1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un scenariu „de groază”

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău16 decembrie 2015

Preşedinţia Republicii Moldova a denunţat presiuni asupra şefului statului în vederea desemnării controversatului om de afaceri, Vladimir Plahotniuc, în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru.

https://p.dw.com/p/1HO6o
Imagine: picture-alliance/dpa/Jens Kalaene

Serviciul de presă al Preşedinţiei a difuzat marţi seară un comunicat în care se menţionează tranşant că la întâlnirea de luni, 14 decembrie, a şefului statului cu liderii Partidului Democrat, preşedintelui i s-a cerut să-l nominalizeze pentru funcţia de premier pe finanţatorul PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc. Iar preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a declarat ulterior presei că „discuția cu Timofti a fost una dură”.

Planul PD de demitere a şefului statului

Comunicatul dur al Preşedinţiei de la Chişinău a apărut după ce marţi, 15 decembrie, liderul PD, Marian Lupu, a sugerat că şeful statului ar putea fi demis dacă se va demonstra că „este captivul intereselor înguste ale unui partid”. Adică, PD a avut în vedere eventuala nominalizare pentru funcţia de prim-ministru a unei persoane (sugerate de PLDM), fără a se asigura că aceasta va avea susţinere politică în Parlament. În acest sens, presa de la Chişinău scrie că PD ar avea asigurate deja voturile socialiştilor şi comuniştilor. Mai mult, procedura se pare că a fost deja declanşată - socialiştii au solicitat marţi Curţii Constituţionale să explice dacă preşedintele Nicolae Timofti a încălcat legea prin faptul că nu a desemnat până la 14 decembrie un candidat pentru funcţia de prim-ministru. „Considerăm că există premise pentru ca domnul Timofti să fie învinuit de uzurparea puterii în stat şi să se înceapă procedura de demitere. Sunt premise clare pentru a vorbi despre alegeri anticipate. Considerăm că în cazul în care acum ar fi înaintat un candidat la funcţia de premier, deja ar fi încălcată procedura”, a menţionat liderul socialist, Igor Dodon. Sesizarea socialiştilor depusă la Curtea Constituţională pare oarecum ciudată, având în vedere că termenul-limită pentru formarea noului guvern este 29 ianuarie 2016, atunci când expiră trei luni de la încetarea mandatului precedentului executiv.

Potrivit analiştilor politici, scenariul PD, care presupune demiterea preşedintelui cu ajutorul stângii pro-ruse (după modelul demiterii guvernului Streleţ), are logică. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în cazul în care funcţia de şef al statului rămâne vacantă, preşedinte interimar devine şeful Legislativului, adică Andrian Candu, fruntaş PD şi finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc. În acest caz, nominalizarea lui Plahotniuc la funcţia de premier nu ar mai fi o problemă, iar la nivel legislativ se pare că PD are deja asigurate voturile necesare pentru învestirea unui nou guvern. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile preşedintelui interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, care a declarat marţi, după o discuţie avută cu şeful statului, că liderii PD l-ar fi asigurat luni pe preşedinte că „în cazul în care ar fi nominalizat Vladimir Plahotniuc în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, PD poate asigura învestirea noului guvern până la 18 decembrie”.

Iurie Leancă în lista de candidaţi propuşi de PD

Pe lângă Vladimir Plahotniuc, PD a mai propus 3 candidaturi pentru funcţia de şef al Executivului. Este vorba de (finul lui Vladimir Plahotniuc, care deţine în prezent funcţia de preşedinte al Parlamentului) Andrian Candu; de liderul PD, Marian Lupu şi de liderul Partidului Popular European din Moldova, deputatul Iurie Leancă, desprins anul trecut de PLDM.

După apariţia comunicatului Preşedinţiei, în presa de la Chişinău au apărut speculaţii despre o posibilă tentativă de a-l şantaja pe şeful statului cu iniţierea unor dosare penale împotriva feciorilor săi de către organele de anchetă subordonate PD. Iar miercuri, presa aservită PD deja a început să acrediteze ideea că preşedintele Timofti „s-ar fi înfruptat”, împreună cu liderul PLDM aflat în arest, Vlad Filat, din miliardul de dolari furat, în 2014, din sistemul bancar. Aşa explică portavocile PD faptul că şeful statului ar acţiona în tandem cu PLDM.

Dacă cedează Timofti, ultima soluţie – protestele stradale

Liderii protestatari din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău au declarat că în cazul în care PD va înainta cu scenariul absurd privind desemnarea lui Plahotniuc la funcţia de premier, Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” va organiza proteste stradale masive, cu impact garantat. Analiştii politici de la Chişinău susţin că propunerea candidaturii lui Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de premier de către PD reprezintă o sfidare a bunului simţ, o bătaie de joc faţă de cetăţeni. Şi asta deoarece conform ultimului Barometru al Opiniei Publice, lansat săptămâna trecută la Chişinău, Plahotniuc este perceput ca cel mai odios personaj politic din Moldova.

„Este evident că Partidul Democrat doreşte să-l aducă pe Plahotniuc în fruntea Guvernului, cu toate riscurile care ar rezulta pentru formaţiune. Această mutare, de fapt, face parte dintr-un plan mai amplu de acaparare definitivă a puterii în stat. Încercarea de a propune la şefia Guvernului o persoană cu cel mai înalt antirating din ţară este o sfidare a bunului simţ”, consideră fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Ţăranu.

Petru Bogatu: „Are loc o lovitură de stat latentă”

La rândul său, publicistul Petru Bogatu scrie că, de fapt, la Chişinău are loc „o lovitură de stat latentă”: „Partidul Democrat încearcă strunirea PL-ului pentru a-l constrânge să sprijine până şi cele mai odioase scenarii. Oficializarea puterii depline în stat, uzurpate prin corupere şi şantaj de Vladimir Plahotniuc - acesta a fost adevăratul motiv al arestării lui Vlad Filat şi demiterii guvernului Streleţ. Răsturnarea puterii legale este imposibil de realizat, însă, fără concubinajul contra naturii al PL şi PCRM. Iată de ce se pune presiune pe Dorin Chirtoacă (primar de Chişinău şi fruntaş PL) şi pe Mihai Ghimpu care, de fapt, sunt constrânşi să se sinucidă politic pentru a-l instala în jilţul de şef al Guvernului pe Plahotniuc”, scrie Petru Bogatu.

Miercuri, în a doua parte a zilei, președintele Nicolae Timofti va avea o întâlnire comună cu liderii celor trei fracțiuni parlamentare pro-europene (PLDM, PL şi PD) şi cu „grupul Leancă" (3 deputaţi). În cadrul întâlnirii se va încerca deblocarea situaţiei. Negociatorii vor trebui să convină care partid va propune candidatul la funcția de premier, drept pe care și-l adjudecă atât PLDM cât și PDM.

Republica Moldova are nevoie de soluţii urgente care să conducă la resetarea relaţiilor cu creditorii externi şi, în consecinţă, la resetarea economiei. Conform ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică de la Chişinău, ţara a intrat în recesiune - cu o scădere a Produsului Intern Brut de 3,7% în ultimul trimestru al anului în curs.