Surpriză la urne: Stânga câştigă alegerile în Franţa
7 iulie 2024Şi aceasta depăşind coaliţia preşedintelui Emmanuel Macron şi extrema dreaptă. Totuşi, protrivit primelor estimări, niciunul dintre aceste trei blocuri nu a obţinut majoritatea absolută, de 289 de mandate, în Assemblée National, camera inferioară a legislativului de la Paris.
Noul Front Popular ar deţine între 172 şi 215 deputaţi, în timp ce coaliţia lui Macron, clasată pe locul doi, ar putea avea între 150 şi 180 de fotolii parlamentare, urmată de Rassemblement National (RN), formaţiunea de extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, care nu ar putea primi decât între 115 şi 155 de mandate.
Şeful Rassemblement National, Jordan Bardella, şi fondatoarea formaţiunii, Marine Le Pen, pregătiseră o mare petrecere pentru a sărbători victoria aşteptată. Până la urmă sticlele de şampanie au rămas nedeschise. Bardella a spus că RN a pierdut la urne doar pentru că Stânga şi preşedintele Macron au format alianţe "nefireşti".
După anunţarea primelor rezultate, Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii, a salutat mobilizarea electoratului. În seara aceasta a devenit limpede, a declarat el, că "RN e departe de a fi întrunit majoritatea absolută".
"A învins justiţia socială, a mediului, a învins poporul", a spus, la rândul său, Marine Tondelier, secretar general al ecologiştilor, care a promis că Noul Front Popular va guverna.
Premierul Gabriel Attal își predă mâine dimineață mandatul, dar va îndeplini responsabilitățile de șef interimar al guvernului până la constituirea unei noi majorități și instalarea unui viitor cabinet.
Participarea la urne a atins cu 67 la sută un nivel record şi e limpede că apelul preşedintelui a avut efect. Ce urmează acum, e probabil un drum lung şi anevoios pe calea numirii noului premier şi alcătuirii viitorului guvern.
maw/ag.