Top Secret: exporturile de arme

În 2011, presa germană anunţa că guvernul de la Berlin a aprobat vânzarea unui lot de 200 de tancuri către Arabia Saudită. Informaţia nu a fost confirmată. Până şi Bundestag-ul, printre atribuţiile căruia se numără controlul asupra executivului, va afla abia la sfârşitul acestui an dacă tancurile Leopard 2 au ajuns în regatul saudit sau nu. Atunci va fi prezentat raportul privind exporturile de arme pe 2011.    

În decembrie anul trecut, parlamentarii germani şi cetăţenii de rând au aflat, din raportul pe 2010, că, pe lista ţărilor care beneficiază de echipament militar produs în Germania, Arabia Saudită se găseşte pe locul 10. Pe lista ţărilor care au cumpărat tancuri Leopard 2 s-au mai regăsit, în acelaşi an, Chile, Singapore şi Turcia. 

Fruntaşă la exporturi

Acum doi ani, după SUA şi Rusia, Germania era cel de-al treilea mare exportator de arme din lume. Volumul exporturilor s-a ridicat la 2,1 miliarde de euro. În orice caz, peste jumătate din această sumă a reprezentat livrarea a trei nave de război către partenerii NATO, Portugalia şi Grecia.

În principiu, au mai fost aprobate exporturi către alte state NATO şi din UE. Pentru onorarea altor comenzi există un regulament clar referitor la controlul armelor de război, la comerţ exterior, codul european de conduită privind exporturile de tehnologie militară şi echipament, precum şi liniile directoare în domeniul exporturilor de armament ale guvernului german.

Livrările în ţările implicate în conflicte armate sau în care se poartă războaie civile sunt interzise. Excepţie fac misiunile cu mandat ONU. 

În cerc restrâns

Decizia de aprobare a exporturilor de arme nu îi revine întregului guvern de la Berlin, ci numai unei comisii - Consiliul Federal de Securitate. Din acest for de decizie iau parte, pe lângă cancelar, şeful cancelariei primului-ministru, precum şi reprezentanţii ministerelor apărării, de externe, finanţe, interne, justiţie, economie şi dezvoltare. La reuniuni mai ia parte şi reprezentantul administraţiei prezidenţiale, dar numai în calitate de observator. 

Parlamentul află cu o întârziere de un an dacă toate regulile au fost respectate sau nu. După aceea, raportul este dezbătut în Parlament câteva luni la rând. În cele mai multe cazuri, opoziţia îi reproşează guvernului că a pus interesele economice înaintea altor aspecte şi că a văzut prea în roz situaţia respectării drepturilor omului în anumite ţări importatoare.

Aproape de fiecare dată opoziţia cere ca Parlamentul să poată controla exporturile de echipament militar înaintea aprobării acestora. După ce se schimbă guvernul, aproape toată lumea dă uitării această solicitare.