Sărăcia, bat-o vina

„Sărac, dar cinstit?” Cinstit şi totuşi deportat din Italia? În timp ce Germania se afundă „într-o exagerată îngrijorare” privind propria sărăcie, care, potrivit ziarului elveţian Neue Zuercher Zeitung, e alimentată de un periodic raport guvernamental, deşi pauperitatea e, în Republica Federală, „mai puţin extinsă decât altundeva în Europa”, guvernul italian intenţionează să ia măsuri împotriva imigranţilor fără statut legal, scrie cotidianul berlinez Die Welt.

Ziarul relevă că „transpunerea promisiunilor electorale ale noului guvern italian” privind adoptarea de măsuri contra imigraţiei ilegale „îi vizează şi pe unii cetăţeni români”. In ultimele zile „au fost arestate sute de persoane, din care jumătate străini fără drept de şedere...La adăpost nu sunt decât străinii care posedă locuinţă şi un loc de muncă”.

Citim în ziar: „Guvernul italian proiectează să-i repatrieze şi pe cetăţenii UE, care nu dispun de un venit propriu, ori comit delicte penale, o prevedere ce se referă în special la romi”.

Die Welt aminteşte de „zecile de mii de imigranţi din România, între care şi mulţi romi, sosiţi în Italia după aderarea ţării la UE”, de apariţia spontană a „mahalalelor din marginea metropolelor italiene” şi de teama „romilor că vor deveni victimele unor excese rasiste”. O teamă amplificată de „atacul cu bombe incendiare asupra unei tabere de romi de la Neapole”, care a urmat „zvonului că o ‚ţigancă’ ar intenţiona să răpească un copil”.

În reacţie, guvernul italian „s-a străduit să se disocieze de violenţe fără să renunţe însă la un curs ferm”, susţinut de trei sferturi din populaţia italiană. Conform cotidianului Corriere de la Sera, citat de Die Welt, „excesele împotriva romilor s-ar datora ineficienţei administraţiei, poliţiei şi justiţiei combinate cu problemele confruntând sudul Italiei”.

Die Welt reia şi criticile iscate de măsurile proiectate de guvernul de la Roma. „Ministrul de ‚justiţie’ al Vaticanului, cardinalul Renato Martino a avertizat faţă de defăimarea românilor ca popor de delincvenţi. Iritări au apărut şi în relaţiile dintre Roma şi Madrid, după ce unii miniştri spanioli au calificat clasa politică italiană drept xenofobă”.

Die Welt semnalează pe aceiaşi pagină că „UE începe să-şi piardă răbdarea cu Bulgaria”, din pricina extinsei corupţii din această ţară. In reacţie au fost sistate plăţi din programele europene Phare şi Zapard, dar „Comisia Europeană e prinsă într-o menghină”, fiindcă „Sofia ar putea reacţiona la eventuale sancţiuni blocând anumite decizii ale UE care presupun voturi unanime”. In plus există „riscul intensificării unei stări de spirit antieuropene în Bulgaria”.

In rest ziarele germane se arată alarmate de crescânda discrepanţa dintre bogaţi şi săraci. In context, analiştii de stânga revendică sporirea flancărilor sociale ale economiei de piaţă şi refuză diminuarea taxelor şi impozitelor. Dimpotrivă, cei de dreapta cer reducerea statului asistenţial, întrucât, după cum relevă Frankfurter Allgemeine Zeitung, „munca reprezintă scutul cel mai eficient împotriva sărăciei”.

Comentatorii mai reclamă demersuri pentru promovarea bio-diversităţii şi protecţia speciilor ameninţate, pe marginea unei conferinţe pe această temă care a debutat la Bonn.

Editorialiştii mai elogiază curajul unui ministru social-democrat de la Berlin, unicul demnitar guvernamental care a îndrăznit să-l primească pe Dalai Lama în pofida criticilor Chinei comuniste şi a celor formulate de colegii săi de partid. Dar până şi ministrul dezvoltării, Heidemarie Wieczorek-Zeul (Heidi cea roşie, după cum e poreclită reprezentanta aripii stângi a social-democraţiei germane) "a ţinut să precizeze că e vorba doar de o primire neoficială cu liderul tibetan. Ca şi cum Dalai Lama, laureatul premiului Nobel pentru pace ar fi un delincvent sau un terorist de tipul celor din gruparea (extremistă islamică palestiniană) Hamas”, se indignează pe bună dreptate Westfalenblatt din Bielefeld, în legătură cu vădita jenă de a-l primi pe liderul spiritual tibetan. Ziarul condamnă în bloc diplomaţia germană cu tot cu excesiva ei precauţie faţă de idiosincraziile Chinei comuniste.

In fine, sărăcia, bat-o vina, revine în prim planul unor comentarii privind excesele şi crimele comise din xenofobie, de o gloată de sud-africani de culoare, împinşi de patima urii faţă de străini să atace şi să omoare refugiaţi din ţările vecine. Inutil de subliniat trista ironie istorică a evoluţiei Africii de Sud post-apartheid către o nouă intoleranţă etnică şi-un nou extremism ucigaş.