Să fi început numărătoarea inversă?

Cu sau fără mandat ONU, dinainte anunţata intervenţie militară chirurgicală în Siria pare iminentă fără a face să amuţească vocile care acordă prioritate soluţiilor politice şi diplomatice în curmarea măcelului. Ziarele reflectă această polarizare a opiniilor, intensificată la maximum după atacul cu arme chimice de la periferiile Damascului.

Un atac militar dinainte anunţat este contraproductiv consideră DIE WELT, intuind că în spatele ameninţărilor Washingtonului se ascunde altceva şi anume, pedepsirea exemplară a regimului de la Damasc pentru recurgerea la arme chimice. Intervenţia ar avea un caracter disuasiv, menită să anuleze calculele lui Assad. Declanşarea unei intervenţii militare în Siria nu are nevoie de mandatul ONU, deşi astfel ea contravine dreptului internaţional, ci doar de unda verde dată de Washington, atrage atenţia EL PAIS, nu fără a concede că regimul lui Assad merită neîndoielnic să fie pedepsit.

Asupra caracterului punitiv al unei intervenţii militare în Siria se opreşte şi cotidianul HÜRRIYET din Istanbul, întrevăzînd însă şi efectele diplomatice ale zăngănitului de arme: constrîngerea regimului de la Damasc de a dialoga cu rebelii. Cotidianul turc aminteşte că intenţia occidentului nu este de a-l înlătura pe Assad de la putere din simplul motiv că nimeni nu ştie sce e va întîmpla cu Siria după aceea.

Or, ultimii 15 ani demonstrează cu prisosinţă şi din nefericire, cu preţul unor inestimabile distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti că din Afganistan şi pînă în Libia, oriunde vestul a intervenit pentru binele populaţiei autohtone, s-a instalat după aceea teroarea islamistă, atrage atenţia LE FIGARO. Ziarul francez conchide: în Orientul Apropiat, violenţa militară este cea mai proastă a occidentului. Recurgînd la ea, apusul se autoflagelează.

De aceea, înainte de a recurge la forţa armelor, trebuie culese şi făcute publice dovezile indubitabile că regimul lui Assad este cel care a recurs împotriva propriei populaţii la armele chimice, precizează DE VOLKSKRANT, fără a nega însă necesitatea unei reacţii ferme care nu numai regimului de la Damasc să-i semnalizeze: pînă aici şi nici un pas mai departe.

Cît de departe va merge însă reacţia occidentului – nu se ştie cu precizie. Cert este că în timp ce avioane britanice de luptă se îndreaptă spre bazele din Mediterana, în timp ce Turcia îşi masează trupele la frontierele cu Siria iar Rusia îşi trimite nave grele ale marinei militare în estul bazinului mediteranean, ministrul german de externe Westerwelle avertizează în paginile cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG asupra riscului declanşării unui incendiu devastator în întreaga regiune.

Europa la rîndul ei este confruntată cu valuri de refugiaţi din Irak, Afganistan Egipt şi Siria, între care numeroşi creştini alungaţi de atacurile islamiste împotriva lăcaşurilor lor de cult dar şi a locuinţelor particulare. Acestor oameni izgoniţi de război li se alătură alţii, sosiţi din România, Bulgaria şi ex-Jugoslavia puşi pe fugă de mizeria şi sărăcia de acasă. Numărul acestora, mai cu seamă al celor veniţi din cele două tinere state membre ale UE, va spori în 2014 cînd cetăţenii români şi bulgari vor avea acces nelimitat pe piaţa muncii din Germania.

Deocamdată, cel mai afectate de fluxul acestor migranţi sunt marile oraşe Köln, Dortmund, Duisburg, Düsseldorf. KÖLNISCHE RUNDSCHAU analizează situaţia dezastruoasă de la faţa locului, ascuţirea conflictelor între localnici şi noii veniţi ca şi polarizarea ideologică a fenomenului migraţiei din motive de sărăcie. Mai drastic este tabloul ce rezultă din paginile ziarului DIE WELT, care publică un interviu cu unul din edilii oraşului Duisburg, un lider social democrat. In chapeau-ul dialogului se poate citi ”Excremente pe străzi, gălăgie, agresări – situaţia aşa numitei Case a romilor din Duisburg este strigătoare la cer". Interlocutorul are toată înţelegerea faţă de motivele migraţiei, revendică instituirea în ţările lor de origine a condiţiilor de trai care să nu-i mai împingă la pribegie, aminteşte că UE a pus la dispoziţia României fondurile necesare din care doar foarte puţine au fost utilizate dar, concomitent, acuză şi obiceiurile şi modul de viaţă al noilor veniţi, pe care standardele central europene nu le pot tolera. Este deplînsă şi ignorarea de către autorităţile de la Bruxelles a componentei sociale a acestui val de migranţi, majoritatea de etnie roma dar şi lentoarea cu care autorităţile germane ca şi legislaţia în vigoare, tratează problema azilanţilor şi a refugiaţilor est şi sud est europeni. Asupra acestui fenomen se mai opreşte şi cotidianul berlinez TAZ precum şi TAGESSPIEGEL, într-un comentariu al cărui autor estimează că Germania i-ar trata greşit pe azilanţi.