1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sărăcie în creştere în cartierele Berlinului

2 aprilie 2009

În ultimii cinci ani a crescut sărăcia în mai mult din jumătate din cartierele Berlinului. Acestea sunt rezultatele celor mai recente statistici publicate de Senatul regional.

https://p.dw.com/p/HOh4
Imagine din cartierul berlinez cu cei mai mulţi imigranţi - NeuköllnImagine: DW/Stasik

Datele au scos din nou la iveală legătura strânsă între procentul imigranţilor şi nivelul de trai în anumite regiuni ale capitalei germane.

În Berlin traiesc din ajutor social 700.000 persoane si 179.000 copii, mai exact 37% din populatie. Diferenta dintre bogati si saraci devine din ce in ce mai pregnanta, iar cei mai afectati de saracie sunt batranii si somerii cu familii numeroase - arata statisticile publicate de Senatul Berlinului.

Cel mai scazut nivel de trai a fost din nou inregistrat in zonele cu un procent ridicat de imigranti, precizeaza Profesor Gerhard Meinlschmidt, unul dintre autorii studiului.

In cartierele Mitte si Neukölln, 70% din copii cresc in familii ale caror singur venit este ajutorul social. Conform Institutului pentru Demografie si Dezvoltare din Berlin (BIBE) aproape o treime din imigrantii turci nu au absolvit scoala iar 40% dintre acestia nu au un loc de munca.

In timp ce 22% din totalul locuitorilor Berlinului nu au nici o pregatire profesionala, in randul imigrantilor procentul ajunge la 48%.

Cunostintele limitate de limba germana atrag dezinteresul copiilor sau parintilor pentru scoala, imposibilitatea integrarii pe piata muncii sau consecutiv lipsa asigurarilor medicale - probleme sociale pe termen lung, care de cele mai multe ori se extind de la o generatie la alta.

Heinz Buschkowski (SPD), primarul cartierului Neukölln, unde traiesc cei mai multi imigranti din capitala, a propus ca alocatiile pentru copii sa nu fie acordate in cazurile in care se constata nefrecventarea masiva a cursurilor. Solutia ar fi una eficienta, considera acesta, in conditiile in care cartierul inregistreaza cea mai mare rata a saraciei din Berlin.

Senatoarea Katrin Lompscher (Die Linke) acuza sistemul de legi federale privitoare la reformele in domeniile sanatatii si ajutorului social. Acestea afecteaza Berlinul in mod special, a precizat Lompscher, unde traiesc 400.000 persoane cu un venit de sub 900 Euro pe luna.

Crestin-democratii propun introducerea unui card special pentru Berlin, care sa permita accesul persoanelor cu posibilitati financiare limitate la evenimente culturale si sportive.

Din cele 12 cartiere berlineze studiate, au fost inregistrate numai doua fara probleme sociale.

Autor: Lavinia Pitu

Editor: Ovidiu Suciu