Teroriști pentru o societate deschisă

Se spune mereu că atentatele din Franța și Belgia sunt eșecuri ale serviciilor de securitate. Ultima dată a spus-o, într-un interviu la RFI în limba română, deputata ALDE, Renate Weber. Până la un punct este o afirmație corectă. Într-adevăr, eșecul se contabilizează în dreptul acelora care au reponsabilitatea legală de a-i proteja pe cetățeni de atacuri teroriste. Dar o asemenea perspectivă (care nu trebuie desigur minimalizată) camuflează un eșc mai difuz și mai mare, acela al politicilor generale ale guvernelor.

S-a uitat mult prea repede, din păcate, conduita poliției germane din Köln, dar și din alte părți ale Europei, care intimidată fiind de instrucțiunile politice privindu-i pe refugiații orientali a tins să ascundă violențele și hărțuielile din noaptea Anului Nou. Este chiar uimitor cât de repede s-a trecut peste acest episod care dezvăluie însă cu cea mai mare exactitate unde se află vina politicienilor și care este modul în care politica paralizează serviciile de securitate. Dacă un polițist riscă să fie dat afară pentru conduite ”rasiste”, el cu siguranță că va adopta o atitudine evazionistă și abulică. Poliția germană a fost criticată în mod aberant în loc să fie luată în vizor, cu mai multă îndrăzneală, politica ”prevenitoare” care a provocat această abulie autoprotectivă.

Problema terorismului nu este foarte diferită, căci serviciile de securitate au în esență de rezolvat aceeași problemă: se ocupă de musulmanii aflați pe teritoriul lor, supraveghează geamiile în care se rostesc discursuri radicale? Sau evită să facă acest lucru de teama de a nu fi acuzate de hățuire discriminatoatre și de încălcarea gravă a drepturilor omului? De fapt dezbaterea a și început, presa europeană de peste tot fiind deja inundată de comentariile unor sociologi, filozofi, specialiști care explică că a lua în vizor comunitățile musulmane este complet greșit, abuziv și discriminatoriu. Renate Weber de altfel se înscrie ea însăși în acest curent care tinde să culpabilizeze excesiv serviciile de securitate, ignorând responsabilitatea politicii și ambianța ideologică generală.

Ca să înțelegem mai bine această situație să luăm chiar exemplul lui Faycal Cheffou, arestat la câteva zile după atentatul de la Bruxelles și despre care se crede că este bărbatul cu pălărie și haină ușoară care apare într-o imagine intens difuzată alături de cei doi teroriști kamikaze identificați în prealabil. Dacă el este omul din fotografie, atunci se știe că activează de mulți ani ca activist civic în favoarea drepturilor omului, așa cum îl vedem într-un reportaj de acum doi ani în care, ca ziarist independent, relatază despre tratamentul - inacceptabil din punctul său de vedere - la care sunt supuși imigranții ilegali într-un centru de găzduire. Ziaristul-activist Cheffou se arată indignat că, în timpul postului ritual islamic, personalul de serviciu le oferea emigranților masa la orele obișnuite și pleca apoi acasă, lăsându-i pe postitori fără mâncare după ora la care aceștia s-ar fi cuvenit să mănânce. ”Fac un apel către orice persoană care se simte datoare să protejeze demnitatea umană....”, spunea patetic Cheffou într-un reportaj din 2014. (Youtube)

Ceea ce atrage atenția este faptul că Cheffou și-a construit imaginea publică a activistului civic, a luptătorului pentru drepturile omului, devenind intangibil pentru serviciile de securitate culpabilizate intens de toți ceilați activiști ”human rights”, din care și Renate Weber face parte.

Dacă politica unui stat începe să fie dominată de activiști liberali radicali, serviciile de securitate vor tinde să omită din obiectivele lor persoane ca Faycal Cheffou, căci dacă ar face o descindere într-o moschee dubioasă ar fi o hărțuire discriminatorie, adică o vină gravă, dar dacă ar reține fără motive ”serioase” un militant pentru drepturile musulmanilor/omului ar fi o vină gravă la pătrat. Ar fi un atac la însăși ”infrastructura” de protecție a drepturilor omului.

Prin urmare, fără a-i scoate din discuție pe agenții serviciilor de securitate, nu putem să nu observăm că se întețește campania publică menită să disculpe tocmai acele politici care amputează instituțiile specializate și le transformă în spectatoare neputincioase. Se spune astăzi pe toate canalele că a restrânge libertățile este o capcană, căci exact asta și-ar dori de fapt teroriștii. Dar dacă teroriștii se disimulează, așa cum am văzut, în activiști pentru drepturile omului? Și în militanți ai societății deschise?