Teroarea otrăveşte orizontul mental

Teroarea de o asemenea anvergură şochează, indiferent dacă făptaşul e de dreapta, de stânga, este fundamentalist al unei religii sau al alteia. La fel, nu contează dacă atacul a fost executat de o grupare sau de o singură persoană. Iar pentru o victimă a terorii nu este relevant în virtutea cărei idei sau în numele cui a trebuit să moară sau să fie rănit. Asta fiindcă victimele terorismului sunt nevinovate. De aceea teroarea este în sine atât de detestabilă.

O altă caracteristică a terorii este că afectează un număr mult mai mare de persoane decât victimele directe. Teroarea generează frică. Oamenii ajung să se întrebe în general dacă oraşul în care trăiesc, avionul în care vor să se urce sau evenimentul la care vor să participe nu constituie cumva o viitoare ţintă. Mai ales politicienii nu obosesc să afirme că frica de terorism nu trebuie să ne modifice comportamentul, fiindcă, într-un atare caz, terorismul a şi biruit deja. Şi asta este cât se poate de adevărat.

Teroarea provoacă însă şi mai multă frică, frica de posibili făptaşi. Ajungi să te întrebi: Este vecinul meu sau omul care stă lângă mine în tramvai periculos? Doar fiindcă poartă barbă sau este mai altfel îmbrăcat, că este musulman sau numai străin? Devine evident că teroarea modifică felul de a gândi, că otrăveşte minţile oamenilor. Frica produce păreri preconcepute, frica extremă chiar fobii, şi o astfel de evoluţie nu are voie să se petreacă în societăţile democratice.

Succesul la urne obţinut de formaţiuni xenofobe şi antiislamiste din numeroase ţări europene a demonstrat cât de otrăvită este deja starea de spirit în Europa. Primele ore scurse de la atacurile din Norvegia nu au făcut decât să confirme această stare de fapt. Totul era privit în acele prime ore prin următorul şablon: Norvegia are un contingent de trupe în Afganistan şi participă la atacurile aeriene ale NATO din Libia. Deci, bomba din Oslo nu putea fi detonată decât de un musulman. Cu două ore şi jumătate mai târziu, când s-a auzit de focurile de armă din tabăra de tineret, lumea şi-a spus automat: Executarea aproape simultană a mai multor atacuri poartă semnătura al Qaidei.

Nici informaţiile ulterioare nu i-au descumpănit iniţial pe specialiştii germani în materie de terorism care ţineau prelegeri la televizor. Imediat ei au venit cu întrebarea dacă făptaşul, imobilizat între timp, deţine cetăţenia norvegiană, fiindcă mulţi imigranţi musulmani au dobândit-o deja. Aşadar, au continuat ei, arestatul este blond cu ochi albaştri? Atunci trebuie să fie un norvegian convertit la mahomedanism. Se ştie că cei care se convertesc sunt foarte devotaţi noii lor credinţe. Ce-or fi simţit musulmanii care trăiesc în Germania, la auzul unor asemenea declaraţii la televiziunea publică germană? Că s-au simţit excluşi din societate nu trebuie nimeni să le ia în nume de rău. Şi astfel de momente otrăvesc modul de gândire.

Între timp ştim cu certitudine că făptaşul nu este musulman ci se vede pe sine ca pe un creştin radical. Pentru alte concluzii este încă prea devreme. Sigur este doar că teroarea este detestabilă, din cauza victimelor pe care le produce şi din cauza otrăvirii orizontului mental.

Autor: Felix Steiner / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident