1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Theresa May cere UE amânarea Brexit până pe 30 iunie

5 aprilie 2019

Premiera britanică a trimis UE o scrisoare în care a propus prelungirea termenului de Brexit până la finalul lui iunie. Ea mai scrie că Londra va face pregătiri pentru alegerile europene din mai.

https://p.dw.com/p/3GJFl
Brexit - Britische Premierministerin May
Imagine: picture-alliance/dpa/G. V. Wijngaert

În exact o săptămână, Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană - dar nici până în acest moment nu se prevede o părăsire ordonată, cu un contract, a blocului comunitar. Premiera britanică Theresa May a solicitat prin urmare Uniunii o nouă amânare a Brexit, de data aceasta până la 30 iunie. Simultan, Regatul Unit va demara pregătirile pentru alegerile europene, la care este obligat să participe dacă nu pleacă din UE înainte de scrutinul din mai. Doamna May a trimis o scrisoare în acest sens președintelui Consiliului European, Donald Tusk. Dacă Londra și Bruxellesul vor ratifica un eventual acord de Brexit, acesta ar putea avea loc și înaintea termenului de 30 iunie. 

Donald Tusk pledase anterior pentru o amânare cu 12 luni a Brexit. El ar dori să le prezinte vineri propunerea sa celorlalte 27 de țări membre ale Uniunii, după cum a confirmat un funcționar european la Bruxelles. Termenul limită pentru Brexit ar urma să fie scurtat, dacă va exista o înțelegere prealabilă cu Londra în acest sens. În prezent, data de părăsire a UE de către britanici este 12 aprilie.

Fără plan

La Londra, Camera Comunelor a respins deja de trei ori acordul de Brexit negociat de guvernul britanic cu autoritățile comunitare. De asemenea, deputații britanici au respins și celelalte variante alternative. Guvernul și opoziția se străduiesc de mai multe zile să găsească o direcție comună, deocamdată fără succes. Vicepreședintele laburist Tom Watson a declarat vineri dimineață că partidul său are nevoie de ceva timp pentru a discuta despre poziția sa cu șefa executivului.

Donald Tusk
Donald TuskImagine: picture-alliance/NurPhoto/N. Economou

Miercurea viitoare, la Bruxelles are loc un summit special privind Brexitul, reuniune la care cei 27 de șefi de stat și de guverne din UE trebuie să voteze în unanimitate pentru prelungirea termenului limită pentru Marea Britanie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla și dacă nu va fi găsită nicio altă soluție, Regatul Unit ar urma să părăsească Uniunea fără acord pe 12 aprilie - cu consecințele negative de rigoare pentru mediul economic și pentru cetățeni. 

 Jeremy Corbyn
Liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn, invitat la discuții pentru găsirea unui compromisImagine: Reuters

Cancelara germană Angela Merkel a declarat joi la o vizită în Irlanda că va lupta până în ultimul moment pentru a împiedica un astfel de scenariu. Contribuabilii germani au urma să plătească suplimentar la bugetul UE câteva sute de milioane de euro pe termen scurt, dacă se va ajunge la un Brexit nereglementat. 

Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a declarat pentru Agenția Germană de Presă (dpa) că Germania ar urma să preia în acest an costuri suplimentare "ceva mai mici de 500 de milioane de euro" dacă Londra iese din UE fără un acord și încetează brusc orice plăți către bugetul comunitar. Suma ar fi totuși comparabil mică, a spus Oettinger. În 2019, ar rezulta în urma unui așa-zis No-Deal-Brexit o gaură financiară de până la cinci miliarde de euro, a declarat politicianul creștin-democrat german. În 2020, ar fi vorba de 12 miliarde, din care jumătate ar urma să fie acoperite prin economisiri iar cealaltă jumătate prin contribuții suplimentare ale celorlalte țări membre. Și în acest caz ar urma ca Germania să plătească sume suplimentare substanțiale. 

os/rcs (dpa, afp)