Să fie naţionalismul albanez o primejdie pentru regiune?

"O limbă, o cultură, o naţiune, un viitor", "Vreau o Albanie reunificată" sau "Albania mai presus de orice" - acestea sunt doar câteva din sloganurile campaniei care a precedat alegerile parlamentare din Albania, de la finele lunii iunie. Retorica naţionalistă la care au apelat mai toate formaţiunile politice îi nelinişteşte pe observatorii internaţionali. În ţările vecine se vorbeşte deja deschis despre ameninţarea creării unei Albanii mari.

Mai ales partidul "Aleanca Kuq e Zi" ("Alianţa Roşu Negru") - prescurtrat AK - şi formaţiunea PDIU (Partidul pentru Dreptate, Integrare şi Unitate, au cerut unificarea tuturor albanezilor într-un singur stat. Asta fiindcă albanezii nu trăiesc doar în Albania. În Kosovo ei sunt majoritari, iar în regiuni ale Macedoniei, Serbiei, Muntenegrului şi Greciei trăiesc mulţi etnici albanezi. Potrivit celor două partide menţionate, Albania Mare ar trebui să cuprindă toate regiunile enumerate.

Formaţiunea AK, înfiinţată la finele anului 2012, care se adresează mai ales electoratului tânăr, nu-şi ascunde ideologia expansionistă. Ea militează deschis pentru unificarea Albaniei cu Kosovo. Cu toate acestea, nu a reuşit să-şi trimită reprezentanţii în parlament.

Altă formaţiune naţionalistă este PDIU, care apără în primul rând interesele Çamenilor, adică a urmaşilor albanezilor alungaţi din regiunea Epir, aflată în nord-vestul Greciei, în timpul celui de-al doilea război mondial. PDIU nu cere doar unificarea tuturor albanezilor din Albania, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Valea Presevo din sudul Serbiei, ci solicită de asemenea retrocedarea proprietăţilor confiscate de statul elen Çamenilor. Partidul a avut succes cu acest mesaj, obţinând patru mandate în noul parlament. În legislatura trecută nu a avut decât unul.

Totuşi, experţi albanezi şi străini au fost după alegeri de părere că mesajul naţionalist a fost diseminat de partide doar pentru a distrage atenţia de la problemele reale, între care sărăcia şi corupţia. Albania nu constituie o ameninţare pentru ţările din jur, fiindcă albanezii sunt conştienţi de cât este de slab statul lor, confruntat cu o severă criză materială şi morală de la căderea sistemului comunist.