Sărăcia, bat-o vina

Nu întâmplător, în regiunea găgăuză, cea mai pauperă zonă a acestei ţări situate, vai, la polul sărăciei europene, abia dacă un om din zece s-a învrednicit să răspundă apelului adresat de partidele necomuniste electoratului basarabean.

Sărăcia e una din noţiunile cheie şi în ce priveşte problemele ridicate de expulzările de romi din Franţa. Din pricina ei, mulţi romi care ar dori să se integreze, dar n-au, din varii motive, această şansă în ţări precum Slovacia, Ungaria, Cehia, România şi Bulgaria se văd nevoiţi să rămână cantonaţi în vechi tradiţii şi să-şi ia lumea în cap.

Viaţa nomadă blochează accesul copiilor lor la şcoală şi îi determină pe unii din părinţii lor să-i trimită la cerşit ori furat, dacă nu şi la a face trotuarul. În supra-aglomerata Europă, care nu prea mai are de mult spaţii vide, apariţia romilor nomazi provoacă frica şi furia. Autorităţile - şi nu doar cele din Franţa sau Italia - intervin şi-i expulzează.

Germania bunăoară, care dispune de o extrem de rafinat articulată legislaţie a străinilor, a expediat în ultimii ani numeroase familii de romi înapoi în republicile fostei Iugoslavii, deşi oamenii repatriaţi se aflau de ani buni pe teritoriul german, iar copiii lor se născuseră în Republica Federală şi nu vorbeau decât germana.

Înainte de a se închide, cercul vicios mai include şi intoleranţa tot mai accentuată care se manifestă peste tot în Europa faţă de poporul romilor, cel care ar fi meritat respect din partea culturii universale chiar şi doar pentru că ne-a dăruit miracolul numit Flamenco.

Înseamnă toate acestea că romii ar fi toţi, fără excepţie, nişte îngeri fără de prihană? Ori săraci lipiţi pământului? Defel. Monumentalul prost gust al palatelor pe care şi le-au construit unii purtători de ghiuluri, în România, e strigător la cer. De cealaltă parte, mulţi sunt cei care, după un contact direct cu un clan de romi sau cu altul, s-au plâns că au fost furaţi, şantajaţi, terorizaţi.

Se repetă ad infinitum plângeri, potrivit cărora vecinii romi din şatră nu vor să înveţe, nu vor să muncească, se ţin de furtişaguri.

Acuzele autorităţilor franceze, potrivit cărora delincvenţa juvenilă a crescut la Paris şi în alte oraşe din pricina minorilor romi nu sunt toate lipsite de orice temei. Dar generalizările sunt abuzive. Obligatorie e tratarea diferenţiată a chestiunilor. În fond, nu toţi romii sunt nomazi. O treime sunt, potrivit unor estimări credibile, perfect integraţi, altă treime s-ar integra dacă ar putea. Iar apoi sunt destui nomazi perfect oneşti.

Apoi, combaterea delictelor e sarcina justiţiei. Care are datoria de a le pedepsi individual. La rândul lor, societăţile europene au misiunea de a aborda în fine adecvat chestiunea şi de a proceda la sistematica şcolarizare a romilor nomazi. Adoptarea de măsuri punitive colective de felul deportărilor sau expulzărilor machiate violează flagrant tradiţiile civilizaţiei europene şi spiritul revoluţiei franceze, fiind ca atare intolerabilă.

La fel de inacceptabilă e aroganţa şi trufia cu care autorităţile franceze au reacţionat la masivele proteste exprimate, între altele, la finele săptămânii trecute, de zeci de mii de francezi şi de europeni. Dat fiind caracterul paneuropean al problemelor pendinte e cu totul incomprehensibilă decizia guvernului francez de a organiza luni, un seminar la nivel înalt, privind migraţia, la care n-au fost invitaţi nici un ministru din România, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Slovacia, ţările continentale în care trăiesc majoritatea romilor.

A sosit timpul să se pună capăt acestor atitudini ţinând de politicianism îngust şi steril, de superbie găunoasă şi de rasism şi să se treacă la mobilizarea tuturor resurselor pentru a se distruge cercul vicios. Iar în context, nu sărăcia e cuvântul cheie. Ci educaţia.

Autor. Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz