Terorismul profită de pe urma prostiei principiale

La Ankara, a doua zi după atacurile teroriste de la Bruxelles, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, se arăta profund nemulțumit față de mefiența frivolă pe care o manifestă față de turci unele țări occidentale. În conferința de presă susținută în comun cu președintele Klaus Iohannis, șeful statului turc a relatat cum unul dintre autorii atacului de la Bruxelles fusese arestat aproape de granița siriană, la Gaziantep , în vara anului trecut și expulzat în Belgia, oferind totodată informații privind legăturile sale cu teroriștii. Dar autoritățile de la Bruxelles, a continuat jignit președintele Turciei, au crezut de cuviință să-l pună imediat în libertate, considerând că informațiile primite din Turcia sunt îndoielnice. ”Sunt încredințat, a mai sus șeful statului turc, că dacă statele lumii își vor uni eforturile și se vor solidariza în această luptă, flagelul terorismului va fi lichidat”.

Conduita frivolă a serviciilor de securitate belgiene nu a fost, după toate aparențele, un simplu accident, ci mai curând o formă de cecitate ideologică cu o lungă istorie. Regimul politic de la Ankara este privit cu multă suspiciune din cauza durității cu care au fost reprimați separatiștii kurzi și a modului părtinitor în care Turcia a intervenit în conflictul sirian (ca de altfel toți ceilalți actori externi implicați), dar și din pricina reprimării opoziției liberale interne. Dar transferul acestor suspiciuni asupra unor teme de securitate se poate dovedi, așa cum am văzut, fatală.

Se pare că același transfer ideologic s-a produs și în Franța, acolo unde președintele François Hollande și mai ales ministrul său de externe Laurent Fabius au manifestat o ostilitate obsesivă împotriva lui Bashar al-Assad, refuzând absolut orice fel de concesie. De altfel, atunci când alianța occidentală anti ISIS a convenit împreună cu Rusia să facă un compromis în aceasta privință, Laurent Fabius a fost nevoit să demisioneze.

Dar, în anii anteriori, serviciile secrete franceze au fost văduvite de informații importante, din cauza faptului că serviciile lui Bashar al-Assad, în replică la ostilitatea franceză, refuzau, evident, să coopereze. Revista conservatoare din Franța, Valeurs Actuelles (Le Monde și numeroasele publicații ale stângii liberale ar fi refuzat o asemenea abordare), publica în 15 noiembrie anul trecut un interviu cu un fost șef al contraspionajului francez, Bernard Squarcini, care a relatat felul în care, din cauza orbirii ideologice a guvernului socialist de la Paris, Franța a pierdut informații vitale, care ar fi putut preîntâmpina atacurile tragice din ultimul timp.

”Acum doi ani - relata în noiembrie 2015 Bernard Squarcini - serviciile siriene mi-au oferit efectiv o listă cu francezii care luptau în Siria. Am vorbit cu foștii mei colegi care l-au informat pe Manuel Valls. Condiția pusă de sirieni era ca Franța să accepte un anumit nivel de cooperare la nivelul serviciilor de informații. Mi s-a comunicat un refuz net, cu motivație ideologică. A fost păcat, căci propunerea era o bună amorsă pentru a reînnoda relații profitabile și mai ales pentru a-i cunoaște, identifica și supraveghea pe toți acești cetățeni francezi care călătoresc între țara noastră și Siria. Rezultatul: nu știm nimic despre ei și pierdem foarte mult timp cerând informații serviciilor secrete germane, care au rămas la fața locului, dar mai ales iordanienilor, rușilor americanilor și turcilor. Nu mai suntem deloc în mijlocul faptelor.” (Valeurs Actuelles, 15 noiembrie 2015 citată și de Hotnews în 25 martie 2016)

Se pare însă că cel puțin pentru belgieni (și poate și pentru francezi, căci Bernard Squarcini nu mai e, fatalmente, la curent cu tot ce se întâmplă) nici turcii nu sunt de încredere din aceleași motive. Poate doar iordanienii să fi rămas principala sursă de informații a occidentalilor care nu au mijloace proprii, așa cum am înțeles printre rânduri din mulțumirile adresate de Federica Mogherini la Amman. Dar, în linii mari, nu putem să nu constatăm eșecul tragic al serviciilor de securitate franceze și belgiene. Nicio scuză nu mai e posibilă și nicio căință suficientă.

Întrebarea este: ce contează mai mult? Exigențele democratice privitoare la respectarea libertăților politice în Siria, Turcia, Rusia șamd sau protejarea vieților propriilor cetățeni? Reascultându-l pe președintele François Hollande vorbind pe un ton înalt despre marea misiune a Franței, despre exigența politică și morală inflexibilă pe care Occidentul ar trebui să o manifeste față de tiraniile Răsăritului, nu putem să nu vedem uriașul contrast dintre ambiții și realitate. Închiși în puritatea doctrinei, o seamă întreagă de lideri occidentali, laolaltă cu filosofii lor de circumstanță, au întors spatele realității, punând în pericol viața cetățenilor proprii.

Liderii politici europeni ar trebui acum să-și asume răspunderea pentru orbirea și neputința lor. Iar Europa în întregul ei s-ar cuveni să-și reordoneze prioritățile.