”Teatru absurd”

Într-o declaraţie difuzată de mai multe publicaţii din România, inclusiv de agenţia de presă Agerpres, Herta Müller a calificat discuţiile încinse în legătură cu ”excluderea” ei din Uniunea Scriitorilor drept ”teatru absurd”. Discuţiile au devenit virale pe Facebook. Mulţi dintre participanţii la aceste discuţii electronice nu s-au putut abţine de la lansarea unor atacuri sub centură şi de a da curs unor resentimente colorate cu toxine antisemite. Citez aici un exemplu postat în rubrica de comentarii ale unui mare cotidian: ”Evreicele sunt în general cam urâţele, da' Dicke Herta le bate pe toate.” Într-un alt ziar central din România se poate citi o postare, parcă preluată din arsenalul lingvistic al naţionalismului protocronist, belicos: „N-avem nevoie de laureaţi ai premiului Nobel dacă nu ştiu să-şi plătească dările. Să se ducă la ei acolo în Germania şi să nu se mai dea mari că sunt mai deştepţi ca noi!”

Întreaga discuţie a fost generată în urma publicării unei ştiri în care s-a spus că laureata Premiului Nobel pentru Literatură a fost dată afară din Uniunea Scriitorilor din România, fiindcă nu şi-a achitat cotizaţiile. Mai mulţi scriitori şi jurnalişti au intervenit, citând Statutul Uniunii care prevede că persoanele care nu-şi achită cotizaţiile sunt doar suspendate, dar nicidecum excluse.

În acest context, Herta Müller a precizat că nici nu ştia că este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi că nimeni nu a informat-o vreodată că a fost primită în breasla scriitorilor.

Într-o situaţie similară se află şi alţi scriitori. Într-un articol apărut pe data de 2 octombrie 2013 în ziarul Allgemeine Zeitung für Rumänien (ADZ) se relatează, între altele, despre ”excluderea” mai multor autori, pentru că nu şi-au plătit cotizaţiile. În articol sunt nominalizaţi următorii: Herta Müller, Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, Horst Fassel, Werner Herbert Haupt şi Kristiane Kondrat. Autorul articolului aminteşte că cei prezenţi la şedinţa Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara au taxat mai ales ”excluderea” Hertei Müller drept o gafă. Ca soluţie, spune mai departe autorul articolului, Hertei Müller ar fi trebuit sa i se ofere măcar calitatea de membră de onoare a Uniunii Scriitorilor din România.

Personal nu am fost informat oficial că am fost ”exclus” sau ”suspendat”, aşa cum niciodată nu am fost informat oficial că, după 1989, aş fi fost primit în Uniunea Scriitorilor. Din cîte ştiu eu, nici Herta Müller nu a fost informată asupra acestei chestiuni. Nici c-a fost primită şi nici că a fost ”suspendată” sau dată afară.

Între timp s-a publicat cererea Hertei Müller de primire în Uniunea Scriitorilor, datată 30 mai 1985. Scopul acestui demers îl află cititorii deja din titlul articolului: ”Documentul care o contrazice pe Herta Muller, în scandalul cu Uniunea Scriitorilor din România”.

Ceea ce s-a trecut sub tăcere în toată această discuţie este faptul că Herta Müller, Johann Lippet şi subsemnatul ne-am retras în decembrie 1985 cererile de intrare în Uniune. Documentul pe care l-am trimis atunci Asociaţiei şi Uniunii Scriitorilor din România îl anexez aici într-o copie scanată.

La această decizie comună se referă şi Herta Müller în declaraţia, citată de Agerpres: ”Pe vremea când mai trăiam în România, în 1985 sau 1986, s-a pus problema să fiu primită în Uniunea Scriitorilor. Atunci am condiţionat primirea mea de primirea lui William Totok. Dar cum el nu a fost admis, nu am intrat nici eu. De atunci nu am mai avut nici un contact cu această organizaţie. Şi nici ulterior nu mi-am exprimat vreodată intenţia de-a deveni membru al Uniunii.”

În volumul meu, ”Constrângerea memoriei” (apărut în 2001 la Editura Polirom), cît şi în volumul ”Die Zwänge der Erinnerung”, (apărut în 1988, la Hamburg, în Germania) menţionez, pe scurt, chestiunea cererilor noastre de primire în Uniunea Scriitorilor, cât şi retragerea cererilor în semn de protest faţă de înăsprirea acţiunilor represive, puse la cale de către organele de Securitate. Iată aici acest scurt pasaj din ”Constrângerea memoriei” (p. 120):

”Herta Müller, Johann Lippet şi eu ne-am retras în decembrie 1985 cererile de primire în Uniunea Scriitorilor, formulate cu un an înainte. Decizia am motivat-o într-o scrisoare adresată Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara şi Uniunii Scriitorilor din Bucureşti prin faptul că cererile de primire sunt trecute printr-un filtru politic, ceea ce contravine statutului organizaţiei.”

În urma creşterii acţiunilor represive şi încetarea activităţii cenaclului german, care funcţiona sub egida Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, a avut loc şi o întrevedere cu secretarul Asociaţiei, Anghel Dumbăveanu.

În aceste împrejurări, pe care le descriu în volumele amintite mai sus, am fost primiţi în Uniunea Scriitorilor (VS) din Republica Federală Germania. A fost un gest de solidaritate al scriitorilor din străinătate care, bineînţeles, a stîrnit reacţiile Securităţii.

Într-o notă de analiză a Securităţii, datată 15 decembrie 1986, se precizează: „[...] la data de 18 martie 1986 postul de radio ”DEUTSCHE WELLE” a transmis că Federaţia Scriitorilor din R. F. GERMANIA luînd act de persecuţiile şi şicanele la care sunt supuşi, a hotărît ca WAGNER RICHARD, HERTA MÜLLER, TOTOK WILIAM, LIPPET IOHAN să fie cooptaţi ca membri ai acestui for de protecţie căruia vor beneficia în viitor.” (ACNSAS, I 210845, vol. 3, ff. 71-76).

Într-o altă ”analiză” a Securităţii, însoţită de un ”plan de măsuri”, se menţionează că posturile de radio ”Deutsche Welle”, ”Europa liberă” şi ”unele publicaţii vest-germane” au difuzat informaţii despre ”aşa zisa persecuţie la care ar fi supus TOTOK WILLIAM, WAGNER RICHARD şi LIPPET JOHANN”, arătând ”că sînt cooptaţi în »FEDERAŢIA SCRIITORILOR VEST-GERMANI« de ocrotirea căruia se vor bucura în viitor.” [...] ”Direcţia I”, se spune mai departe, ”a luat măsuri de a propune să se informeze prin ministerul de externe ambasada R.F. Germaniei din Bucureşti pentru amestec în treburile noastre interne prin hotărîrea Federaţiei Scriitorilor vest-germani de a-i coopta pe TOTOK WILLIAM şi celelalte elemente ca membri ai acestui for.” (ACNSAS, I 210845, vol. 3, ff. 34-37.)

Repet, în încheiere, că despre primirea noastră în Uniunea Scriitorilor din România - după căderea regimului ceauşist - nici Herta Müller şi nici eu nu am fost înştiinţaţi printr-o scrisoare sau vreun document oficial.