Sărăcia din Germania cea bogată

În ultima săptămână a fiecărei luni la masă sunt numai cartofi şi morcovi fierţi. În frigider se găseşte o cutie cu lapte expirat pe care a primit-o de la cantina săracilor şi nişte pâine. Tot angajaţii de acolo i-au dat şi salata. Caloriferele nu mai funcţionează din februarie. De cald îi ţine un pulover cumpărat acum paisprezece ani. Tot atunci a făcut şi ultima vacanţă, a fost ultima oară la cinema şi la teatru.

"E o viaţă fără suişuri şi coborâşuri. Trăiesc în sărăcie de când mă ştiu", povesteşte Beate Gräbert. Are 72 de ani şi locuieşte într-un apartament de două camere în oraşul Köln. Soţul, pe care l-a îngrijit multă vreme a murit acum patru ani. Copiii locuiesc la câteva sute de kilometri depărtare şi nu o pot ajuta, fiindcă ei înşişi sunt şomeri. Aproape zece ani, şomer a fost şi răposatul soţ.

După ce şi-a crescut copiii, Beate a luptat pentru supravieţuire muncind temporar sau cu jumătate de normă pe unde a apucat. Pensia e mică, iar după ce achită chiria şi medicamentele de care are nevoie, femeii nu-i mai rămân nici măcar doi euro pe zi ca să trăiască.

Conform Băncii Mondiale, la nivel global există circa un miliard de oameni cu un venit asemănător. Diferenţa este că aceşti oameni trăiesc în ţările în curs de dezvoltare şi nu în occident. Oficial, rata sărăciei în rândul celor 21 de milioane de pensionari germani este de circa 10% din totalul populaţiei.

Din cauza metodelor de evaluare diferite, statisticienii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică se contrazic cu reprezentanţii altor instituţii care susţin că procentul bătrânilor care trăiesc la limita subzistenţei ar fi de 15%. Experţii sunt de aceeaşi părere în privinţa unui singur aspect: în următorii cinsprezece ani numărul germanilor afectaţi de sărăcie va creşte la zece milioane.

În ultimii ani, la nivel naţional, numărul cantinelor pentru săraci s-a dublat ajungând la două mii. "Tot mai multe văduve sau pensionari, care înainte au dus o viaţă decentă, nu mai au de unde să-şi achite chiriile şi să-şi procure hrana după data de 15 sau 20 a fiecărei luni", spuune Dieter Pfuhl de la centrul social "Misiunea Gării", Berlin.

Cauzele acestei involuţii sunt diverse: de la şomajul pe perioadă lungă la diminuarea salariilor noii generaţii de angajaţi. În condiţiile în care mulţi sunt remuneraţi cu mai puţin de şapte euro pe oră, contribuţia lor la fondul de asigurări sociale este semnificativ redusă. Doar două treimi din angajaţi achită lunar banii pentru pensie.

Raportul între numărul contribuabililor la casa de asigurări şi cel al pensionarilor este de 3:1, însă până în 2030 se estimează că va ajunge de 1:1. Existenţa unei pensii unitare care să acopere numai strictul necesar se propune de câţiva ani încoace. În ultimii ani statul a tăiat ajutoarele sociale, apoi le-a majorat nesemnificativ, dar cele care au mai rămas se vor diminua în viitor.

Existenţa unei comisii guvernamentale însărcinate cu prevenirea şi combaterea sărăciei în rândul populaţiei vârstnice, comisie care ar fi trebuit să-şi înceapă activitatea luna aceasta, a fost anulată şi înlocuită cu un "dialog guvernamental", programat în toamnă.

Autori: Wolfgang Dick, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu