît s-ar crede, de vreme ce, după ani de eforturi susţinute, Casa memorială Sergiu Celibidache nu a fost demolată şi va fi scoasă din mizerabila stare în care se află cu bani europeni, autorul textului reţine o tragică coincidenţă: la împlinirea a 75 de ani de la moartea lui M. Blecher, nu mai rămîne în urma scriitorului decît piatra de mormînt în cimitirul evreiesc, groaznic de părăginit, pe malul unui rîu, nu departe de casa dărîmată. Şi mai rămîn textele scriitorului.